samedi 29 septembre 2007

Principiul lui Peter

"Un om nu renunta pana nu-si atinge gradul de incompetenta", acest principiu se confirma in discutiile si articolele pe care le-am citit in ultima vreme despre incalzirea globala. Asta nu ar fi mare lucru insa unii nu abandoneaza nici dupa ce au atins demult acest grad, este cazul unui articol de Traian Ungureanu unde dl jurnalist isi depaseste cu brio nivelul de incompetenta aberand pe teme despre care e evident ca habar nu are.
Dupa o logica numai de el cunoscuta, cateva previziuni neimplinite facute de unii sociologi acum 200 de ani (vezi Malthus ) sau unele mai "recente" de acum vreo patruj de ani, invalideaza in fata domnului Ungureanu toate modelele stiintifice si toate articolele publicate de toti cercetatorii de la inceputuri si pana azi in vecii vecilor. Sa spunem ca e doar din rea-vointa si nu din interes faptul ca vorbeste doar despre cateva 'vechi preziceri' ne-adeverite (dealtfel e vorba de carti scrise pentru publicul larg nicidecum de rezultate stiintifice) insa nu sufla nici un cuvintel despre predictiile care s-au confirmat?

Cel mai hilar este insa modul in care se refera la stiinta: vorbeste despre "incertitudini stiintifice", "controverse", "observatii contradictorii", "teorii incomplete" si "stiinta partiala si incipienta". Ceea ce pare sa nu fi aflat dl filolog Ungureanu e ca stiinta nu ofera niciodata adevaruri absolute, pentru asta trebuie dansul sa faca o tura la popii din cartier care-i vor servi doza maxima de certitudini. Nu numai ca in stiinta controversele sunt normale dar ele sunt absolut necesare. De fapt astea sunt principiile de baza ale stiintei: incertudinea si controversele, fara ele nu ne-am plimba azi pe internet ci am sta sa numaram matanii avand 'siguranta' absoluta ca o fiinta supranaturala are grija de planeta si, pe deasupra, ne supravegheaza fiecare miscare.

Toate deciziile noastre se bazeaza pe cunostintele pe care le avem la un moment dat, indiferent de faptul ca ele vor fi confirmate sau infirmate mai tarziu. Dealtfel, faptul ca imunologia era 'incipienta' nu l-a impiedicat pe Pasteur sa inventeze vaccinul iar faptul ca exista multe necunoscute in ceea ce priveste virusul HIV nu inseamna ca mii de vieti nu sunt salvate azi datorita triterapiei. Ce-i pasa insa dlui Ungureanu daca el a descoperit "vinovatul": stiinta care "nu stie tot".

Iar in final, revine argumentul pueril cum ca toti savantii care sustin ca activitatea umana are un potential periculos pentru echilibrul climei uneltesc in slujba marxist-leninistilor pentru distrugerea economiei si renuntarea la progres. De aici insa nu mai comentez nimic caci tine de domeniul psihiatriei si mi-as atinge eu insami gradul de incompetenta.

Un alt articol ce confirma principiul lui Peter, parca si mai aberant, este scris de competentul Aligica. Dansul se afla in plin delir paranoiac, aflam ca suntem victimele unui imens complot in care o misterioasa "miscare ecologista" planetara aloca miliarde de dolari in scopul falsificarii rapoartelor tuturor stiintificilor de pe glob , plus cumpararea mass-mediei internationale pentru difuzarea de stiri socante si lacrimogene. Mai aflam ca exista o "masina de PR a alarmismului", condusa de... nu se stie prea bine de catre cine, ca oamenii de stiinta ne mint in scopul de a.. se simti utili(?!), ca jurnalistii publica la comanda (a cui?) articole catastrofiste bine sponsorizate (de cine? asta "uita" sa ne spuna dl Aligica)
Dl Aligica e economist (ha! credeati poate ca are vreo competenta in climatologie?) si are un profund dispret pentru stiinta, studiile a 2500 de stiintifici nu valoreaza nici 1% din parerea personala a unui contabil speriat ca ii dispar banii de numarat...
Desi n-a fost usor, am citit totusi pana la capat sperand ca aflu odata si odata ceea ce toata lumea asteapta cu sufletul la gura: cine sunt acesti manipulatori ai planetei si ce scopuri au?
Insa, din pacate, dl AldeGica nu ne spune asa ca nu-mi ramane decat sa fac presupuneri:

Sa fie Al Gore? suparat ca n-a reusit sa culeaga 50% din voturile americanilor s-a apucat sa joace pe degete organizatiile mondiale incepand cu ONU si IPCC, sa manipuleze presa din vreo 130 de tari si sa mituiasca cercetarea stiintifica mondiala ca sa bage lumea in sperieti?!
Sa fie Ben Laden? asta ar avea un motiv serios, daca ne arata sperietoarea cu incalzirea planetei poate ne transformam toti in beduini, ne infasuram in cearceafuri si indeplinim astfel dorintele profetului de islamizare globala.
Sa fie Lex Luthor?
Darth Vador?
Mickey Mouse?
Men In Black?

Sper sa afle curand domnii Ungureanu si Aldegica cine-i 'criminalul', sa nu ne lase sa murim asa, incinsi, manipulati si prosti.

Io una, daca aflu cine-i manipulatorul mondial, promit ca viu si spun aici, sa stie toata lumea.

Uite si articolele pentru cine are timp de pierdut:
Aligica
Ungureanu

vendredi 28 septembre 2007

Atomul de rata



Vine toamna, miroase a struguri copti si a dulceata de gutui dar apar si ploile si frigul si , inevitabil, reincep discutiile despre remediul miracol care ne apara de raceli: atomul de rata vandut de laboratoarele Boiron sub numele de Oscillococcinum. Pe forumuri se face schimb de "scheme de tratament" si au loc discutii aprinse despre cate graunte trebuie sa inghita un copil de 12 luni cumparativ cu unul care a implinit 2 anisori. Se acorda cu generozitate sfaturi care mai de care mai absurde "sa nu se atinga granulele cu mana ca li se ia din 'energie'", "sa fie tinute sub limba ca sa treaca direct in sange" (?!!?), "sa nu ne spalam pe dinti inainte si nici dupa", "sa avem stomacul gol si capul descoperit" ... sa ne dam de trei ori peste cap si sa recitam catelus cu parul cret stand intr-un picior in timp ce inghitim pilulele (pe astea doua le-am inventat dar se incadreaza perfect in stilul discutiei)

Ce este de fapt Oscillococcinumul sau cum a reusit monsieur Boiron sa vanda o biata rata cu 20 de milioane de euro?!
'Remediul' a fost intradevar inventat pe la inceputul secolului 20, inventatorul lui, francezul Joseph Roy (1891-1978), credea ca ficatul de rata ar contine o bacterie, Oscillococcus, care ar provoca gripa (spaniola la vremea aia ca era la 'moda' pe atunci). Tot el credea ca bacteria asta mai provoaca printre altele si reumatism, tuberculoza, eczema, rujeola si cancer. Probabil omul o banuia responsabila si de inceperea primului razboi mondial si de faptul ca il insala nevasta. Nimic din toate acestea nu a fost dovedit ulterior, bacteria respectiva nu exista, s-a dovedit ca gripa e provocata de fapt de virusi, despre cauzele celorlalte boli mentionate nici nu poate fi vorba.
Iata si procedeul de fabricatie al Oscillococcinumului de azi, edificator pentru 'eficacitatea' acestui remediu:
1) un flacon steril de 1l e umplut cu un amestec de suc pancreatic si glucoza
2) se adauga 25g ficat de rata si 15g inima de rata
3)flaconul se pastreaza timp de 40 de zile timp in care ficatul si inima se descompun
4) acest preparat e plasat intr-un recipient. recipientul este golit, apoi umplut cu apa ultrafiltrata si scuturat. Se obtine astfel dilutia (korsakoviana) 1K
5) operatiile de mai sus (se goleste recipientul, se umple cu apa, se scutura) sunt repetate de 200 de ori pentru a obtine dilutia de 200K

Asta inseamna ca flaconul in care s-a aflat preparatul initial este clatit de 200 de ori cu apa chioara, iar apa de la ultima clatire se foloseste pentru a impregna granulele de lactoza care se vand apoi sub numele de oscillococcinum. Adica un fel de spalatura de vase amestecata cu lactoza, asta e tot ce contine medicamentul 'miracol' destinat sa "previna starile gripale"
Se poate calcula ca intr-un tub de 1 g se afla mai putin de un atom din ratza initiala...asta da rentabilitate!

In "Guide Giroud-H agége de tous les médicaments" (un fel de DEX al tuturor medicamentelor existente pe piata franceza) singura remarca pentru medicamentele homeopate este: "Indicatii ne-admisibile". Numai Oscillococcinum face exceptie, in dreptul lui scrie: "Sfatul nostru este sa inlocuiti acest produs cu o friptura de rata, va fi tot la fel de eficace contra gripei. In acelasi timp rugam laboratoarele Boiron sa mai lase ratele in pace."

lundi 24 septembre 2007

Maimuta goala

In weekendul asta am dus-o pe Alexandra la una din cele mai vechi gradini zoologice din lume, aflata in plin Paris, la Jardin de Plantes. Alexandra e incantata de animale si nu ezita sa se apropie, indiferent de talia lor sau de cat par de 'fioroase'.
Insa cand am ajuns in preajma reptilelor atitudinea i s-a schimbat si a devenit circumspecta ba chiar s-a lipit de mine si a cerut s-o iau in brate. Era prima oara cand vedea serpi, nu misunau pe langa ea ci erau dincolo de geamuri groase si, in plus, isi faceau siesta adica stateau aproape nemiscati, abia vizibili in decor. Cum se face ca Alexandrei ii e teama de serpii imobili aflati dincolo de un perete de sticla dar nu ii e teama de masini sau de prizele electrice, infinit mai periculoase?
Raspunsul e simplu: din instinct. Undeva, pe scara evolutiei teama de serpi si de alte animale veninoase (paienjeni, insecte) a avantajat supravietuirea si a fost inscrisa in gene, a devenit un caracter transmisibil. Aceeasi reactie de teama in fata unei reptile o au si bebelusii cimpanzeu.

Intâlnirea cu un animal veninos a constituit candva un motor, o forta evolutiva. In fata unui sarpe veninos, evolutia poate lua doua directii, ceea ce s-a si intamplat la maimute.
Primatele primitive au o toleranta la venin si o anumita capacitate de a supravietui unei muscaturi veninoase.
Primatele moderne (din care face parte si Alexandra) nu au aceasta capacitate insa evolutia a gasit pentru ele alte metode de supravietuire. Nimic mai eficace decat o teroare instinctiva pentru a evita muscatura unui sarpe.

Din punct de vedere biologic omul nu s-a schimbat aproape deloc in ultimii 10.000 de ani de pe vremea cand Homo sapiens era vanator in savane. In schimb mediul sau de viata nu mai are nimic de-a face cu cel al stramosilor nostri. O intreaga gama de adaptari fiziologice si comportamentale ale omului la mediul lui primitiv au ramas insa prezente intr-o maniera anacronica si inutila. Printre altele teama de serpi.
S-au realizat numeroase studii asupra fobiilor instinctive , exista azi o ramura a psihiatriei care isi spune 'psihiatria evolutionista', oamenii de stiinta incearca sa gaseasca cauzele fobiilor si depresiilor in trecutul indepartat al umanitatii.
Unele studii au aratat aceste adaptari sunt produse de regiunea creierului responsabila cu vigilenta, invatarea, memoria, teama si viziunea binoculara. Prin urmare creierul nostru a evoluat in paralel cu teama de serpi pentru a face din noi ceea ce suntem azi.
Mitul legaturii dintre sarpe si orginea cunoasterii nu este deci legat numai de geneza si de greseala Evei. Pana la urma toate au o explicatie logica.

Observatia asta mi-a amintit de cartea "Maimuta goala" a lui Desmond Morris. E o carte veche, a aparut in 1967 si a fost tradusa si in Romania. "Povestea" e captivanta si usor de citit fiind scrisa pentru publicul larg chiar daca referintele sunt cat de poate de stiintifice. Filozoful Arthur Koestler spune "Cand ne vom uita in oglinda, dupa ce am citit aceasta carte, nu ne vom mai vedea niciodata la fel".

Desomond Morris ne demonstreaza intr-o maniera stiintifico-umoristica ca omul nu este o "noua specie" aparuta pe scara evolutiei asa cum ii place lui sa creada, omul este o ...maimuta.

Fiinta umana este studiata din punctul de vedre al zoologului, asa cum ar studia oricare alta specie animala, folosind aceiasi termeni. Rezultatul este o extrordinara precizie stiintifica, logica si amuzanta.

Ideea de la care porneste studiul este simpla: nu "ne tragem" din maimute (asta ar trebui deja s-o stie toata lumea care a trecut prin scoala generala si care s-a ferit de spalarea creierului cu diverese bazaconii religioase dar , din pacate, citind remarcile stupide de pe unele siteuri am impresia ca sunt din ce in ce mai putini cei care gandesc cu propriul creier).
Homo sapiens este el insusi o specie de maimuta.
Dintre cele 183 de specii de maimute si gorile, 182 sunt acoperite de blana, una singura e golasa, "maimuta goala", Homo sapiens.

Aceasta specie care a reusit cu brio pe scara evolutiei isi petrece o mare parte din timp in a studia cele mai nobile teluri ale comportamentului propriu dar isi uita scopurile fundamentale. Maimuta goala e mandra ca are cel mai voluminos creier dintre toate primatele dar uita ca are de asemenea si cel mai mare penis, preferand sa atribuie aceasta onoare puternicului mascul gorila. Nimic mai fals:)
Maimuta goala e un animal, Desmond Morris e zoolog si, asa cum am mai spus, studiaza aceasta ciudata specie prin prisma omului de stiinta, aprofundand 8 domenii: Origine, Comportament sexual, Explorare, Lupta, Alimentatie, Confort, raport fiinta umana /animal.

De la inceput trebuie subliniat un punct foarte important pe care insa provincialismul nostru istoric ne indeamna mereu sa-l "facem uitat": dezvoltarea speciei umane nu s-a facut in secolul 20, nici un ultimul mileniu, nici macar in ultimii 5000 de ani. Homo Sapiens Sapiens, adica NOI, are o varsta de cel putin 35.000 de ani, Homo Sapiens are 100.000 iar australopitecul (adica statul biped) are in jur de 3 milioane.
Aceste cifre sunt fundamentale pentru a relativiza influenta tehnicii, oricat de exceptionala ar fi, asupra comportamentelor inscrise in noi de succesiuni imemoriale de generatii umane.
Trebuie sa ne amintim acestevar capital ori de cate ori ne punem intrebari asupra naturii umane sau originii comportamentelor lui.

Ce este o fiinta umana pentru un zoolog?

La o prima privire superficiala omul apare ca o maimuta fara par, pe scurt, o ciudata maimuta goala.


Dupa o scurta analiza a istoriei speciei si a aparitiei sale, un zoolog va adauga ca e vorba de un animal care asociaza 2 tipuri de comportament radical diferite, un amestec de contradictii: avem de a face cu primate carnivore sau altfel spus, un fel de maimute-lupi!


Mai intai omul a fost o maimuta, un animal arboricol care traia in mici colectivitati ierarhizate. Trasaturile acestui tip de animal erau:
- mediu de viata: padurea
- un mascul dominator care joaca un rol activ in apararea grupului contra pericolului exterior si care regleaza conflictele interne, un soi de zeu (stramosul Dzeului din religiile de azi)
- un regim alimentar arboricol (vegetal foarte variat plus insecte si oua) care nu atasaza grupul la un teritoriu si care nu-i obliga la un spirit de cooperare (ca intr-o haita de lupi de ex) pentru ca hrana e tot timpul disopnibila (nu exista ore de masa fixe)
- toaleta colectiva (puricat igienic) are rol de intarire a legaturilor pasnice in sanul grupului
- nomazi

Maimutele-om au fost la un moment dat constranse sa paraseasca padurea,
iar pentru a supravietui in campie a fost necesar sa se adapteze tipului de comportament dictat de acest mediu de viata: acela de carnivor-vanator in teren descoperit.
Maimuta goala e slaba, nu are nici unul din avanajele carnivorelor de campie (miros dezvoltat, rezistenta, viteza si capacitate de a rezista fara hrana). Cum a reusit specia umana sa supravietuiasca in aceste conditii?

Pe masa musculara nu putea conta, era deci absolut necesar sa-si dezvolte capacitatea cerebrala. Dincolo de mersul biped si cresterea volumului creierului ce au dus la dezvoltarea uneltelor si tehnicii de vanatoare, Desmond Morris avanseaza o ipoteza pasionanta: un rol major l-a avut "neotenia", adica procesul prin care unele caractere juvenile sau infantile persista la varsta adulta.
La om dezvoltarea cerebrala continua inca un deceniu dupa maturizarea functiilor sexuale in timp ce la cimpanzeu aceasta se inchieie 6 sau 7 ani inainte. Acest fenomen de crestere cerebrala combinat cu copilaria foarte lunga in care putem profita de experienta adultilor a fost de o importanta capitala in evolutia noastra.
Acest nou mod de viata a avut si repercusiuni sociale, grupul e maimute care in padure ramanea tot timpul unit trebuie sa se desparta in doua:
mamele care isi cresc puii in timp ce masculii pleaca la vanatoare impreuna. Aceasta combinatie a condus la modificarea vietii sociale:
- aparitia unei delimitari de teritoriu ceea ce a incitat la aparitia unui confort domestic (foc, rezerve de hrana, adapost)
- la aparitia cuplului ca structura familiala fundamentala, fapt ce a permis rezolvarea a 3 probleme:
1) femelele raman fidele unui singur mascul care in acest fel poate merge linistit la vanatoare
2) rivalitatile intre masculi se dimineueaza si creste spiritul de cooperare
3) educatia copiilor este realizata de cei doi adulti (trasatura comuna si altor specii)

Mi s-a parut interesanta aceasta idee in care omul nu e decat o maimuta-lup-infantila:)

Acesta e doar primul capitol, n-o sa povestesc aici toata cartea, ea merita citita, e amuzanta si e mai actuala ca oricand. O sa mai amintesc cateva idei care mi-au placut:

1) Sanii si buzele n-au nici o justificare functionala (sanii femelei cimpanzeu nu sunt aparenti si totusi alapteaza foarte bine). Acestea sunt doar imitatii ale organelor sexuale, de fapt auto-imitatii, consecinta a posturii verticale si a aparitiei pozitiei de 'reproductie' fata in fata.
Prin urmare sanii, buzele, lobul urechii au exclusiv functii de atractie sexuala.

2) Importanta pe care o da specia noastra activitatii sexuale s-ar explica prin necesitatea de a pastra relatia dintr-un cuplu, pentru a-l face cat mai solid in beneficiul copiilor. Aceasta activitate trebuie insa sa ramana 'privata' cea ce explica toate inhibitiile sociale si comportamentul de evitare: hainele, scuzele pe care ne simtim obligati sa le avansam in caz de contact cu alte persoane 'ne-autorizate', aparitia unui 'voyeurism' institutionalizat (de la romane de dragoste la filme porno)

3) Multe din activitatile umane sunt ritmate de bataile inimii, mamele isi tin intotdeauna bebelusul pe bratul stang chiar daca sunt dreptace sau stangace, muzica care imita ritmul batailor inimii etc.

4) Tipetele isterice ale unei femei la un concert rock nu sunt destinate celor de pe scena (daca s-ar afla fata in fata cu idolii ei n-ar urla asa) ci celorlalte femei prezente in public:)

5) Toate speciile care au pus la punct tehnici de ucidere a prazii le utilizeaza foarte rar in luptele cu cei din aceeasi specie. Explicatia e simpla: instinctul de conservare a speciei primeaza. Daca o specie ar utiliza armele de ucidere contra propriilor indivizi ar disparea rapid (ceea ce s-a si intamplat cu multe specii de-a lungul istoriei). De aceea s-au creat mecanisme de inhibare care fac ca luptele intre indivizi din aceeasi specie sa nu duca la moartea unuia din ei, de obicei cel invins emite semnale care cer 'gratierea'.
Drama speciei umane a inceput odata cu inventarea armelor ce ucid la distanta ceea ce a facut ca mecanismele de inhibare sa devina inaplicabile.

6) Marcile care utilizeaza simbolul -OxO (tip OMO) folosesc de fapt un semnal instinctiv care simbolizeaza privirea si care atrag atentia.

7) Cresterea populatiei duce la cresterea agresivitatii in sanul membrilor aceleiasi specii. Desmond Morris e foarte pesismist in legatura cu acest punct si spune ca ar trebui insituit un control al nasterilor acuzandu-i pe religiosii care se opun contraceptiei de .. propaganda belicoasa.

8) Religia e necesara, a fost si ea un factor favorizant al evolutiei (ca si teama de serpi) contribuind la coeziunea comunitatilor umane, stabilirea regulilor de morala etc. In grupurile de maimute ce traiau in padure, masculul dominant era ascultat si venerat ca un fel de zeitate, in momentul cand omul a iesit in savana, rolul de "mascul dominant" i-a revenit unui personaj imaginar, care are grija de grup, ii pedepseste pe cei rai etc. Stramosul Dzeului religiilor de azi e prin urmare maimuta paroasa din padurile preistorice.
Pentru Desmond Morris religia moderna va fi cultura si stiinta.

9) Fiecare individ, indiferent de locul unde traieste isi creeaza in jurul lui un "trib" de talia micului trib preistoric! agendele omului modern contin aproximtiv acelasi numar de persoane, indiferent de locul unde traieste...

10) Comunitatile exclusiv masculine (cluburi, organizatii) sunt perpetuarea legaturii intre masculi din vechiul grup de vanatoare

11) Si una din cele mai interesante: daca inlocuim cuvantul "serviciu" cu "vanatoare" constatam ca aproape toate comportamentele ancestrale sunt valabile si azi.

12) Discutiile despre vreme sunt echivalentul puricatului la maimute. Placerea pe care ne-o confera smulgerea perilor dintr-un pulover sau din covor, mangaiatul unui animal blanos sunt de fapt vechile noastre instincte de maimute 'puricatoare'
Meseriile care tin de ingrijirea corplui (coafor dar si medic) sunt profesionalizarea acestui instict.

Concluzia? Suntem doar un simplu 'fenomen biologic' nimic mai mult...

samedi 22 septembre 2007

New York, New York (ultima parte)


Ultima zi la New York a fost si cea mai obositoare. Am mers mult pe jos impingand de carucior sub soarele de august pe trotuarele aglomerate din Chinatown, Soho, Greenwich Village, Chelsea pana am ajuns 'acasa', in Midtown. Asta ne-a luat o zi intreaga, bineinteles cu opririle inevitabile, pentru un suc (era sa zic o cafea dar mi-am amintit ca nu exista asa ceva pe acele meleaguri), pentru masa de pranz sau pentru ultimele cumparaturi.

Diversitatea cartierelor e fascinanta. Intre Chinatown si Greenwhich village aflat doar la cateva strazi mai incolo e o diferenta ca intre Amesterdam si Pekin. Chinatown e un cartier viu, zgomotos, aglomerat, in aer plutesc mirosuri necunoscute, e un cartier cu restaurante mici si dese, cu buticuri cu marfa tipatoare revarsata pe trotuare, cu piete exotice unde animale bizare se vand vii direct in strada.

Greenwhich Village e linistit, cu stradute umbroase, terase calme, aproape da impresia
unui oras european. Pe vremea cand stapani erau indienii (acum vreo 3 secole si mai bine) aici se intindeau paduri si mlastini, europenii au inceput sa cultive tutun iar cand au sosit englezii i-au pus numele de Greenwich village. Cand epidemiile au inceput sa bantuie New Yorkul, lumea buna din orasul de jos s-a refugiat in cartierul verde. Aici a locuit Edgar Poe, pe strada trei a scrisis Aventurile lui Gordon Pym. Mai tarziu Greenwhich Village a devenit cartierul boem al New Yorkului, renume pe care si l-a pastrat si azi.

N-am fa
cut decat sa traversam Chelsea, eram prea obositi si cu mintea prea plina e tot ceea ce vazusem pana acolo ca sa mai inregistram ceva din pitorescul locului. Din cate am aflat, acum cateva decenii aici era zona rau famata a Manhattanului, acum lucrurile s-au schimbat, rezultatele politicii "toleranta zero" practicate de fostul primar au inceput sa se vada si cartierul a inflorit.


Dupa ce ne-am tras sufletul o jumatate de ora la hotel, chiar daca nu mai simteam picioarele de oboseala, am plecat sa vedem buildingurile din Midtown si impresionantul Rockefeller center. Cand ne-a vazut iarasi gata de plecare, desi umblasem toata ziua si o credeam moarta de oboseala, Alexandra a fost prima la usa, fericita ca mergem iar "ovoa" ("au revoir")

Am ajuns inapoi la hotel seara tarziu, dupa ce am mai facut un ocol de noapte prin Times Square si am dat piept cu hoarde compacte de trecatori... Nu pot sa-mi explic multimea care popula strada la acea ora tarzie, poate erau spectatorii ce ieseau / intrau la teatrele de pe Broadway sau poate erau ca si noi, doar gura casca veniti de prin toate colturile lumii, cert e ca la un moment dat caruciorul nu mai putea inainta fara sa calce peste picioarele cuiva. Cand am depasit strada 40th multimea a disparut brusc, ca intr-o gaura neagra, strazile au redevnit dintr-o data normale, fenomen straniu ce mi-a ramas inexplicabil pana azi.

A doua zi dis de dimineata ne-am incarcat rucsacii si am coborat iarasi in Penn Station aflata vizavi de hotel, cu gandul sa repetam experienta de la venire si sa luam trenul spr
e aeroportul din Newark. S-a dovedit insa ca ambitiile noastre de calatori autonomi au fost prea mari, nu am reusit sa ne descurcam in reteaua de tuneluri si lifturi, nu am inteles nimic din placutele indicatoare si nici din ecranele care afisau trenurile urmatoare. Gara e construita in subsol pe mai multe niveluri, la peroane se ajunge coborand cu liftul. Am coborat pe un peron identificat prin deductie 'logica '(!) si am reusit sa vedem un tren gol ce tocmai parasea statia. Probabil aratam pierduti si deznadajduiti, cu rucsacul in spate si cu Alexandra pe jumate adormita in carucior asa ca unui cersetor ii se face "mila" de noi si ne intreaba unde mergem. Reusim sa-i explicam si spre surprinderea noastra se doveste ca personajul vorbea... limba lui Voltaire. Una saraca amestecata cu englezisme si cu un puternic accent insa destul de inteligibila. Ni s-a mai daramat astfel o prejudecata, aceea ca americanii sunt inculti, uite domne ca pana si cersetorii newyorkezi vorbesc frantzuzeste!
Omul ne-a condus la un alt peron si ne-a aratat un alt tren in schimbul maruntisului pe care-l mai aveam prin buzunare, adica vreo 5 dolari. Mai tarziu ne-am gandit ar fi putut sa ne spuna orice si sa ne arate un tren oarecare, nimic nu ne indica faptul ca acela era trenul spre Newark, destinatiile afisate pe ecrane nu ne spuneau nimic. Insa din fericire omul a fost cinstit si trenul ne-a condus intradevar la Newark, acolo unde trebuia sa ne imbarcam in zborul spre Cancun.

Asa se inchieie escala newyorkeza, de aici incepe o alta aventura, cea mexicana, cel putin tot atat de fascinanta. Daca ne-a placut New Yorkul? Eu cred ca e imposibil sa nu placa, e prea cosmopolit, are cate ceva din aproape fiecare coltisor al lumii.
Unii spun ca New Yorkul e cel mai european oras al Americii. Mie mi s-a parut insa ca "europa", pe care am recunoscut-o intradevar in unele cartiere din NY, e una definitiv si iremediabil americanizata.

Chinatown


Greenwhich Village



Little Italy





Rockefeller Plaza


Midtown






Times Square








New York, New York