mercredi 10 octobre 2007

Tenochtitlan

Cu mai bine de 500 de ani in urma, o legenda azteca prevedea ca Tenochtitlan va deveni cel mai mare si cel mai populat oras din lume. Azi orasul se mai numeste si Ciudad de Mexico si chiar este cel mai mare si cel mai populat oras din lume: are probabil 25 de milioane de locuitori insa, de fapt, nimeni nu stie exact cati. Se spune ca mai mult de jumatate din populatia orasului are sub 20 de ani. Se mai spune ca in fiecare zi sosesc in medie 5000 de nou veniti, provinciali saraci in cautare de o lume mai buna.
Cartiere intregi rasar de pe o zi pe alta, serviciile de urbanism nu pot face decat sa inspecteze locurile din avion ca sa poata avea o harta cat de cat fiabila. Tot in Mexico se afla si cel mai lung bulevard din lume, Insurgentes, care se intinde pe o lungime de 40 km!

Prima impresie care mi-a ramas din Mexico este mirosul. L-am simtit deindata ce am facut primii pasi pe trotuar, o aroma dulceaga si iute in acelasi tip, miros de mirodenii necunoscute si foi de banane prajite, malai copt si fructe exotice putrede, toate la un loc. De atunci n-am mai intalnit nicaieri aroma aceea.

A doua senzatie de care imi amintesc a fost cea de sufocare, dupa cativa pasi respiratia devenise anevoioasa de parca alergasem in cursa cu obstacole. Daca vi se intampla acelasi lucru cand va aflati pentru prima oara pe strazile Mexico-ului, nu va ingrijorati, e normal, orasul se afla la 2300 m altitudine (cam pe la nivelul varfului Omu) si, de parca asta n-ar fi de ajuns, e unul din cele mai poluate locuri din lume. Rare sunt zilele in care soarele straluceste peste cladirile din mexico, nu pentru ca timpul nu i-ar permite, suntem aproape de tropice si sunt cam 200 de zile insorite pe an. Insa norul gros al poluarii face ca locuitorii capitalei sa intrezareasca rar razele soarelui, cerul e mai tot timpul gri, acoperit de un smog dens si sufocant. Se spune ca exista zile cand pasarile se prabusesc din zbor, fulgerate de gazele ce se acumuleaza deasupra orasului.

A treia impresie este sentimentul de insecuritate. Sigur, la asta a contribuit si prejudecata formata din tot ceea ce citisem pana atunci despre potentialele pericole ce pandesc calatorul ratacit prin capitala mexicana. Se spunea ca Mexico are una din cele mai inalte rate de criminalitate, ca e orasul unde au loc cel putin 10 crime pe zi si cam tot atatea rapiri. Vizitatorii sunt sfatuiti si nu se urce niciodata intr-un taxi oprit pe strada, sa nu accepte hrana sau bauturi de la straini, sa nu iasa din cartierele turistice si sa se baricadeze cand se afla in masini si locuinte. Nu stiu daca toate astea sunt exagerari, nu as putea face o asemenea afirmatie bazandu-ma doar pe faptul ca noi n-am patit nimic. Ceea ce stiu sigur insa e atmosfera generala nu contribuie la linistirea acestor temeri, dimpotriva. Cum se lasa seara toate magazinele trag obloane groase si peste ele inchid cateva lacate imense, cred ca niciunde n-am vazut lacate atat de mari. In timpul zilei la intrarea in orice magazin sta postat cate un bodyguard in uniforma si inarmat pana in dinti , de multe ori ezitam chiar sa-i trec prin fata, mitraliera de la brau mai mult ma speria decat sa ma faca sa ma simt in siguranta. Nicaieri in alta regiune a Mexicului nu m-am mai intalnit cu sentimentul asta de insecuritate si nici cu obiceiul obloanelor sau al garzilor armate postae la intrarea in tutungerii sau chioscuri de ziare. De fapt sa spune ca Mexico nu are nimic de a face cu Mexicul, ca pentru a intelege si cunoaste tara trebuie sa parasesti capitala.

Hotelul la care am stat (Hotel Roble) era la doua quadras in spatele pietei centrale, El zocalo. Pentru cine nu stie, fiecare oras mexican are un Zocalo propriu, o piata in centru unde in general sa afla o catedrala. Cuvantul inseamna "soclu" si se pare ca denumirea i se trage de la un soclu a lui Carlos al IVlea care mult timp a ramas fara ...statuie. El Zocalo din Mexico e o intindere imensa, se spune ca e pe locul trei intre cele mai mari piete din lume, dupa Tien An Men si Piata Rosie din Moscova. In fiecare seara, la 18h00 garda nationala vine sa salute drapelul. Aici se afla cladirea Palatului National care se intine pe mai bine de 200m. In stanga se afla catedrala Metropolitana, cea mai mare din America Latina, un pic aplecata din cauza fundatiei, asa cum sunt mai toate cladirile din Mexico. Alaturi de ea, se inalta templul aztec Templo Mayor, ca o revansa tarzie a aztecilor asupra conquistadorilor care crezusera ca distrugand toate monumentele si obiectele aztece vor suprima pentru totdeauna istoria si civilizatia lor.

Ca sa contemplam Mexico de la inaltime ne-am catarat in Torre Latino Americana, in schimbul a 20 de pesos am urcat pana la etajul 42.
Am vazut o intindere imensa de cladiri ce se pierdeau la orizont in smog. Urmasem sfaturile citite pe ici pe colo si ne dusesem la turn cu noaptea in cap in speranta ca vizibilitatea va fi buna si poate vom avea norocul sa intrezarim vulcanul Popocateptl , insa n-a fost sa fie asa. Langa ascensor o placuta multumeste inginerilor pentru priceperea lor: turnul a ramas intact dupa numeroasele cutremure care au zguduit orasul (din care unul de 8,5 grade pe scara Richter!)




Imi dau seama ca mi-au ramas multe de spus despre Mexico desi la inceput nu credeam ca voi reusi sa incropesc 3 randuri. Trebuie sa mai spun si despre cartierul chic Polanco unde pe langa buticurile de lux se afla Muzeul de Antropologie, cel mai mare din lume.




Despre Coyoacan-ul vazut intr-o dupamiaza de duminica, cartierul boem cu strazi pavate si case colorate in bleu si ocru, unde parca ratacesc si azi umbrele lui Frida Kahlo si Diego Rivera si a prietenului lor Trotski.







Despre Zona Rosa, cartierul animat cu restaurante si discoteci unde am nimerit intr-o seara ploioasa si unde am avut impresia ca suntem in alt oras, la ani lumina distanta de Zocalo. ca sa ajungem acolo am traversat in graba si bulevardele cu buildinguri ce imita pe cele ale vecinilor gringo de la nord (Insurgentes si Paseo de la Reforma).


Despre piata Garibaldi, piata mariachilor unde seara se produce o adevarata explozie muzicala. E locul de intalnire a trupelor de Mariachi care asteapta sa fie tocmiti pentru o serenada. In barurile din jur e aceeasi atmosfera de fiesta, mariachii fiind personificarea zgomotoasa a bucuriei de a trai si placerii de a se distra. Insa mariachii nu canta doar pentru ceilalti, canta si pentru ei insisi, pentru a afisa apartenenta la natiunea mexicana , nepasatoare, rebela, sentimentala, vesela.





Mexico... Orasul care se intinde dincolo de orizont si despre care acum ceva vreme Alfonso Reyes putea spune: "Opreste-te calatorule, ai atins regiunea cu aerul cel mai limpede". Astazi suna ca o ironie. Locuitorii orasului, los Chilangos, cei care s-au instalat in metropola "Buscando la vida", spun ca "daca cineva vorbeste urat despre Mexico e cu siguranta un "extranjero" care nu a avut destul timp ca sa se indragosteasca de oras." E adevarat ca in toate celelalte orase mexicane am auzit doar lucruri nu tocmai amabile cu privire la capitala.

Mexico... orasul care impresioneaza chiar daca uneori am ezitat intre admiratie si dezgust, intre uimire si teama.
Asa e Mexico, asa e Mexicul:
"Nu exista pe continentul nostru si poate nici pe planeta o tara atat de profund umana ca Mexicul"
Pablo Neruda



Cartier Coyoacan


Comida Corida = piete de mancare si inghetata mexicana

Strada in cartierul colonial si Palacio de bellas artes

Aucun commentaire: