samedi 15 décembre 2007

A fost odata ca niciodata...

Sau ce rost au povestile? De ce sa le spunem copiiilor basme despre monstri decapitati, despre capete ranjite puse in geam, despre frati cruzi si mame vitrege pline de venin si rautate? Despre intoleranta caprei, egoismul furnicii sau razbunarea scufitei? Trebuie sa indulcim povestile si sa le spunem ca lupul nu e rau/rau, are si el ceva bun acolo, ca la sfarsit zmeul nu moare ci doar pleaca voios prin boscheti? Trebuie sa renuntam la Alba ca zapada in favoarea exclusiv a povestilor moderne edulcorate gen Dora Exploratoarea sau Winnie ?

Marturisesc ca intr-o vreme asa am crezut insa asta era doar din cauza privirii mele de adult asupra povestilor copilariei. Acum, de cand am observat ca momentul in care Aca a inceput sa faca scene teribile cand ma vede plecand la serviciu a coincis cu pasiunea ei pentru Alba ca zapada am inceput sa am indoieli si sa caut informatii. Astfel am aflat ca un copil nu intelege acelasi lucru ca si un adult dintr-o poveste, mai mult, din aceeasi poveste un copil de 2 ani va extrage alte invataminte decat unul de 5 care va intelege diferit decat unul de 10 ani.
Puncte de reper
Da, povestile sunt necesare si nu, nu trebuie in nici un caz safie 'modificate' ca sa fie pe placul 'intelegerii' noastre de adulti. O poveste modificata poate face mai mult rau decat bine, copilul poate fi dezorientat, nu se mai intelege pe el insusi (daca toti au numai sentimente bune si frumoase dar el simte gelozie fata de frati, ura fata de mama care nu l-a lasat la joaca sau egoism pentru ca nu vrea sa-si imparta jucariile, se va simti ca un monstru si se va detesta pe el insusi).
Cel putin asa sustin psihologii, unul din ei, Bruno Bettelheim, a explicat toate aceste lucruri (si multe altele) in cartea Psihologia Povestilor cu Zane (in original The Uses of the Enchantment).
Basmele nu-i traumatizeaza pe copii, ele raspund intr-o maniera precisa tuturor angoaselor copilului, ii explica sentimentele contradictorii pe care le poate avea, il informeaza asupra obstacolelor pe care le va intalni si asupra modului in care va trebui sa le faca fata.
Motivele pentru care copiii trebuie sa asculte povesti sunt nenumarate iar efectele sunt incalculabile, dincolo de momentul placut petrecut impreuna, povestile il ajuta sa creasca.
Noile curente la moda despre care am mai vorbit spun ca trebuie sa-i ascundem copilului ca tot ceea ce e rau in viata vine din propria noastra natura: inclinatia spre agresivitate pe care o au fiintele umane, provenita din furie sau frica. Am dori ca odraslele noastre sa creada ca omul e prin definitie bun. Insa copiii stiu ca ei insisi nu sunt totdeauna buni, sau chiar daca ar fi asa, ei stiu ca uneori n-ar avea chef sa fie astfel. Aceste sentimente sunt in contradictie cu lumea perfecta despre care le povestesc parintii si copilul apare in ochii lui ca un monstru.
Nevoia de a se identifica cu personajele
Personajele basmelor nu sunt ambivalente, nu sunt buni dar si rai in acelasi timp, asa cum de fapt suntem toti in realitate. Fiecare personaj e pe de-a intregul bun sau rau. Unul din frati e idiot , celalalt e inteligent. O sora e frumoasa si harnica, celelalte surori sunt rele si lenese. Unul din parinti e bun celalalt e rau. Contrastul personajelor permite copilului sa inteleaga usor diferentele, lucru de care ar fi incapabil daca protagonistii s-ar prezenta in complexitatea lor reala. Pentru a putea sa sesizeze ambiguitatile, personalitatea copilului trebuie sa fie deja formata, doar atunci va putea sa-si dea seama ca omenii sunt foarte diferiti unii de altii si doar atunci va putea decide de unul singur cine vrea sa devina.

Povestile ajuta copilul sa-si puna ordine in sentimentele contradictorii, sa-si rezolve problemele existentiale. Ce e binele si ce este raul? Copilul nu-si va spune 'am chef sa fiu bun" oricate exemple i-am da, se va intreba insa 'Cu cine vreau sa seman"? iar daca personajul bun prezinta mai multe avantaje, va dori sa se identifice cu el.
Calmarea angoaselor
Conflictele interioare profunde, cele care isi au originea in pulsiunile primitive si in emotiile violente sunt total ignorate de cartile moderne pentru copii si deci nu-i ajuta sa le infrunte. Insa copilul este foarte des prada acceselor disperate de solitudine, a fricii de abandon sau de moarte. Foarte des copilul este incapabil sa exprime aceasta teama in cuvinte, iar parintii neglijeaza aceste emotii sau incearca sa le minimalizeze.
Basmele iau angoasele si dilemele existentiale ale copilariei foarte in serios abordandu-le direct: saracia si abandonul (Tom Degetelul), moartea unui parinte (Alba ca zapada), adultii atotputernici in fata copiiilor (Scufita rosie), gelozia dintre frati (Cenuserasa) etc. Povestile vorbesc despre cruzimea vietii si luptele interioare, dandu-le insa o forma mai putin infricosatoare. Un lup inspira teama, desigur, insa putem sa si radem de el, putem sa-l impingem in groapa sau sa-i tragem un sut, putem sa-l invingem si sa ne eliberam astfel de teama arhaica de 'devorare'.

Povestile ofera toate un mesaj simplu si clar: "dificultatile vietii sunt inevitabile dar in loc sa ne ascundem de ele trebuie sa le infruntam direct... si chiar daca uneori par injuste vom sfarsi prin a le invinge si prin a obtine ceea ce dorim".

E imposibil sa stim la ce varsta o poveste este potrivita pentru un copil sau altul, trebuie doar sa ne lasam ghidati de intensitatea emotiilor lui. Cand tema unei povesti ii 'atinge' un punct sensibil copilul o va cere iarasi si iarasi pana cand in final va extrage tot ceea ce avea nevoie. Alegerea ii apartine si dealtfel e utila si parintilor caci astfel pot sa-si dea seama de framantarile interioare ale progeniturii. Insa e total gresit ca semnificatia sa-i fie "explicata" , toata "vraja" se va rupe caci ceea ce il incanta si-l ajuta sa creasca este tocmai faptul ca nu-si da seama nici de ce si nici cum opereaza 'magia' povestilor.

Aucun commentaire: