mercredi 3 octobre 2007

La Malinche

Atunci cand Cortés conquistadorul a debarcat pe coastele regiunii Tabasco, un localnic dornic de a-i intra in gratii i-a facut cadou 20 de femei printre care o superba tanara indiana, Malintzin (La Malinche), rebotezata mai tarziu Marina. Aceasta ii devine amanta si ii va servi de interpret in fata triburilor indigene dar si a lui Moctezuma, imparatul aztec, fapt hotarator in strategia de luare in stapanire a noilor teritorii. Fiul lui Malinche si al spaniolului Cortes, Don Mahin Cortes, e considerat primul mexican.


Mexicanii nu au uitat-o pe La Malinche dar figura ei e controversata, unii o considera tradatoare a propriului popor altii un fel de eroina pentru ca, fara dansa, spun ei, spaniolii ar fi fost mult mai violenti si mai sangerosi. Imperiul aztec a disparut insa limba si obiceiurile s-au pastrat, poate si datorita diplomatiei lui La Malinche.

Din aceste origini tulburi, poporul mexican a mostenit o oarecare dificultate in a-si recunoaste identitatea. Nicaieri nu am vazut vreo statuie a lui Cortes iar numele lui Malinche e la originea expresiei "malinchista" care-i desemneaza pe acei compatrioti care si-au tradat originea si tara: cei ce si-au amestecat sangele si cultura cu cea a europenilor, sau, mai rau, cu cea a puternicilor vecini de la Nord.
Mostenitori ai acestei uniri complexe, mexicanilor le e greu sa-si atribuie identitatea unui conquistador insa in acelasi timp ii dispretuiesc pe indieni (numindu-i peiorativ "indios") pe care ii considera inapoiati si analfabeti.

Mexicanii adora telenovelele, seara se strang cu mic cu mare in fata televizorului. In aceste seriale eroii principali sunt totdeauna albi, la fel si actorii reclamelor, daca apare vreun metis atunci e fie eroul negativ fie servitorul. Insa marea majoritate a populatiei e metisa, urmasii detestatilor Malinche si Cortes.
"Priviti Mexico din punvctul de vedere al lui Malinche: e plin de ramasite si cranii spaniole. Insa peste tot in jur, in acest mare muzeu al Spaniei, veti vedea indieni in viata. Oare unde sunt conquistadorii?" spune Richard Rodriguez, scriitor mexican care traieste in Statele Unite.
De fapt, cine a cucerit pe cine?

Dincolo e ambiguitatea sentimentelor cu privire la origini, mexicanii sunt mandrii de patria lor. Au si de ce, Mexicul cucereste rapid calatorul, e pasionant, violent, tandru, fascinant, insolit si suprarealist, toate la un loc. Un paradis al turistilor care isi gasesc un Mexic pentru fiecare caci e o tara care are de toate: arheologie precolumbiana, arhitecutra coloniala, etnografie, artizanat, bucatarie savuroasa, peisaje exceptionale, parcuri naturale, vulcanii cei mai inalti, mii de km de plaja paradisiaca.

Economic, Mexicul e o tara bogata unde traiesc multi oameni saraci.

"Pobre Mexico , tan lejos de dios , y tan cerca de los Estados Undidos..." sunt cuvintele lui Porfirio Diaz

Saracii Mexicului se indeparteaza insa si mai mult de Dzeu asaltand cei 3000 de km de frontiera cu Statele Unite in cautarea visului american iar bogatii, desi raman pe loc, incearca sa imite stilul de viata american, aceleasi vile, masini imense, piscine si receptii. Se spune ca 11 familii mexicane detin o avere ce se ridica la PIBul a 20% din populatie. Se mai spune ca un mare magnat aflat in inchisoare a propus achitarea datoriei externe a Mexicului in schimbul eliberarii sale. In acelasi timp 20% din populatie traieste sub limita saraciei, cu mai putin de 2 euro pe zi.





Pe mine Mexicul m-a cucerit la prima vedere, in 2003. Atunci am ajuns aproape intamplator, fara sa stiu prea multe despre el, doar pentru ca gasisem un sejur ieftin pe internet. N-am stat decat o saptamana, ne asteptam la o vacanta de lenevit sub soare tropical intr-un decor turistic de platouri de filmare, nu a fost asa. Am inceput atunci sa descoperim o regiune, Riviera Maya si Yucatan care avea multe de oferit, dincolo de plajele paradisiace de care noi ne plictisim repede. Asa se face ca anul urmator am revenit hotarati sa aflam mai multe despre tara asta fascinanta, ne-am luat doar biletul de avion Paris - Mexico si Cancun- Paris uramand ca vreme de 3 saptamani sa strabatem prin propriile mijloace, cu rucsacii in spinare, traseul Mexico DF - Yucatan, adica mai bine de 3000 de km . Poate de aceea cand anul acesta am debarcat iarasi pe aeroportul din Cancun (care intre timp s-a modernizat devenind de nerecunoscut) cand am pasit afara in caldura umeda si cand ne-am urcat in autobuzul ce ne ducea spre Valladolid ne-am simtit ca si cum ne-am fi intors... acasa.

Aucun commentaire: