mardi 18 septembre 2007

La tataie


"Cand esti trist, trist de tot , iti vine sa dormi. Iti vine sa-ti pui capul pe umarul cuiva care te iubeste si sa dormi. Dar cand te trezesti? Iar esti trist si nu mai poti sa dormi din nou..."

Aca (Alexandra) a fost singura careia i-a placut calatoria noastra trista si neprevazuta. La nici doi ani, zborul cu avionul i-a devenit obisnuinta, un pat strain sau o figura noua nu sunt decat alte ocazii de a descoperi lumea din jur. Dar cel mai mult ii plac animalele, ii provoaca o oarecare teama si in acelasi timp o fascineaza. La tataie a re-descoperit "cocoa" (cocos) si "maca, maca". I-a adoptat pe cele 3 "pisipe" (pisicute) cu ochi abia mijiti si s-a lasat linsa din cap pana in picioare de Bobe, catelul. S-a umplut de praf si s-a balacit in ligheanul gainilor. A mancat struguri direct din vie si a ciugulit mere din pom. Atatea bucurii simple si care noua ne transmit un parfum de altadata.
Asta e cea mai sigura garantie ca totusi "sfarsitul nu-i aici", ca viata continua, altfel si cu altii dar pastrand o particica din cei ce nu mai sunt.

Aucun commentaire: