samedi 29 mars 2008

Broasca nazdravana


Paul Kammerer e un tanar biolog austriac. A facut studii de zoologie si muzica, compune melodii, e prieten cu Gustav Mahler. In 1902 e angajat la Institutul de biologie experimentala aflat in Praterul vienez unde devine repede unul din cei mai reputati specialisti in batracieni si reptile. In laboratoarele institutului obtine rezultate remarcabile in domeniul reproducereii in captivitate a amfibienilor.

Poate ca succesul lui ar fi fost si mai rasunator daca n-ar fi ales un domeniu controversat. Kammerer este adept al Lamarckismului, Lamarck este precursorul lui Darwin, a carui teorie spune ca evolutia speciilor are loc prin transmiterea caracterelor dobandite de la o generatie la alta. Astazi se stie ca aceasta teorie era gresita, pe vremea lui Kammerer era deja muribunda si foarte minoritara. Mai avea o singura sansa in acea epoca: sa incerce sa se impuna prin experiente de biologie. Kammerer se lanseaza atunci in ultima batalie.

In 1909 Kammerer primeste un premiu pentru cercetarile asupra salamandrelor. In Europa exista 2 specii de salamandre, o varietate alpina (Salamandra atra), de culoare neagra, traind in mediu rece si sec si care isi depune ouale in apa si o varietate de campie (Salamandra maculosa) cu pielea patata, adaptata unui mediu cald si umed si care isi depune ouale pe uscat. Kammerer creste salamandrele in conditii de laborator insa inversand mediul propice fiecarei specii. Dupa cateva generatii reuseste sa obtina modificari semnificative transmisibile descendentilor. Acelasi tip de manipulari asupra mediului le va utiliza apoi pentru a obtine specii mutante de tritoni sau soparle.


Ce mai celebra dintre experientele sale a fost realizata pe broasca 'Alytes obstetricans" (broasca -mamos). Si aici sunt 2 specii: una care traieste pe uscat si alta in apa. Specia care traieste in apa are o particularitate: in perioada de reproductie pe labele masculilor apar niste 'rugozitati nuptiale', un fel de spini negriciosi care le permit sa se mentina pe spatele femelei. Experienta lui Kammerer consta in cresterea speciei terestre in mediu acvatic, rezultatele fiind spectaculoase: dupa cateva generatii pe labele masculilor terestrii apar rugozitatile caracteristice fratilor lor acvatici.
Insa aceste rezultate sunt primite cu un mare scepticism printre confratii biologi. Englezul Boulenger incearca sa reproduca experimentul dar renunta dupa cateva esecuri. Apoi intra in scena cel ce va deveni inamicul no 1 al lui Kammerer : William Bateson, considerat pionierul geneticii mendeliene in Marea Britanie.

In 1910 Bateson viziteaza Institutul vienez si ii cere lui Kammerer sa-i arate specimenele de broaste cu tepi. Lucru imposibil, tepii apar numai in perioada de reproducere. Kammerer ii arata fotografii si rezultatele altor experiente insa Bateson e nemultumit, el vrea sa vada broasca cu tepi.

In 1919 revista Nature publica un rezumat al lucrarilor lui Kammerer . In aceeasi revista Bateson publica o scrisoare de raspuns foarte critica in care il acuza de frauda.

In 1923 Kammerer vine in Anglia pentru o serie de conferinte. In vremea aceea nu mai face experiente iar liniile de salamandre si tritoni s-au stins. Insa aduce cu el un specimen unic de broasca-mamos, conservat in alcool. Savantii pot sa o studieze in voie insa Bateson nu face parte dintre vizitatori si isi mentine indoielile.

Kammerer publica o carte despre Eereditatea caracterelor dobandite si, incurajat de succes, isi reia cercetarile pe salamandre insa se loveste de lipsa fondurilor. In momentul in care moralul lui era la pamant, soseste si bomba: in 1926 revista Nature publica un articol in care se dezvaluie faptul ca broscoiul cu tepi e trucat! Un cercetator american, Gladwin K. Noble, viziteaza Institutul de Zoologie din Viena (unde Kammerer nu mai lucreaza demult) si examineaza specimenul: in locul tepilor gaseste doar niste pete negre provocate prin intepaturi cu... cerneala chinezeasca. Un fals evident, vizibil cu ochiul liber.

Un escroc Kammerer ? Indiciile pe care le avem azi spun ca nu, nu ar fi avut nici un interes, in plus falsul era grosolan probabil ca el l-ar fi fost facut cu mult mai multa finete. Astazi se crede ca injectiile cu cerneala ar fi fost facute cu cateva zile inaintea vizitei savantului american, fie de un asistent prea zelos fie de catre opozantii lui Kammerer .

Distrus de banuieli, de lipsuri si de probleme familiale, Kammerer se sinucide in septembrie 1926 cu un glonte in cap, nu acasa, ci pe o straduta din periferia Vienei . Avea 45 de ani. In buzunarul hainei, o scrisoare adresata "celui ce va descoperi acest corp". Kammerer ii cere sa nu-l duca acasa ci intr-un laborator de disectie al unei Universitati, "As prefera sa ofer macar acest mic serviciu stiintei" scrie el. "Poate ca colegii mei universitari vor gasi in creierul meu cateva urme de calitati pe care nu le-au observat in timpul vietii in activitatile mele mentale"

Cercetarile lui Kammerer au fost uitate. Lamarckismul e mort si ingropat. Si totusi rezultatele cercetarilor lui erau cu adevarat surprinzatoare. Astazi stiinta stie sa le explice, ultima ironie a istoriei: mutatiile suferite de speciile terestre obligate sa se adapteze mediului acvatic sunt rezultaul unui mecanism neo-evolutionist, acela al atavismelor, care 'reinvie' caractere ancestrale
Stephen Jay Gould exlica acest fenomen prin presiunea selectiva atat de puternica incat genele (deja existente dar recesive) necesare adaptarii la mediul acvatic au reinceput sa se exprime...
'Greseala'
lui Kammerer a fost aceea ca rezultatele sale au devansat cu un pas stiinta epocii respective.

Uneori stiinta se inseala, ea nu emite niciodata adevaruri absolute asa cum fac religiile. Pitagora, Copernic, Newton, cei mai mari oameni de stiinta s-au inselat macar odata, au emis teorii delirante, au facut erori de rationament , au tras concluzii prea repede. Din fericire. Numai asa a fost posibila avansarea stiintei.
Eroarea nu este condamnabila, dimpotriva, e necesara, ea este de fapt prima etapa a cunoasterii.

Sursa: "Je pense donc je me trompe, Les erreurs de la Science de Pythagore au Big Bang", de Jean-Pierre Lentin, editura Albin Michel, Paris, 1994

4 commentaires:

dan a dit…

Foarte interesant! Merci...

TLP a dit…

Credinciosii chiar folosesc urmatorul argument pentru a denigra stiinta: "cate din teoriile existente in prezent vor mai ramane in picioare peste 100 de ani?".

Ei nici nu isi dau seama ca asa avanseaza cunoasterea...

Alexandra a dit…

@dan, merci de incurajari:)

@tlp, stiu ca asta e unul din argumentele credinciosilor, dupa parerea mea e cel mai pueril. Daca stiinta nu si-ar chestiona mereu descoperirile nu ar exista cunoastere si nici progres. O teorie care nu poate fi contrazisa e dogma, nu stiinta.

In plus cei ce aduc un astfel de argument, ca peste 100 de ani adevarul stiintific se va schimba radical dovedesc ca habar n-au ce e aia o teorie stiintifica.

In stiinta moderna primeaza experimentul inaintea teoriei si asta nu de ieri ci de pe la Galilei incoace. Aparitia unei noi teorii nu dovedeste ca cea veche era complet falsa. Dealtfel o teorie verificata prin experienta (adica conforma cu realitatea) nu devine complet falsa de azi pe maine. In majoritatea cazurilor, noile descoperiri ii reprecizeaza aria de actiune. (Din acest punct de vedere stiinta avanseaza catre cunoasterea adevarului absolut, ca asta le place amatorilor de dogme si certitudini sau nu.)

Lamarck a fost primul care a afirmat ca speciile evouleaza din forme ancestrale (fapt unanim acceptat azi) s-a inselat insa asupra modului cum are loc aceasta evolutie. Darwin a reprecizat acest mecanism iar astazi, dupa 100 de ani, inca alte mecanisme ale evolutiei sunt descoperite dar adevarul stiintific nu e nici pe departe radical diferit de cel de acum 100 de ani cum par sa afirme religiosii.

In fizica au existat foarte putine 'false teorii' si asta datorita metodei stiintifice
bazata pe experiment. E falsa teoria lui Newton pentru ca Einstein a venit dupa sute de ani cu alta teorie? Nu, teoria lui Newton ramane adevarata dar s-a descoperit ca ea se aplica numai unui anumit domeniu si ca teoria relativitatii o completeaza. Si daca alte teorii vor veni sa restranga aria mecanicii cuantice si a teoriei relativitatii nu inseamna ca acestea vor deveni false ci ele vor fi continute de o alta teorie, care va oferi o explicatie si mai completa.

Daca o noua teorie rezista la incercarile stiintei timp de cateva decenii devine extrem de putin probabil ca ea sa fie contrazisa in totalitate. Cu timpul vor aparea noi explicatii ale unor detalii, vor fi poate infirmate unele parti ale acestei teorii insa probabilitatea ca ea sa treaca de pe o zi pe alta in totalitate in domeniul irationalului e aceeasi cu probabilitatea existentei lui Mos Craciun.

Cam asta inseamna ca "stiinta sa contrazice", nu ceea ce isi inchipuie credinciosii.

Insa dincolo de explicatiile astea, nu ne invata oare intelepciunea populara sa ne ferim de cel ce are intotdeauna dreptate?? :)

dan a dit…

Exact!

Cunoasterea stiintifica este un proces cumulativ si gradual.
Pana si erorile sau falsurile, de ex. Omul de Piltdown, intaresc ideea ca o stiinta este intr-o stare permanenta de revizuire si perfectionare.