mardi 15 juillet 2008

Dragonul din Garajul lui Carl Sagan

Dragonul din Garaj e unul dintre capitolele cartii The Demon-Haunted World: Science As A Candle In the Dark de Carl Sagan.

"Un Dragon care scuipa foc traieste in garajul meu"


Sa presupunem ca fac aceasta afirmatie in mod foarte serios. Cu siguranta, vei dori sa o verifici, vrei sa vezi cu ochii tai dragonul. Doar au existat de-a lungul vremii atatea povestiri despre dragoni insa nici o dovada. Ce oportunitate!

"Arata-mi-l!" vei spune. Te conduc in garaj. Tu privesti in interior si vezi o scara, o cutie de vopsea, o tricicleta veche dar nici urma de dragon.

- Unde e dragonul? intrebi

- Ah, e pe aici, raspund eu facand un gest vag . Am uitat sa precizez ca e vorba de un dragon invizibil.

Atunci tu propui sa raspandim faina pe jos ca sa putem vedea urmele.

-"O idee excelenta insa dragonul asta pluteste in aer"

Atunci tu vrei sa utilizezi un detector de infrarosii ca sa localizezi focul invizibil scuipat de dragonul invizibil.
-"Buna ideea insa focul invizibil nu degaja caldura"

De ce sa nu utilizam atunci o cutie cu vopsea ca sa-l facem vizibil?

-"Excelenta idee insa dragonul e imaterial, vopseaua nu adera pe suprafata lui"

Si asa mai departe... Pentru fiecare test pe care o sa-l propui eu o sa gasesc o modalitate de a-ti explica de ce nu o sa functioneze.

Acum care e diferenta intre un dragon care pluteste prin aer, invizibil si imaterial, scuipand foc care nu degaja caldura si nici un dragon?

Daca nu exista nici un mijloc de a-mi verifica afirmatiile, daca nici un experiment nu le poate infirma, asta inseamna ca dragonul meu exista? Neputinta celorlalti de a invalida ipoteza mea nu reprezinta o dovada ca ea e adevarata. Afirmatiile care nu pot fi verificate, ipotezele imune la orice contradictie sunt fara nici o valoare, nu conteaza puterea pe care o au in a ne inspira sau in a ne execita simturile si inclinatia spre miracole. Ceea ce va cer este doar sa ma credeti pe cuvant chiar in absenta oricarei dovezi.

Singurul lucru pe care l-ati aflat despre mine din insistenta mea in a afirma ca am un dragon in garaj este acela ca ceva nu e in regula in mintea mea.
Va intrebati desigur ce anume m-a convins daca nici un test nu poate fi posibil. V-ati gandit cu siguranta ca poate fi vorba de un vis sau vreo halucinatie. In cazul acesta, de ce am luat lucrurile atat de in serios? Poate ca am nevoie de ajutor?

Imaginati-va ca, in ciuda esecului tuturor testelor, doriti sa aratati totusi ca aveti un spirit deschis. Astfel, nu respingeti din start faptul ca in garajul meu se afla un dragon care scuipa flacari. Doar suspendati decizia. Pentru moment, dovezile par sa contrazica flagrant spusele mele insa daca noi date apar atunci sunteti gata sa le examinati pentru a vedea daca va conving sau nu.

Desigur, nu ar fi fair play din partea mea sa ma supar ca nu m-ati crezut sau sa va critic pentru ca sunteti grei de cap si nu aveti imaginatie doar pentru ca ati dat un verdicat final: "nedovedit".

Sa ne imaginam insa ca lucrurile s-au petrecut altfel. Dragonul e invizibil, foarte bine, dar ati vazut amprentele pe care le-a lasat in faina raspandita pe jos. Detectorul de infrarosii a inceput sa dea semnale, sprayul cu vopsea a revelat un dinte in otel care danseaza ca un dop pe apa chiar in fata voastra. Atunci nu mai conteaza cat ati fost de sceptici la inceput apropos de existenta dragonilor (ca sa nu mai spun de cei invizibili) va trebui sa tineti cont de dovezi si sa admiteti ca e ceva acolo si ca, la prima vedere, ceva-ul acela nu e incompatibil cu un dragon invizibil.

Un alt scenariu: sa presupunem ca nu sunt doar eu in cazul asta, ca mai multe persoane din anturajul vostru despre care stiti sigur ca nu se cunosc intre ele, sustin toti ca au un dragon in garaj dar nici una nu aduce nici macar un inceput de dovada.
Toti admit ca sunt un pic jenati de o asemenea convingere ciudata si atat de putin credibila care nu se bazeaza pe nici un fapt concret. Nici unul dintre noi nu e nebun. Toti speculeaza asupra a ceea ce ar insemna daca dragonii s-ar ascunde cu adevarat in garajele din lumea intreaga si ca noi, oamenii, tocmai am descoperit acest lucru. Ar prefera sa nu fie adevarat, va spun ei. Dar poate ca toate miturile chinezesti si europene nu sunt deloc doar mituri. La urma urmei, cateva amprente de dragoni in faina au fost deja observate. Totusi ele n-au aparut niciodata in fata unui sceptic. Privite de aproape pare evident ca aceste amprente sunt false. Un alt dragonofil a declarat ca si-a ars degetele la suflul fierbinte al dragonului. Insa voi stiti ca exista si alte moduri de a-si arde degetele in afara de respiratia arzatoare a dragonilor invizibili.

Astfel de dovezi (oricat de importante li s-ar parea avocatilor dragonului) sunt departe de a fi satisfacatoare. Din punct de vedere rational, tentatia merge in sensul de a respinge ipoteza dragonului invizibil ramanand in acelasi timp deschis unor ipotetice noi date fizice si mai ales, intrebandu-ne care ar putea fi cauza ciudatei iluzii de care sufera atatea persoane aparent serioase si sanatoase la cap.

Aucun commentaire: