dimanche 9 septembre 2007

New York, New York (IV)

Poate ca ar fi trebuit sa incep povestea escalei newyorkeze cu ea, cu Lady Liberty, zeita americana, simbolul democratiei si primul semn de bunvenit adresat miilor de imigranti pe taramul fagaduintei. Asa visam in adolescenta, sa ajung la New York pe mare, n-a fost sa fie si cred ca astazi nimeni nu mai ajunge astfel.
Simbolul Americii, statuia Libertatii, nu mai e poarta de intrare in lumea noua, turistii o vad dupa ce deja au descoperit buildingurile si strazile orasului iar newyorkezii o zaresc probabil foarte ra
r.
Miss Liberty, pe numele ei intreg"Liberty Enlightening the World", e ea insasi o emigranta sosita tocmai din Franta cu ocazia centenarului aliantei dintre cele doua popoare in razboiul de independenta. Se zice ca autorul ei, sculptorul Auguste Bartholdi, s-a inspirat din Colosul din Rhodos si ca ar fi folosit ca model pentru chipul libertatii figura propriei mame...hmmm, azi s-ar spune despre el ca are complexe nerezolvate. Interiorul statuii e construit de Gustave Eiffel, pe undeva Miss Liberty e sora batranei doamne pariziene, la Tour Eiffel. Desi flacara ei nu mai lumineaza demult primii pasi ai emigrantilor veniti in cautarea unei lumi mai bune, inscriptia de la baza ei si-a pastrat toata forta simbolica:
Give me your tired, your poor,
Your huddled masses yearning to breathe free,
The wretched refuse of your teeming shore.
Send these, the homeless, tempest-tost, to me,
I lift my lamp beside the golden door !

N-am pus piciorul pe Liberty Island, insula statuii si nici pe cea alaturata, Ellis
Island, acolo unde in secolul trecut se afla centrul de triere al celor ce veneau sa-si incerce norocul in lumea noua. Ceea ce am citit despre asta este insa impresionant si data viitoare va fi un pasaj obligatoriu. Se zice ca pe acolo au trecut cateva milioane de emigranti si ca 40% din populatia actuala a Americii are cel putin o ruda sau un stramos care a debarcat pe insula. Astazi oricine poate cauta pe site-ul Ellis Island numele unei rude sau al unui cunoscut care a trecut pe acolo, se pot consulta documentele manuscrise ale registrelor de bord, ba chiar se poate vedea si poza transatlanticului. Pentru unii taramul fagaduintei nu era asa cum se asteptau, muzeul imigratiei adaposteste printre altele si marturiile lor: "Cand am sosit in America credeam ca strazile sunt pavate cu aur. Mi-am dat repede seama ca nu e adevarat, nu numai ca strazile nu sunt pavate deloc dar, in plus, eu sunt cel ce trebuie s-o fac"

N-am debarcat pe Liberty Island insa asta nu inseamna ca n-am admirat-o pe Miss Liberty in toata splendoarea unui apus de soare de august. Pentru asta nu e nevoie decat de timp in rest spectacolul e gratis, a fost de ajuns sa ne imbarcam pe ferry-ul ce leaga Manhattan de Staten Island. Traversarea e gratuita, dureaza 25 de minute si ofera un spectacol de neuitat. Cu putina imaginatie ne putem crede la inceput de secol, ferry-ul e un transatlantic iar noi suntem europeni veniti cu sacul de sperante spre lumea cea noua. La intoarcere, cireasa de pe tort este vederea ce o ofera Skyline pe inserate.



Incepusem aceasta a doua zi newyorkeza tot in double-decker, de data asta spre Downtown. E duminica si la statia din Times Square s-a format o imensa coada de turisti ce asteapta sa-si ia locul pe"decker"ul de sus. Ne gandim ca o sa asteptam cel putin doua ore sa ne vina randul, n-a fost asa, in mai putin de 10 minute eram cocotati si noi in autobuzul nostru, pe principiul 'daca ceva e eficient in America atunci nu poate fi decat sup
er eficient".
De data asta ghidul e o femeie ce pare destul de plictisita de ceea ce face, se multumeste sa enumere obiectivele pe unde trecem prin urmare n-o mai ascult.
Traversam iarasi Greenwich village, agitatia serii a disparut, e duminica dimineata, e liniste si stradutele sunt pustii, terasele sunt inchise, lumea abia incepe sa se trezeasca pentru 'brunch'. Cand ajungem in Lower Manhattan, in zona Ground zero, acolo unde altadata se intaltau turnurile gemene, aproape toata lumea
coboara. Noi hotaram sa mai continuam o vreme, trecem pe sub podul Brooklyn, o cotim prin fata South Street Seaport, apoi parasim si noi autotbuzul in apropiere de East Village. Cartierul e pitoresc, cu case mici si stradute linistite, terase si magazine. Parca suntem la ani lumina de Broadway si de zgomotosul 7th avenue desi ne despart doar cateva blockuri.

Istoria East Village e zbuciumata, locurile au cunoscut valuri succesive de emigranti si nu numai. La inceputul sec XIX au fost irlandezii si nemtii apoi au venit evreii, la un moment dat cartierul adapostea peste 300 de sinago
gi. Mai tarziu au venit ucrainienii si europenii din est, apoi italienii si in sfarsit portoricanii. La toata amestecatura asta etnica s-au adaugat cantaretii de jazz, artistii de tot felul, scriitorii, iar mai tarziu, in anii 60, East Village a fost cartierul ales de hippies, urmati la randul lor de punkisti. Cu toata viata agitata a locului, unele librarii si magazine au ramas neschimbate de aproape un secol.

Cautam un loc unde sa mancam dar mai intai trebuie sa ne ocupam un pic de Alexandra. Una din prejudecatile cu
care am aterizat la New York a fost aceea ca societatea americana e mult mai grijulie fata de copii decat societatile europene, auzisem ca pretutindeni vom gasi masute de schimbat, locuri pentru carucior, lapte special sau mancare de copii. Insa lucrurile nu stau chiar asa, masute de schimbat n-am gasit decat intr-un singur loc, in portul une ne-am imbarcat pe ferryul pentru Staten Island , despre mancarea de bebe si lapte nici nu mai vreau sa-mi amintesc, dupa indelungi cautari in cateva supermarketuri am reusit sa gasim niste cutiute cu mancare pentru copii, oferta era insa ridicol de saraca in comparatie cu ceea ce se gaseste in Franta, unde pe rafturi intregi mancarea de bebelusi e sortata pe varste si pe gusturi, iar felurile de mancare uneori rivalizeaza cu menurile marilor sefi bucatari.

Ne oprim la
Vesleka, un restaurant cu specific ukrainian; restaurantul e plin, multi par obisnuiti ai locului, probabil newyorkezi ce vin aici pentru brunchul duminical. Comandam "pirogi" si ni se aduc un fel de ... sarmale! Nu-s rele, pana si Alexandra pare sa le aprecieze dar noi ne amuzam la ideea ca felul asta de mancare atat de specific Europei de Est e aici preparat cu grija de cativa bucatari...mexicani!
Dupa masa Alex isi incepe siesta in carucior iar noi ne aventuram
de abia de acum, pentru prima oara, la descoperirea New Yorkului prin propriile mijloace. Mergem pe jos pana la Beth Israel Hospital, nu e un colt turistic al orasului, dealtfel cred ca suntem singurii 'straini' prin zona, dar vrem sa vedem casa unde a locuit Dvorak. Am vazut doar o placuta pe o cladire si o statuie in Stuyvesant Square insa plimbarea a fost agreabila, am trecut prin parcurile unde se incalzeau la soare cativa "riverani", am pasit pe strazi aproape pustii, o raritate in tumultul newyorkez.


Distantele nu mai pa
r atat de mari pe cat le percepusem in prima zi, probabil incepem sa ne obisnuim. Pe nesimtite, tot impingand de carucior sub soarele de august, am ajuns in Greenwich Village, cartierul boem, cu case mici si gradini inverzite, unde si strazile o iau razna, nu mai respecta regula perpendicularitatii, devin curbe si oblice, de fapt urmeaza limitele fermelor de altadata. Cartierul se intinde in jurul Washington square park, locul de intalnire al newyorkezilor, al turistilor, al artistilor de strada, al plimbatorilor de patrupede dar si al veveritelor atat de blande ca aproape le poti atinge cu mana.
In centrul parcului tasneste o fantana arteziana, pentru ca e foarte cald, copii si adulti se balacesc sau doar se lasa mangaiati de stropii racoritori. In fata ei se inalta Washington Arch, un fel de miniatura de arc de t
riumf construit in cinstea centenarului presedintelui american.
Ne bucuram de atmosfera linistita si nu vreau sa ma gandesc prea mult la istoria parcului, la faptul ca la inceput a fost un cimitir al indigenilor iar apoi un loc de executie prin spanzuratoare (sa fie oare vorba de aceeasi copaci?) Mai bine ma gandesc doar la faptul ca aici s-a auzit pentru prima oara vocea lui Bob Dylan.
In jurul parcului se incruciseaza stradutele Greenwich village, cu
casele stil "greek revival" , buticuri, anticariate, bacanii italienesti si terase. Greenwich village e un adevarat oras in alt oras iar atmosfera lui boema se pare ca a sedus multe celebritati, aici a locuit Mark Twain iar astazi aici locuiesc Richard Gere sau Kathleen Turner. Si aici preturile chiriilor si ale apartamentelor se pare ca sunt exorbitante, de altfel, ma intreb daca o exista vreun loc in Manhattan unde chiriile sa fie altfel...


Cand se lasa seara
suntem deja in cartierul "nostru" pe 7th Avenue, langa Pennsylvania Station. Pentru prima oara admiram cu adevarat luminile New Yorkului caci aproape am invins decalajul orar si nu mai suntem nevoiti sa ne culcam odata cu gainile. Reclamele defileaza din toate partile, Alexandra e incantata de literele luminoase ce se preling pe ziduri si pe trotuare, forfota strazii nu se domoleste aproape deloc. La asta contribuie desigur si faptul ca magazinele sunt deschise pana seara tarziu, majoritatea inchid la 23h, unele fac o exceptie duminica si inchid "doar" la 21h00. Pana acum n-am intrat in nici un magazin, am aruncat doar priviri din strada, lasam a"shoppingul" pentru ultima zi.

Continuare

Skyline vazuta de pe Hudson river



East village


Washington square



Greenwhich village





7th avenue by night

Aucun commentaire: