dimanche 30 décembre 2007

Bucuria vietii

Draga Teo,
Nu sunt nici invalid nici o fiara periculoasa. Lasa-ma sa-ti dovedesc si tie , precum si mie insumi ca mai sunt inca o fiinta normala. Daca izbutesc sa ma smulg din ospiciul asta prin propriile mele forte si sa incep o viata noua la Auvers, poate voi fi in stare sa inving pana la urma si boala. Imi mai acord inca o sansa. Dupa cate imi scrii, Auvers e un loc linistit si placut. Daca voi duce o viata cumpatata sub ingrijirea doctorului Gachet, sunt sigur ca voi putea invinge boala.


Acesta era scrisoarea pe care Vincent o trimitea fratelui sau Theo de la 'casa de nebuni' din Saint Remy. Din pacate tot boala a fost cea care l-a invins, chiar si in linistitul Auvers sur Oise, chiar si sub ingrijirile doctorului Gachet. Dupa cateva luni, timp in care mai picteaza inca 80 de tablouri, Vincent Van Gogh isi trage un glonte in piept si moare doua zile mai tarziu.

Dupa fix un an ne reintoarcem si noi la Auvers sur Oise, pe urmele chinuitului pictor. Biserica ne fascineaza la fel de mult ca si prima data, adevarul e ca nu pare o biserica la fel ca celelalte, asta parca e vie. Vincent van Gogh a reusit sa-i redea sufletul, pe panza parca respira, parca se aude scrasnind din incheieturi, parca vorbeste. Ce vrea sa spuna? ar trebui sa citim cartea Bucuria vietii, a lui Irving Stone sau o alta biografie a vietii lui van Gogh ca sa putem intelege.

Desi pamantul e moale si noi nu suntem echipati pentru expeditii pe campul noroios tinem sa ajungem toutsi in locul de unde van Gogh a privit pentru ultima oara lumea cu ochii de pictor, raspantia unde a pictat ciorile deasupra lanului de grau.

Incercam sa refacem atmosfera, nu e decembrie ci jumatatea lui iulie, Vincent e bolnav de epilepsie, doctorul Gachet il trateaza cu digitalina (care dealtfel se zice ca e reponsabila pentru galbenul aprins din tablourile lui). Fratele sau Theo, cel care il intretinea, era pe punctul de a-si pierde slujba si avea un copil bolnav. Vincent se sinucide din dragoste frateasca si va fi ingropat in cimitirul din Auvers in locul de unde, ajuns pentru prima oara in acest sat, admirase valea Oisei impreuna cu doctorul Gachet. Tot acesta din urma va sadi cativa lujeri de floarea soarelui langa mormantul proaspat.
Dupa nici 6 luni fratele sau, Theo, il urmeaza.

Vincent insa nu e mort. Puzederia de turisti care vin si astazi, dupa mai bine de 100 de ani prin locurile prin care a trecut el cu sevaletul in spinare, demonstreaza inca odata ca geniile nu mor, e de ajuns ca omul sa creeze frumusete ca sa traiasca vesnic.








samedi 29 décembre 2007

Papoe


Zilele astea am aflat ca un personaj numit Papoe (papa ii spune Papa Noel iar mama ii zice Mos Craciun) patrunde intr-o noapte (vecina cu solstitiul de iarna) in casele oamenilor si le lasa cadouri. Nu prea inteleg care e rolul concret al acestui individ, de ce imi lasa el jucarii si nu mama sau papa ca de obicei, dar banuiesc ca am sa ma lamuresc eu mai tarziu ce e cu dansul. Oricum, nu l-am zarit de data asta, m-au adus prea tarziu la locul efractiunii dar la anul promit sa-l pandesc si sa-l demasc... deocamdata mi-e cam teama de el.
Pana atunci insa ma bucur de 'cado' si cer mereu sa aflu vesti despre actualul traseu al lui Papoe (nu cumva sa ma trezesc iar cu el in sufragerie pe neasteptate!)



mardi 25 décembre 2007

O ce veste minunata

25 decembrie, ziua in care s-a nascut un om care a schimbat lumea. Revelatiile lui au atins toata omenirea si continua sa fie de actualitate. El este cel care ne-a descris mersul lumii si ne-a aratat cum sa patrundem secretele universului. El este cel ce ne-a dezvaluit de unde vine lumina si tot el este cel ce a prezis sfarsitul omenirii.
Astazi s-a nascut unul din cele mai de mari genii ale umanitatii:

Sir Isaac Newton

Newton Fericit!

jeudi 20 décembre 2007

Balenele se "trag" din caprioare

Ei bine da, de ieri creationistii iar au batai de cap. Trebuie sa ne convinga ca un eventual "creator inteligent" era in toate facultatile mintale cand a 'inventat' caprioara cu trasaturi de balena si mai ales cand a pus fosilele acestui animal taman in mainile cercetatorilor americani.
Numarul de ieri al revistei Nature publica un studiu al cercetatorilor din Ohio (Northeastern Ohio Universities Colleges of Medicine and Pharmacy) care spune ca 'veriga lipsa' dintre balene si animalele terestre ar fi o creatura minuscula, de talia unui raton. Cu 50 de milioane de ani in urma, acest mic ierbivor asemanator unei caprioare, s-a intors in mediul acvatic pentru a scapa de predatori.


E destul de dificil de imaginat ca animalul minuscul din imagine este stramosul balenelor, al casalotilor si al delfinilor si totusi Indohyus (asa il cheama) prezinta multe similitudini cu cetaceele de azi.
Se stia de mai multa vreme ca stramosii cetaceelor au parasit viata terestra pentru a se reintoarce in apa. Se cunosteau mai multe 'verigi' ale acestei evolutii, de exemplu, un fel de lup care-si vana prada in apa, Pakicetus attocki:



Pakicetus attocki

Apoi Ambulocetus natans , care are aripioare inotatoare asemanatoare focilor

Ambulocetus natans

Si in sfarsit, 'veriga' cu membrele atrofiate, Dorudonul, cel care se adaptase pe de-a intregul mediului marin:

Dorudon

Scheletul micului Indohyus , cel ce pare a fi primul stramos al balenelor a fost descoperit in India, in provincia Cashmir si are venerabila varsta de 48 de milioane de ani. E un fel de corcitura intre porc si caine (grupul artiodactilelor) insa structura urechilor si a premolarilor este comparabila cu a cetaceelor. La fel botul alungit si orbitele ochilor orientate in sus. Se pare ca micul Indohyus petrecea mult timp balacindu-se pentru ca densitatea oaselor e foarte ridicata, la fel ca si la balene, foci si hipopotami. Asta ii servea drept 'ancora' pe fundul apei.

Insa spre deosebire de primele cetacee cunoscute pana azi (Pakicetus et comp), Indohyus este ierbivor, se hranea doar cu plante terestre. Ideea acceptata pana acum de catre cercetatori era aceea ca stramosii balenelor erau carnivori care au colonizat mediul acvatic in cautare de hrana proaspata, pesti si crustacee. Se pare insa ca lucrurile nu s-au petrecut chiar asa, Indohyus era vegetarian si si-a schimbat regimul alimentar odata cu schimbarea mediului de viata.
Daca nu hrana, ce anume l-a impins pe 'capriorul-porc' sa se intoarca in apa? Pentru a se refugia din fata dusmanilor, spun cercetatorii. Spre exemplu, in Africa exista si azi o caprioara pitica care merge pe fundul apei pentru a se proteja de predatori, asa ca in filmul de mai jos.


Daca cercetarile asupra caprioarei-porc-stramos-de-balena vor fi confirmate, cetaceele vor dispune de un tablou de familie aproape complet... spre disperarea celor ce considera Biblia un reportaj si cred intr-un Dzeu pus pe sotii care creeaza legi fizice pe care nu le respecta si inventeaza fosile doar ca sa faca haz de noi.


Linkuri:
Indohyus

BBC

mercredi 19 décembre 2007

Aca povesteste

pichip = pitic (din Alba ca zapada)
pochii = copii
pacup = papuc
pac = cap
cus = suc
foton = telefon
cashun = mos craciun
papoe = Papa Noel
baaad = brad
vifia = veverita
cato = calculator
chis = scris
caie = carne
cacaaa = ciocolata
buson = buchon (cand vede o harta)
atab = A table (cand ii e foame)
oba = au bain (cand ii e somn)
nani piiu = nani puiu
atu câie = alt câine (asta nu e Mais, e alt câine)
pusa = papusa
kako = Sarkozy
titiaca = ? obiect inca neidentificat

samedi 15 décembre 2007

A fost odata ca niciodata...

Sau ce rost au povestile? De ce sa le spunem copiiilor basme despre monstri decapitati, despre capete ranjite puse in geam, despre frati cruzi si mame vitrege pline de venin si rautate? Despre intoleranta caprei, egoismul furnicii sau razbunarea scufitei? Trebuie sa indulcim povestile si sa le spunem ca lupul nu e rau/rau, are si el ceva bun acolo, ca la sfarsit zmeul nu moare ci doar pleaca voios prin boscheti? Trebuie sa renuntam la Alba ca zapada in favoarea exclusiv a povestilor moderne edulcorate gen Dora Exploratoarea sau Winnie ?

Marturisesc ca intr-o vreme asa am crezut insa asta era doar din cauza privirii mele de adult asupra povestilor copilariei. Acum, de cand am observat ca momentul in care Aca a inceput sa faca scene teribile cand ma vede plecand la serviciu a coincis cu pasiunea ei pentru Alba ca zapada am inceput sa am indoieli si sa caut informatii. Astfel am aflat ca un copil nu intelege acelasi lucru ca si un adult dintr-o poveste, mai mult, din aceeasi poveste un copil de 2 ani va extrage alte invataminte decat unul de 5 care va intelege diferit decat unul de 10 ani.
Puncte de reper
Da, povestile sunt necesare si nu, nu trebuie in nici un caz safie 'modificate' ca sa fie pe placul 'intelegerii' noastre de adulti. O poveste modificata poate face mai mult rau decat bine, copilul poate fi dezorientat, nu se mai intelege pe el insusi (daca toti au numai sentimente bune si frumoase dar el simte gelozie fata de frati, ura fata de mama care nu l-a lasat la joaca sau egoism pentru ca nu vrea sa-si imparta jucariile, se va simti ca un monstru si se va detesta pe el insusi).
Cel putin asa sustin psihologii, unul din ei, Bruno Bettelheim, a explicat toate aceste lucruri (si multe altele) in cartea Psihologia Povestilor cu Zane (in original The Uses of the Enchantment).
Basmele nu-i traumatizeaza pe copii, ele raspund intr-o maniera precisa tuturor angoaselor copilului, ii explica sentimentele contradictorii pe care le poate avea, il informeaza asupra obstacolelor pe care le va intalni si asupra modului in care va trebui sa le faca fata.
Motivele pentru care copiii trebuie sa asculte povesti sunt nenumarate iar efectele sunt incalculabile, dincolo de momentul placut petrecut impreuna, povestile il ajuta sa creasca.
Noile curente la moda despre care am mai vorbit spun ca trebuie sa-i ascundem copilului ca tot ceea ce e rau in viata vine din propria noastra natura: inclinatia spre agresivitate pe care o au fiintele umane, provenita din furie sau frica. Am dori ca odraslele noastre sa creada ca omul e prin definitie bun. Insa copiii stiu ca ei insisi nu sunt totdeauna buni, sau chiar daca ar fi asa, ei stiu ca uneori n-ar avea chef sa fie astfel. Aceste sentimente sunt in contradictie cu lumea perfecta despre care le povestesc parintii si copilul apare in ochii lui ca un monstru.
Nevoia de a se identifica cu personajele
Personajele basmelor nu sunt ambivalente, nu sunt buni dar si rai in acelasi timp, asa cum de fapt suntem toti in realitate. Fiecare personaj e pe de-a intregul bun sau rau. Unul din frati e idiot , celalalt e inteligent. O sora e frumoasa si harnica, celelalte surori sunt rele si lenese. Unul din parinti e bun celalalt e rau. Contrastul personajelor permite copilului sa inteleaga usor diferentele, lucru de care ar fi incapabil daca protagonistii s-ar prezenta in complexitatea lor reala. Pentru a putea sa sesizeze ambiguitatile, personalitatea copilului trebuie sa fie deja formata, doar atunci va putea sa-si dea seama ca omenii sunt foarte diferiti unii de altii si doar atunci va putea decide de unul singur cine vrea sa devina.

Povestile ajuta copilul sa-si puna ordine in sentimentele contradictorii, sa-si rezolve problemele existentiale. Ce e binele si ce este raul? Copilul nu-si va spune 'am chef sa fiu bun" oricate exemple i-am da, se va intreba insa 'Cu cine vreau sa seman"? iar daca personajul bun prezinta mai multe avantaje, va dori sa se identifice cu el.
Calmarea angoaselor
Conflictele interioare profunde, cele care isi au originea in pulsiunile primitive si in emotiile violente sunt total ignorate de cartile moderne pentru copii si deci nu-i ajuta sa le infrunte. Insa copilul este foarte des prada acceselor disperate de solitudine, a fricii de abandon sau de moarte. Foarte des copilul este incapabil sa exprime aceasta teama in cuvinte, iar parintii neglijeaza aceste emotii sau incearca sa le minimalizeze.
Basmele iau angoasele si dilemele existentiale ale copilariei foarte in serios abordandu-le direct: saracia si abandonul (Tom Degetelul), moartea unui parinte (Alba ca zapada), adultii atotputernici in fata copiiilor (Scufita rosie), gelozia dintre frati (Cenuserasa) etc. Povestile vorbesc despre cruzimea vietii si luptele interioare, dandu-le insa o forma mai putin infricosatoare. Un lup inspira teama, desigur, insa putem sa si radem de el, putem sa-l impingem in groapa sau sa-i tragem un sut, putem sa-l invingem si sa ne eliberam astfel de teama arhaica de 'devorare'.

Povestile ofera toate un mesaj simplu si clar: "dificultatile vietii sunt inevitabile dar in loc sa ne ascundem de ele trebuie sa le infruntam direct... si chiar daca uneori par injuste vom sfarsi prin a le invinge si prin a obtine ceea ce dorim".

E imposibil sa stim la ce varsta o poveste este potrivita pentru un copil sau altul, trebuie doar sa ne lasam ghidati de intensitatea emotiilor lui. Cand tema unei povesti ii 'atinge' un punct sensibil copilul o va cere iarasi si iarasi pana cand in final va extrage tot ceea ce avea nevoie. Alegerea ii apartine si dealtfel e utila si parintilor caci astfel pot sa-si dea seama de framantarile interioare ale progeniturii. Insa e total gresit ca semnificatia sa-i fie "explicata" , toata "vraja" se va rupe caci ceea ce il incanta si-l ajuta sa creasca este tocmai faptul ca nu-si da seama nici de ce si nici cum opereaza 'magia' povestilor.

vendredi 7 décembre 2007

Impreuna, doar atat

"Et puis, qu'est-ce que ça veut dire, différents ? C'est de la foutaise, ton histoire de torchons et de serviettes... Ce qui empêche les gens de vivre ensemble, c'est leur connerie, pas leurs différences... "

"La urma urmei, ce inseamna diferiti? E o tampenie povestea ta despre carpe si servetele... Ceea ce impiedica oamenii sa traiasca impreuna e prostia lor si nu diferentele."

Camille Fauque artista, Franck Lestafier bucatarul, Philibert Marquet de la Durbellière aristocratul si Paulette Lestafier bunicuta, patru personaje reprezentand patru lumi diferite care in viata reala nu se ating, nu se amesteca. Insa cartea Anei Gavalda ne demonstreaza nu numai ca aceste lumi pot interactiona dar pot chiar sa se si aprecieze si sa se ajute reciproc.

Camille deseneaza. Sau mai bine spus, desena caci acum e femeie de serviciu usor alcoolica si aproape anorexica.
Philibert de la Durbelière, aristocrat de susa vinde carti postale intr-un muzeu. Mai bine zis le numara, iarasi si iarasi. E balbait si atins de TOC (tulburari obsesionale compulsive) dar e pasionat de istorie, are o educatie perfecta si un vocabular elevat.
Philibert il gazduieste pe Franck, bucatar a carui existenta se invarte in jurul femeilor, a motocicletei si a bunicii Paulette.
Paulette traieste singura, cade des si isi ascunde vanataile. E panicata la ideea de a muri departe de gradina ei.
Aceste patru personaje nu ar fi trebuit sa se intalneasca niciodata si totusi destinul i-a scuturat un pic. Povestea lor e ca principiul dominoului inversat. In loc sa cada pe rand se ridica reciproc.

Dincolo de povestea de dragoste dintre Franck si Camille (macho-ul si delicata? bucatarul gastronomic si anorexica? ) e o carte despre prietenie, despre relatiile complexe ce se pot stabili intre fiintele umane, despre ranile lor profunde dar si despre maniera nobila in care se sustin unul pe altul fara a avea aerul ca fac ceva deosebit.
De fapt cartea e greu de povestit, ea se citeste, se gusta la fel ca o felie de viata. E ca un video, personajele iti vorbesc, traiesc aievea, stilul e simplu, limbajul e cel cotidian, atunci cand inchizi cartea e ca si cum intrerupi o conversatie, ca si cum te opresti la jumatatea unui film si vrei neaparat sa cunosti urmarea. Fiecare din noi se poate regasi intr-un colt de pagina, intr-un personaj sau o situatie... cartea ne starneste emotii iar la sfarsit, cand o inchidem parca am vrea sa o luam de la cap.

Se spune ca exista traduceri ale romanului in peste 30 de limbi dintre care e una si in romaneste. Prezentarea cartii pe siteul editurii Polirom m-a facut insa sa-mi pun intrebari despre calitatea traducerii, Franck e prezentat ca un "chlener fara maniere" ceea e departe de adevar, un chelner nu are nimic de a face cu un sef bucatar in restaurantele gastronomice care e in felul lui un artist. Sper insa ca traducerea e mai buna decat cele cateva randuri ale editorilor si ca reuseste sa creeze cu cuvinte putine acea atmosfera aproape magica.

Cateva pasaje in original (traducerea e doar orientativa pentru cei ce se descurca deja in franceza),
****
Camille : « Ils sont comment vos parents ? »
Philibert : « Eh bien… »
― Empaillés ? Embaumés ? Plongés dans un bocal de formol avec des fleurs de lys ?
― Il y a un peu de ça en effet… s’amusait-il.
― Rassurez-moi, ils ne se déplacent en chaise à porteur tout de même ?!
― Non, mais c’est parce qu’ils ne trouvent plus de porteurs !

― Eh bien ma chère, aujourd’hui c’est très simple, vous avez devant les yeux un magnifique exemplaire d’Homo Dégénéraris, c'est-à-dire un être totalement inapte à la vie en société, décalé, saugrenu et parfaitement anachronique !



Camille: Cum sunt parintii dvs?
Philibert: Ei bine....
- Impaiati? Imbalsamati? Pusi intr-un borcan de formol impreuna cu o floare de crin?
- Putin din fiecare, aveti dreptate... se amuza el
- Sa nu-mi spuneti ca se deplaseaza in lectica totusi?
- Nu, dar asta doar pentru ca nu se mai gasesc oameni care sa o poarte
...
- Ei bine draga mea, azi e foarte simplu, aveti in fata dvs un exemplar de Homo Dégénéraris, adica o fiinta total inadaptata la viata in societate, decalat, bizar si perfect anacronic.

****
Ils trinquèrent.
-A l'avenir...
-Non. Surtout pas. A maintenant, le corrigea-t-elle. Aïe
-L'avenir euh... Tu... tu le...
Elle le regarda droit dans les yeux:
-Rassure-moi, on va pas tomber amoureux quand même?
Il fit semblant de s'étrangler.
-Am, orrrgl, argh... T'es folle ou quoi? Bien sûr que non!
-Ah! Tu m'as fait peur... On a déjà fait tellement de bêtises tous les deux...
-Ouai tu l'as dit. Note bien, on en est plus à une près maintenant...
-Si, moi si.
-Ah?
- Oui. Baisons, trinquons, allons nous promener, donnons-nous la main, attrape-moi par le cou et laisse-moi te courir si tu veux mais... Ne tombons pas amoureux... S'il te plait...
-Très bien je le note.
Pour la première fois et tous autant qu'ils étaient, ils eurent l'impression d'avoir una vraie famille. Mieux qu'une vraie d'ailleurs, une choisie, une voulue, une pour laquelle ils s'étaient battus et qui ne leur demandait rien d'autre en échange que d'être heureux ensemble. Même pas heureux d'ailleurs, ils n'étaient plus si exigeants. D'être ensemble c'est tout. Et déjà c'était inespéré.


Ciocnira.
- Pentru viitor...
- Nu, nici vorba. Pentru acum.. Auch
- Viitorul, hmm.. tu il..
- Sa nu-mi spui ca ai de gand sa te indragostesti.
El se preface ca se ineaca
- aaa, hm, .. Ai innebunit? sigur ca nu!
- ah, bine, ma speriasem. Am facut deja atatea prostii fiecare ...
- Mda, ai dreptate. In acelasi timp una in plus sau in minus...
- Nu, mie imi ajung

- Ah?
- Da, sa facem dragoste, sa ne plimbam, sa ne tinem de mana dar sa nu ne indragostim unul de altul... Te rog...
- Bine, s-a notat
Pentru prima data de cand se stiau aveau impresia ca au o familie adevarata. Mai mult decat una adevarata, una aleasa, dorita, una pentru care s-au lupat si care nu le cerea nimic in schimbul faptului de a fi fericiti impreuna. Nici macar de a fi fericiti dealtfel, nu mai erau atat de exigenti. Ci de a fi impreuna, doar atat. Si deja era peste asteptari
****
C’est une hypothèse. L’histoire n’ira pas assez loin pour le confirmer. Et puis nos certitudes ne tiennent jamais debout. Un jour on voudrait mourir et le lendemain on réalise qu’il suffisait de descendre quelques marches pour trouver le commutateur et y voir un peu plus clair… Pourtant ces quatre-là s’apprêtaient à vivre ce qui allait rester, peut-être, comme les plus beaux jours de leurs vies.
A partir de ce mo
ment précis où ils sont en train de lui montrer sa nouvelle maison en guettant, mi-émus, mi-inquiets, ses réactions et ses commentaires (elle n’en fera pas) et jusqu’au prochain badaboum du destin –ce plaisantin– un vent tiède soufflera sur leurs visages fatigués.
Une caresse, une trêve, un baume.
Sentimental Healing comme dirait l’autre…

Dans la famille Bras Cassés, nous avions désormais la grand-mère et même si la tribu n’était pas complète, elle ne le serait jamais, ils n’avaient pas l’intention de se laisser abattre.

Aux sept familles, ils étaient dans les choux ? Eh bien parlons poker ! Là, ils étaient servis et l’on appelait cela un carré. Bon, un carré d’as, peut-être pas… Trop de bosses, de bafouillages et de coutures dans tous les sens pour y prétendre mais… Hé ! Un carré !

Ce n’étaient pas de très bons joueurs, hélas…

Même concentrés. Même déterminés à garder la main pour une fois, comment demander à un chouan désarmé, à une fée fragile, à un garçon taillé dans l’échine et à une vieille dame couverte de bleus de savoir bluffer ?

Impossible.

Bah… tant pis… Une petite mise et des gains ridicules valaient toujours mieux que de se coucher.

E o ipoteza. Povestea nu merge atat de departe ca sa o confirme. Si la urma urmei certitudinile noastre nu stau niciodata in picioare. Intr-o zi am vrea sa murim iar a doua zi realizam ca era de ajuns sa coboram cateva trepte pentru a gasi un intrerupator care ne ajuta sa vedem putin mai clar... Totusi, aceste patru personaje se pregateau sa traiasca cele mai frumoase zile din viata lor. Incepand din momentul precis in care sunt pe cale sa-i prezinta noua locuinta, pandindu-i reatiile si comentariile (pe care nu le va face) jumatate emotionati, jumatate ingrijorati, si pana la viitorul bum al destinului -glumet- un vant caldut va sufla peste fetele lor obosite.

O mangaiere, o pauza, un balsam.

Sentimental Healing cum ar spune altii.

In familia "brate rupte" o avem de acum si pe bunica si chiar daca tribul nu era complet si nu va fi niciodata, nici unul din ei nu mi avea intentia de a se lasa doborat?
Ca la poker, acum erau serviti si aveau in mana un careu. Poate ca nu un careu de asi totusi, prea multe rani, prea multe greseli, prea multe cusaturi in toate sensurile dar, hei, aveau un careu!

Nu erau insa prea buni jucatori din pacate.

Chiar concentrati. Chiar hotarati sa pastreze avantajul macar acum, cum sa ceri unui contrarevolutionar dezaramat, unei zane fragile, unui tanar din topor si unei batranici pline de vanatai sa stie sa joace la cacealma?

Imposibil.

Si ce daca... O miza mica si castiguri ridicole sunt totusi mai bune decat mersul la culcare.

****
"Mais tu vois, si être intello ça veut dire aimer s'instruire, être curieux, attentif, admirer, s'émouvoir, essayer de comprendre comment tout ça tient debout et tenter de se coucher un peu moins con que la veille, alors oui, je le revendique totalement: non seulement je suis une intello, mais en plus je suis fière de l'être... Vachement fière, même..."

Dar, vezi tu, daca intelectual inseamna cineva caruia ii place sa se instruiasca, care e curios, atent, care e gata sa admire, sa se emotioneze , sa incerce sa inteleaga cum stau lucruile si sa adoarma in fiecare seara un pic mai putin prost decat fusese dimineata atunci da, revendic acest titlu: nu numai ca sunt o intelectuala dar sunt mandra de asta... Al naibii de mandra chiar.
****

mardi 4 décembre 2007

vendredi 30 novembre 2007

Un an après

Fahrenheit 451

Este temperatura la care hartia arde spontan in contact cu aerul. Si titlul cartii lui Ray Bradbury, descrierea terifianta a unei societati dezumanizate, din care a disparut cunosterea, spiritul critic si gandirea. O societate de ignoranti 'fericiti' care ard cartile in piata publica, unde lectura e interzisa insa televiziunea e omniprezenta iar 'oamenii vorbesc despre nimic".

Finalul e insa unul optimist, cunoasterea este salvata de "oamenii carti", cei care memorau carti pe furis ca sa poata transmite generatiilor viitoare cunoasterea.

Cartea a fost scrisa acum mai bine de 50 de ani si totusi in 2007 e de actualitate, exista si azi oameni care sustin ca renuntand la cunoastere vom gasi calea spre 'fericire', altii care cred ca si asa stiinta nu foloseste la nimic. Un "conferentiar" adept al desfiintarii scolilor ne indeamna nici mai mult nici mai putin decat sa ne crestem copiii dupa modelul societatilor primitive: aia habar n-au despre analiza matematica, nu cunosc legile gravitatiei, nu stiu formula apei si nici sa analizeze sintactic o fraza. Pot insa sa supravietuiasca in salbaticie pentru ca stiu sa manuiasca un arc, sa construiasca o piroga, sa pescuiasca, sa deosebeasca ciupercile comestibile de cele otravitoare. De ce copiii nostri n-ar invata si ei aceleasi lucruri in loc de adunari si scaderi?
Sa trecem peste faptul ca aceste societati sunt pe cale de disparitie tocmai pentru faptul ca au esuat pe scara evolutiei fiind prea specializate. Sa trecem si peste faptul ca progresul s-a nascut in societatile occidentale. Sa presupunem ca as invata-o pe Aca sa manuiasca un arc in locul mouse-ului si as trimite-o pe afara sa-si faca rost de hrana asa cum ne indeamna 'guru' Daniel Quinn. Desigur, ar putea eventual vana cainele vecinilor sau pisica administratorului de bloc dar pana sa ajunga cu prada in bucatarie si sa puna de o friptura s-ar trezi dupa gratii si eu impreuna cu ea in calitate de parinte responsabil.
Autorul pare sa nu fi aflat ca inteligenta este singura arma a primatelor (din care cu onor facem parte cu totii). "Arcul" nostru este cunoasterea iar sagetile sunt stiintele si mai nou, comunicarea. Societatile care nu au inteles acest lucru sunt sortite disparitiei.

Autorul articolului mai e nemultumit si de faptul ca nu suntem capabili sa traim 'in afara societatii' iar vinovatul pentru acest 'neajuns' este... scoala. Daca ar fi trecut mai des pe la orele de biologie ar fi aflat dumnealui ca omul este un animal social, la fel ca si lupul de exemplu, si ca mama natura este cea care ne "interzice" sa supravietuim in afara societatii. Pana si copilul din triburile primitive pe care le admira atat (ma intreb de ce profita dansul de societatea occidentala decandenta si nu merge sa-si creasca copiii in jungla?) nu se va descurca in afara mediului lui.

Ideea pe care acesti guru moderni vor sa ne-o transmita este aceea ca un copil nu ar trebui sa invete lucruri "inutile" (adica matematica, literatura, ortografie, fizica, latina, chimie etc) ci ar trebui lasat 'liber', sa invete doar ceea ce-i place, cand si cat doreste .
Sigur, dansul recunoaste ca acesti ne-scoliti vor fi ignoranti in multe domenii insa hei, si ce daca? Oricum, ceea ce nu-l intereseza la un moment dat nici nu-i va fi de 'folos' mai tarziu...presupune dumnealui.

Zice dumnealui:
"Unii nu vor invata niciodata sa analizeze un poem! Altii nu vor stii sa decorticheze o fraza sau sa scrie pe o anumita tema. Unii nu vor citi niciodata pe Iulius Cezar (nu stiam ca si asta a scris ceva?! credeam ca e un imparat de pe vremea romanilor. Se vede ca dl conferentiar a considerat aceasta e o informatie e inutila, probabil de aceea crede ca Iulius Cezar a fost vrun autor de romane politiste) Unii nu vor stii niciodata geometrie. Ei bine, acestlucru e prea oribil de imaginat.
Nu conteaza ca 90% din acesti elevi nu vor mai citi niciodata un alt poem. NU are importanta ca 90% nu vor folosi niciodata geometria sau algebra pe care au invatat-o...

etc
si alte ineptii pe aceeasi tema.

Cand sunt spuse in conferinte de un mare 'scriitor futurolog' mai treaca mearga, toata lumea trebuie sa traiasca si ce nu face omul pentru bani. Cand sunt preluate ca litera de lege de catre parinti care intentioneaza sa se bazeze pe spusele acestor 'invatati' si sa le spuna copiiilor "uita bah si ce-ai citit pana acu ca si asa nu-ti trebuie"...asta imi aduce aminte de Fahrenheit 451 si de lumea din care cunoasterea a disparut.

Nu numai ca rationamentele de acest tip sunt periculoase dar ele sunt si false. In primul rand pentru ca nu tot ceea ce intalnim in viata trebuie sa fie neaparat util sau rentabil. Atunci la ce folosesc artele, de ce sa pierdem vremea admirand un tablou sau mergand la teatru, ce rost are sa intram intr-un muzeu, oricum nu ne 'foloseste la nimic' in viata de zi cu zi? E adevarat, cultura n-are utilitate practica insa ea ne deosebeste de animale. Spre deosebire de bovine de exemplu, omul are capacitatea de a-si 'pierde' vremea in actiuni inutile, poate sa-si puna intrebari fara raspuns. Boul nu poate face asta, el nu 'traieste' ci 'supravietuieste'.

Sau daca abordam existenta doar din punct de vedere 'utilitar' atunci de ce sa nu mergem pana la capat, de ce sa mai mancam mancarea preferata cand putem sa ne hranim cu concentrate de proteine, de ce ne imbracam cu haine la moda cand putem sa ne acoperim cu textile sau piei care sa ne apere de frig, de ce sa discutam cand putem sa folosim limbajul doar pentru a transmite ordine sau cere ajutor, de ce sa ne construim o vila cand e de ajuns o coliba sau un bordei, lista e infinita.

E adevarat ca in copilarie e inevitabil sa nu ne intrebam 'la ce foloseste o informatie sau alta', nu avem experienta de viata necesara ca sa putem raspunde. Aici intervine rolul adultului, el trebuie sa explice la ce poate folosi un domeniu sau altul sau pur si simplu trebuie sa spuna ca unele nu 'folosesc' la nimic concret insa asta nu inseamna ca trebuie sa trecem pe langa ele fara sa ne facem macar o idee. Doar asa, ca sa nu murim prosti.

La ce "foloseste" matematica?
Daca e vorba de aplicatiile practice nu cred ca mai fie cineva care sa nu stie la ce 'foloseste'. De la sistemele de criptare datorita carora ne putem plati facturile pe net pana la expresiile algebrice folosite in biologia moleculara pentru decriptarea ADN-ului, de la algoritmul pe care se bazeaza formatul JPG utilizat de toata lumea pentru pozele de vacanta pana la modelele matematice folosite in climatologie. De la avionul invizibil de catre radare pana la cursul actiunilor in bursa calculat pe baza probabilitatilor, tot ceea ce ne inconjoara azi (presupunand ca nu traim in copaci ca dl Quinn) e obiectul unei teorii matematice. Si mai extraordinar este ca de multe ori aceste teorii au fost elaborate cu cel putin o suta de ani in urma, pe vremea cand erau doar o 'joaca cu numere' perfect 'inutila'...
Adeptii ne-instructiei ar spune ca nu toti cei ce invata la scoala despre teoriile matematice vor deveni meteorologi sau biologi sau inventatori, lor la ce le folosesc problemele de geometrie si analiza matematica? E simplu, chiar daca nu vom ajunge savanti matematica ne invata sa gandim (unii chiar au neaparata nevoie). Ne dezvolta reflectia, rigoarea, deductia logica, ne antreneaza neuronii. Ne ajuta sa verificam daca un rationament este corect sau nu, sa formulam concluzii pornind de la ipoteze.
Matematica e un limbaj omniprezent in viata, la fel ca si filozofia.
La ce foloseste fizica?
Asta e cel mai simplu: la a intelege lumea din jur: de ce e cerul albastru, de ce zboara avioanele, de ce pluteste un vapor. Dar mai ales, la fel cu toate celelalte materii 'inutile' care se invata la scoala, fizica ne ajuta sa nu mai 'credem' tot felul de bazaconii religioase sau pseudo-stiintifice ci sa intelegem si sa gandim cu propriul creier.
La ce foloseste chimia?
Chimia o folosim in bucatarie in fiecare zi, cand fierbem un ou sau punem sare in mancare. Tot ceea ce se petrece in organismul nostru e 'chimie', pana si gandurile noastre sunt reactii chimice. Chimia ne ajuta sa stim ce e un detergent biodegradabil, sa intelegem notita unui medicament, explicatia unui diagnostic. Ne ajuta sa ne dam seama de ce o crema hidratanta nu poate 'patrunde in ADN' asa cum o lauda reclamele, de ce o dilutie 'infinitezimala homeopatica' e de fapt apa chioara prin urmare ne ajuta sa ne ferim de tot felul de sarlatani homeopati sau alti "vindecatori".

La ce foloseste gramatica? Cu siguranta nu doar la a diseca fraze si conjuga verbe. Nici macar la a scrie corect un mesaj sau o scrisoare. Gramatica ne arata frumusetea unei limbi, disecand-o o putem vedea din interior, ii putem constata ingeniozitatea si soliditatea. Asa cum un copil desface o jucarie ca sa vada 'cum functioneaza'. Apoi ne e usor sa intelegem cum 'functioneaza' si alte jucarii, chiar diferite. Putem sa ne jucam apoi cu cuvintele, aranjand si desfacand fraze, intr-o lume in care comunicarea devine din ce in ce mai importanta, abilitatea asta nu e atat de 'inutila' pe cat vor unii sa o faca sa para.

La ce folosesc latina, muzica, filozofia, desenul?
Dupa parerea dl Quinn si a adeptilor ne-scolirii, la "nimic" si atata vreme cat nu ai "chemare" naturala, nedirijata spre unul din aceste domenii ele nu merita studiate.
De fapt, acestea "servesc" doar celor ce refuza sa reduca viata numai la ceea ce e rentabil sau util: prin asta ei se deosebesc de animale.

Ceea ce ne 'invata' dl futurolog se poate rezuma in spusele pompierului sef, insarcinat cu arderea cartilor, din Fahrenheit 451:

"O carte este o arma incarcata in casa de alaturi. Trebuie sa le ardem. Sa descarcam armele. Sa distrugem spiritul uman. Cine stie cine ar putea fi tinta omului cultivat? Eu? Nu as suporta-o"...



dimanche 25 novembre 2007

10 carti de pe noptiera


Mi-au trebuit vreo doua zile ca sa raspund la provocarea andei, m-am gandit si apoi m-am razgandit. Si pariez ca maine as face o alta lista.
L-am pus si pe Alain sa faca lista lui, a facut-o, nu inainte de a cârcoti ca 'de ce numai 10?'. Asa ca a pus vreo 20.
Insa se compenseaza cu lista Acai care inca n-are zece titluri.

Cartile de pe noptiera lui Alain:
1) Le congrès de futurologie (Congresul futurologic) - Stanislaw Lem
2) La valse aux adieux (Valsul de adio)- Kundera
3) Les voyages de Gulliver (Calatoriile lui Guliver) - Johnatan Swift
4) Fictions (Fictiuni) - Jorge Luis Borges
5) L'invention de Morel (Inventia lui Morel) - Adolfo Bioy Casares
6) La bête Humaine (Bestia umana) - Emile Zola
7) Don Quichotte - Miguel de Cervantes
8) Récits de la Kolyma (Povestiri din Kolyma) - Varlam Chalamov
9) Les aventures du brave soldat Chvéïk (Peripetiile bravului soldat Sveik) -Jaroslav Hasek
10) Les contemplations (Contemplatiile) - Victor Hugo
11) Le désert des Tartares (Desertul tatarilor) - Dino Buzatti
12) Micromegas - Voltaire
13) L'île des bienheureux (Insula fericitilor)- August Strindberg
14) Le casse de l'oncle Tom (Coliba unchiului Tom) - San Antonio
15) La nuit bengali (Maytrei) -Mircea Eliade
16) La grande parade (Marea parada) - JF Revel
17) Dans les mers du sud (In marile sudului) -Robert Louis Stevenson
18) Le Horla - Guy de Maupassant
19) Si c'est un homme (Mai este oare acesta un om? ) - Primo Levi

Cartile de pe noptiera mea (ordinea e aleatoare)
1) Aventurile lui Tom Sawyer - Mark Twain
2) Mizerabilii - Victor Hugo
3) Morcoveata - Jules Renard
4) Maimuta goala - Desmond Morris
5) Oblomov - Ivan Alexandrovitch Gontcharov
6) Trilogia lui Ender - Orson Scott Card
7) Noaptea de sânziene - Mircea Eliade
8) Summer things (Vacances anglaises) - Joseph Connolly - pt umorul irezistibil
9) Viata lui Mohamet (La vie de Mohamet) - Virgil Gheorghiu - pentru umorul involuntar irezistibil
10) Fahrenheit 451 - Ray Bradbury
11) Ora 25 - Virgil Gheorghiu
12) Cel mai iubit dintre pamanteni - Marin Preda
13) Idiotul - Dostoievski
14) Sfarsit de mileniu - Radu Tudoran
15) Chira Chiralina - Panait Istrati
16) Ferma animalelor - George Orwell
17) Ciclul Fundatiei - Isaac Asimov

Cartile de pe noptiera Acai:
1) Pocopo - Cei trei purcelusi
2) Pacapa - Alba ca zapada
3) Maca maca -ratusca cea urata
4) Dora in toate ipostazele
5) Mickey - Casa lui Mickey
6) Pere Noel in scooter

samedi 24 novembre 2007

Mos Craciun e turc!

De luni se deschide secretariatul lui Père Noel! ca in fiecare an, Mos Craciun frantzuzesc (cu ajutorul angajatilor de la posta) raspunde la orice scrisoare ce ii e adresata, singura conditie e ca pe plic sa scrie corect numele destinatarului si al expeditorului. Copiii pot trimite si mailuri sau pot scrie direct pe siteul lui Père Noel. Cine scrie pana pe 18 decembrie primeste inapoi o scrisorica cu carticele de colectionat. Anul trecut Mosul a primit peste 1,5 milioane de scrisori, ceea ce este ciudat e ca doar jumate contineau liste de cadouri...
Ce-mi veni cu asta de acuma, nu e nici macar decembrie? Pentru ca am citit lista andei si ma gandeam sa-i sugerez sa-i scrie direct.
Desi nu stiu insa cat de multe intelege Père Noel din toate scrisorile astea, cica Sf Nicolae (adevaratul Mos) a trait in secolul IV in Asia Minora adica in Turcia de azi..


Lista Acai pentru Mos Craciun:
- aon (avion)
- caon (camion)
- ecote (elicopter)
- bato (vapor)
- tia (masina)

Adica toate mijloacele de transport pe care le cunoaste, se vede ca a calatorit inca din scutece.
Probabil ca va primi tot un munte de jucarii ca si anul trecut si tot ca si anul trecut le va uita intr-un colt inca de a doua zi.

Lista mea:
- mai multa vacanta
- si mai multa vacanta
- o calatorie in India
- si una in Tailanda
- o curte (cu casa)
- o saptamana in Mexic
- alta vacanta
La restul ma mai gandesc, mai am timp

mercredi 21 novembre 2007

Cartile pe foc, hai copii la joc

Sa nu mai citim, ca ne-mbolnavim!
Care copil n-a visat macar odata o vacanta eterna, sa nu se trezeasca dimineata, sa nu-l "asculte" la mate, sa scape de lucrarea de control, de ora de geografie, de profa de franceza?! Astazi este posibil, un nou curent vine de peste ocean drept in sufrageriile noastre si le transforma in sali de clasa: homeschool.
Aceasta idee nu este decat continuarea fireasca a unei intregi serii de 'norme de crestere a copiiilor moderni:
1) totul incepe inca de la nastere (sau chiar inainte, unii nu ezita sa-monitorizeze medical ovulatia ca sa fie siguri ca odrasla va fi in zodia dorita!), aceasta trebuie sa fie cat mai naturala si cat mai nemedicalizata (fara peridurala sau chiar nasterea acasa)
2) alaptarea trebuie continuata pana la varste cat mai avansate (pana la majorat?) Subiectul naste adevarate batalii virtuale intre mamele "alaptatoare" si cele "formulatoare" insa despre asta o sa scriu poate altdata ca sunt prea multe de spus.
3) aplicarea cu strictete a conceptelor venite de la noii guru in materie de crestere a copiiilor:
- "attachement parenting", asta e un fel de 'bipedie' (ca in emisiunile lui Gaita din anii '90, cand reporterul il intreba pe trecatorul bucurestean: "copilul dvs e biped?" "nu domnule, fugi de aici, copilul meu e sanatos tun!") adica o intreaga filozofie si nenumarate carti pentru a explica niste lucruri evidente pe care orice mama le face instinctiv (copilul trebuie respectat, nu trebuie lasat sa planga cu orele, trebuie luat in brate si consolat etc). De aici se ajunge evident si la exagerari : copilul trebuie purtat tot timpul in brate, indiferent de activitatea practicata de parinti, si atunci cand mama da cu aspiratorul sau isi pune parul pe moate etc. Ideea se bazeaza pe practica triburilor amazoniene (yequana) , unde se zice ca odraslele crescute strans lipite de parinti stiu la nici doi ani sa construiasca o piroga si sa pescuiasca printre crocodili... Recunosc ca Aca la doi ani habar n-are sa construiasca nici macar un castel de nisip... insa, pe de-o parte, asta nu mi se pare chiar asa de dramatic, caci nu stiu ce ne-am fi facut cu o piroga amazoniana in cei 55m2 parizieni... Lasand gluma la o parte, sociobiologia evolutionista spune ca triburile primitive ce ni se dau de exemplu aici au esuat de fapt pe scara evolutiei, cei care au reusit sunt occidentalii iar societatile primitive sunt sortite disparitiei... prin urmare ar fi o regresiune sa ne intoarcem la acest mod de viata. Insa acesta iarasi e un alt subiect.
Unul din "guru" inventatori ai acestor 'concepte' e un american ce isi zice Dr Sears si care pretinde ca trebuie sa aruncam la gunoi toate cartile de pedopsihologie si sa ne crestem copiii ca si cum am fi pe o insula pustie. Sfatul asta ar fi extraordinar daca n-ar veni de la un individ care isi castiga existenta din... scrierea cartilor de pedopsihologie !
- apoi vin ideile pompoase de "portaj" ("wrap"), bebele trebuie purtat in esarfe infasurate in jurul bietei mamici si bananait asa de colo colo toata ziua
- co-sleepingul = dormitul in pat cu copilul cel putin pana la adolescenta
etc

Dupa toate acestea ideea de Homeschool, scoala acasa, vine ca o continuare fireasca.

Principiul este simplu, copilul nu mai merge la scoala iar parintii preiau responsabilitatea "instruirii" lui. In Franta de exemplu, scoala nu e obligatorie, instruirea insa da. Exista si aici in jur de 3000 copii "nescolarizati", la o populatie de 60 de milioane. Mult mai putini decat in USA unde se zice ca ar fi ajuns la 2 milioane de home-scolari.
Mai sunt inca vreo 30.000 care urmeaza cursuri prin corespondenta, intre acestia numarandu-se si copiii expatriatilor, cei ce locuiesc temporar in tari unde nu exista scoli in limba franceza. Motivatiile sunt diverse, in USA cele mai multe sunt de natura religioasa, cam 40% din homescoliti, prin Europa sunt fobiile scolare (ale copiiilor sau.. ale parintilor!), faptul ca locuiesc in locuri izolate, etc.
In Franta, aceste familii se supun unui control din partea unui inspector scolar si a serviciilor sociale, daca acestia considera ca este necesara scolarizarea copilului, parintii vor fi obligati sa-l trimita la scoala. In plus, mai exista si un control al unui organism guvernamental de "prevenire a sectelor" care verifica motivatiile pentru care parintii considera ca scoala nu e buna pt copilul lor, daca aceste motive sunt exclusiv religioase copilul iarasi risca sa se vada in bancile scolilor laice inca de a doua zi.

In USA, 40% din homescoliti sunt indoctrinati acasa de parinti ultrareligiosi, in 2006 a aparut un film documentar pe aceasta tema, Jesus Camp.
Aceste tendinte nu intarzie sa apara si in Romania, ideile de homeschool au fost deja recuperate de habotnicii de toate confesiunile.

Mie mi-ar fi teama de o societate in care toti copiii ar fi "homescoliti". Cred ca ar fi cea mai sigura cale spre o societate elitista, extremista, rasista, ultrareligioasa, xenofoba ca sa nu mai spun de nivelul de analfabetism si de copiii care ar fi lasati de capul lor in fata unui televizor sau, mai rau, de cei abuzati de parinti fara ca nimeni sa-si dea seama. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar gandi copiii educati exclusiv de acesti indivizi spre exemplu.

Ar fi un fel de intoarcere la evul mediu in care elitele nasc elite si ceilalti nu au nici o sansa a-si depaseasca conditia.

Totusi, adeptii scolii in sufragerie au dreptate in unele privinte.
Ei spun de exemplu ca sistemul de invatamant institutionalizat ii distruge copilului dorinta innascuta de cunoastere. Poate ca exista un sâmbure de adevar aici insa, la fel ca si in cazul conceptelor prezentate mai sus, se exagereaza foarte mult. In articolele despre acest sistem si in discutiile de pe forumuri, profesorii sunt prezentati ca niste functionari nepasatori ce se multumesc sa recite pe dinafara dintr-un manual. De cealalta parte parintii sunt vazuti ca niste super-oameni care sunt capabili sa-si invete copilul fizica la sanius, logaritmii in parc, biologia la acvariu etc. E evident ca realitatea e departe de a fi astfel . Asaa cum exista profesori buni, interesati de evolutia copiiilor si profesori prosti care vin la munca doar ca sa semneze condica, exact la fel sunt si parintii, sunt unii interesati de educatia copiiilor si altii carora putin le pasa. Din pacate, cred ca sunt mult mai multi din a doua categorie.

Adeptii homescolismului mai spun ca pe ei nu-i intereseaza ca odrasla sa cunoasca integralele si filozofia, tot ceea ce vor ei e fericirea copilului. Foarte frumos, cu conditia sa stie ce anume il va face fericit si peste 30 de ani ...

Daca apar intrebari despre o notiune sau alta care poate fi dificil de insusit acasa cu mama si cu tata, adeptii homescolismului spun ca:
1) parintele invata impreuna cu copilul, il ajuta sa caute informatia corecta. Asta e o atitudine excelenta insa nu vad de ce ar fi exclusiv meritul celor ce invata acasa. Faptul ca un copil merge la scoala nu ii impiedica pe parinti sa intervina in educatia lui, sa-l ajute sa inteleaga sau sa caute informatia impreuna.. Dimpotriva, scoala da doar niste mari repere, restul depinde de fiecare copil si de mediul in care creste.
2) o alta fraza ce-i scoate din impas: "si ce daca nu va stii, ce-i trebuie lui sa stie chestia asta (valenta carbonului, logaritmii, Voltaire etc), copilul invata doar ceea ce-i place si ceea ce-l intereseaza la momentul respectiv". Mi se pare pueril, asa gandeam si eu prin clasa a 5a, experienta mi-a dovedit insa ca era o opinie gresita. Daca acum 10 ani cand faceam o cu totul alta meserie in cu totul al domeniu mi-ar fi spus careva ceea ce o sa fac azi i-as fi ras in nas, as fi spus ca e imposibil, niciodata nu m-a interesat aceasta activitate si nu am' inclinatii' spre asa ceva, plus ca ceea ce faceam atunci imi placea . Acum ador ceea ce fac si mi se pare ca niciodata n-am facut ceva mai interesant. Poate ca peste 10 ani voi face altceva si poate ca voi gasi ca e si mai interesant ce voi face atunci. Nu regret ceea ce am fost pana acum si daca m-as intoarce inapoi tot acelasi parcurs l-as alege. Insa n-as fi putut sa sar atat de repede dintr-un domeniu in altul daca intr-o vreme n-as fi invatat si ceea ce (consideram eu la vremea aceea) ca e inutil.

Unele studii (facute de adeptii scolii acasa) spun ca homescolitii ar avea rezultate mai bune decat cei care merg la scoala. Mi se pare cam dificil de realizat un astfel de studiu, ar trebui sa putem compara rezultatele aceluiasi copil in cazul in care ar merge la scoala sau ar invata doar acasa. Poate ca ele n-ar fi asa de diferite. O alta explicatie ar fi aceea ca parintii homescolitilor fac parte din cei implicati in educatia copilului, ei ar fi fost astfel si daca progenitura ar fi mers la scoala deci e foarte probabil ca acel copil ar fi avut acelasi rezultate in ambele cazuri.

Unul din reprosurile facute scolilor este stressul. Dupa opinia unora scoala e prea stresanta pentru un copil, sistemul cu note nu este eficient, ghiozdanul e prea greu, multe informatii sunt inutile, notele nu fac decat sa-l streseze inutil. Poate ca au dreptate. Insa din cate imi amintesc eu (din timpuri imemoriale), nu faptul ca mi se dadeau note ma stresa ci parerea parintilor despre aceste note.

Din articolele si parerile citite mi se pare ca in spatele tuturor motivatiilor privind home-scoala (mai putin alea fanatico-religioase) se afla o incercare de a proteja copiii de fobiile parintilor. Daca parintelui nu i-a placut matematica, a ramas repetent sau a avut o fobie sociala nu inseamna ca si copilul va calca pe urmele lui. Copiii nu ar trebui privati de o astfel de experienta decat in cazuri speciale, dizabilitati sau fobii sau la cererea lui. Sigur, copilul de 6 ani nu are capacitatea de a decide ce fel de forma de invatamant prefera insa el nu decide nici daca trebuie sa mearga la doctor, parintele e cel ce oberva daca acest lucru e necesar sau nu. La fel si cu scoala acasa.

Pana una alta eu raman sceptica cu privire la rezultatele acestei metode, mi se par prea elogioase prezentarile ca sa nu fie suspecte, e cel putin bizar ca in cazul educatiei home-made exista doar avantaje, metoda produce genii fericite pe scara rulanta in timp ce "scolitii institutionalizati" sunt vai de capul lor, niste roboti frustrati... Ar fi mult prea simplu sa fie asa.

De curand am vazut un reportaj despre o "scoala altfel", Ron Clark Academy, un tip de scoala inventata de un prof american, unde copiii se joaca, canta, coboara pe tobogan din clase, examenele se dau ca un fel de joc video, copilul intra pe rand intr-o camera si trebuie sa raspunda la intrebari ca sa treaca la 'nivelul' (camera) urmator etc.
Ar fi mult mai preferabila o astfel de scoala decat "educatia in sufragerie



Linkuri
http://laia.asso.free.fr/
http://www.members.shaw.ca/sandykeane/diana2.html
http://www.homeschooling.ro/ro/documents/professor.html