lundi 10 septembre 2007

New York, New York (V)

"Vom face altul pe mal in jos/Altul mai mare si mai frumos..."

"Fanatismul religios s-a nascut in momentul in care primul imbecil a intalnit primul ipocrit", ca sa-l parafrazez pe Voltaire. Niciodata in ultimul secol sintagma nu a fost mai adevarata ca in cazul teroristilor islamisti care au provocat tragedia de la 11 septembrie 2001.

La sase ani dupa atentatele islamiste care au facut aproape 3000 e victime, 80 % din americani considera acest eveniment ca fiind cel mai semnificativ din viata lor. New Yorkul a fost ranit, amputat de simbolurile sale, imaginile transmise atunci au marcat umanitatea, fiecare dintre noi isi aminteste ce facea in ziua aceea, in momentul acela in care s-au intrerupt toate programele la tv.

Dupa 6 ani insa New Yorkul renaste, parca mai decis ca oricand sa nu se lase doborat de spectrele terorii. Statia de metrou de la Ground zero si-a deschis iarasi portile iar constructia turnului libertatii a inceput deja: Freedom Tower va fi inca si mai inalt decat gemenii.

La Ground zero am ajuns cu metroul. Pe harta parea simplu, ne urcam in linia albastra de la Penn station si coboram direct la WTC, atata tot. Odata in strada insa am constatat ca sunt cel putin 3 sau 4 int
rari de metrou care, desi poarta acelasi nume, nu duc in aceeasi statie si nici macar la aceeasi linie de metrou. Dupa ce am facut vreo trei incursiuni in subteran (cu carucior cu tot) am gasit in sfarsit statia cea buna si am reusit sa nu gresim directia. Desi nu-s decat cateva statii de mers, facem mai bine de jumate de ora. Cand ajungem in sfarsit la destinatie constatam ca nu putem sa iesim cu caruciorul drept pentru care ramanem cam descumpaniti pe peron. Politistii de serviciu ne fac semn sa iesim pe poarta pe care scria cu rosu "interzis", o deschidem, alarmele incep sa tiuie din toate directiile insa politistii ne indeamna sa continuam. "Paradoxal", iarasi imi amintesc de facilitatile pentru copii si carucioare pe care ar fi trebuit sa le gasim aici, mai ales ca n-a fost singura data cand am patit-o.

Ground zero este un imens santier. De jur imprejurul lui, pe panouri verzi sunt scrise cu
alb numele victimelor atentatului. Cine vrea sa vada ce se intampla pe santier o poate face, in plasa de sarma ce il inconjoara sunt ferestruici din loc in loc, plasate la un stat de om. Gaselnita asta cu ferestruicile in panourile ce inconjoara un santier am remarcat-o peste tot, oriunde era o constructie in lucru in New York. Am gasit ca obiceiul e amuzant si totodata e un gest de amabilitate din partea celor ce muncesc acolo, sa se gandeasca la satisfacerea curiozitatii trecatorului. Sau poate o avea alte utilizari? Se pare ca obiceiul e vechi, si Radu Tudoran vorbea in cartea lui despre ferestruicile santierelor americane, ba chiar el sustine ca a vazut unele plasate jos, la inaltimea cateilor, sa poata privi si ei impreuna cu stapanii.

Daca vizita Ground zero, locul unde se inaltau turnurile gemene e impresionanta , cea a bisericutei alaturate, Saint Paul's Chapel, e inca si mai mult, cu memorialele construite din jucarii de plus, poze si mesaje din toate colturile lumii, o uniforma de pompier ce pastreaza urmele prafului de atunci, o banca alba unde se mai vad inca dârele de fum lasate de echipele de salvare ce veneau aici sa se odihneasca.





O luam in sus pe Broadway, azi e ultima zi de NY si ne-am propus sa facem (prea) multe. Printre altele vrem sa intram si in magazine, nu putem parasi America fara ceva 'made in USA' in sacosa. Magazinele sunt si ele imense dar deja ne-am obisnuit cu dimensiunile americane si nu ne mai mira.. doar ma descurajeaza sa-mi caut blugii "originali" ideali intr-o hala de un hectar unde se afla mii de astfel de obiecte vestimentare. Ceea ce ne surprinde insa e aerul conditionat, peste tot e reglat la maxim in asa fel ca dupa toropeala de afara intrarea intr-un magazin are asupra noastra efectul unei galeti cu gheata primite in plina figura. Cu atat mai bine, inseamna ca nu zabovim prea mult acolo.


Alexandra vrea gumari colorati. De fapt mai putin ea si mai mult noi. Inca din prima zi pe strazile New Yorkului i-am remarcat, adulti si copii purtau acelasi gen de incaltaminte, un soi de saboti de guma, de parca toti tocmai terminasera de sapat in vie. Cei pentru adulti mi s-au parut oribili insa cei pentru copii erau haiosi asa ca ne gandim sa-i luam si Alexandrei. Am aflat mai tarziu ca e noua moda prin mai toate tarile, numai la Paris nu ajunsesera inca. La intoarcere am aflat ca ajunsesera si aici insa nu au avut mare succes la public. Ii inteleg perfect pe francezi, stiam de fapt ca ei au o anumita idee despre notiunea de eleganta, idee care e oarecum diferita de cea a anglofonilor.

Continuare

1 commentaire:

salmi a dit…

Wow, am mers mai in spate in blog, nu prea am avut timp in zilele acelea de august/septebmrie sa ma delectez cu calatoria voastra si mi s-a facut un doooor de NY! In multe din pasajele tale ma vad pe mine, multe din sentimentele tale le-am avut si eu...
Si am mai descoperit ceva:provenienta crocs-ilor Alexandrei :).
Am sa mai citesc, imi place!