lundi 28 juillet 2008

"Eternitatea e lunga... mai ales spre sfarsit"


"Paradisul asa cum e descris de obicei e un loc atat de inept, de plictisitor, de inutil, de trist ca nimeni nu s-a hazardat pana acum sa descrie cum arata o zi intreaga acolo desi multi reusesc sa povesteasca o zi petrecuta pe malul marii."
(George Bernard Shaw / 1856-1950)


In fata exploziei de oferte de petrecere a eternitatii nu strica sa aruncam o privire asupra propunerii diverselor religii.
Iata cum se prezinta:

- Paradisul hindus

- Paradisul taoist
- Paradisul budist
- Paradisul iudaic
- Paradisul crestin
- Paradisul islamic

De departe paradisul crestinilor pare cel mai plictisitor dintre toate. Sa petreci o eternitate ascultand concerte de harpa si cantand imunuri de lauda... nu le-as dori nici dusmanilor mei. Intre toate mai ca as prefera paradisul musulman dar totusi sa mananci, sa bei si iar sa mananci... devine repede plictistor (si ce fac cu kilogramele in plus)? Cred ca tot budistii cu reincarnarea lor suna bine.

Ceea ce ma intriga totusi la cei ce cred in astfel de notiuni este acceptarea fara rezerve a contradictiei cu invatamintele religioase care ar trebui aplicate in timpul vietii pe Pamant. Trec peste ideea de un Dzeu rau care isi "pedepseste" copiii tocmai pentru ca au gandit.
Insa nici una din religii nu spune ce se intampla cu legaturile interumane? Daca eu as fi in rai (sa zicem :) dar copilul meu s-ar chinui in iad, ce "fericire eterna" ar mai fi aceea pt mine? Si daca as decide sa renunt la Rai si sa ma duc dupa cei dragi ca sa fim impreuna (as face-o cu siguranta mai ales daca ar fi vorba de copilul meu), parintii mei ma vor urma si parintii lor vor veni si ei etc. Prin urmare Raiul e inutil caci pana la urma nu va ramane nimeni acolo, vor pleca toti ca piesele de domino. Si daca toti suntem pedepsiti fara vina, ce fel de Dzeu mai e si acela? Mai inseamna si ca nu e de ajuns pentru o persoana sa respecte regulile impuse de religie ci toti cei dragi trebuie sa o faca, copiii lor si copiii copiiilor lor. Orice ar face, e imposibil sa controleze toti acesti oameni e inutil deci sa respecte vreo religie.

Notiunile de Rai si Iad nu sunt deci credibile nici macar in forma sustinuta de religii caci tin seama doar de aspectul individual nu si de legaturile familiale si de altruismul spiritului uman. Contradictia e flagranta din moment ce chiar religiile te invata ca altruismul e important (sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), cum se face ca invatatura acesta nu mai e valabila dupa moarte? In sfarsit, sunt convinsa ca exista un raspuns la asta (dzeu stie el mai bine etc), protestantii au renuntat chiar la ideea de iad pentru a incerca sa "repare" contradictia asta insa nu au nici ei cum sa o elimine definitiv.

Alta intrebare: se stie azi ca 'Eu'-ul nostru e'format din suma experientelor noastre, genetica si memorie. EU la 20 de ani nu sunt aceeasi cu EU la 35 si cu atat mai putin cu EU la 70. Ba chiar dupa o anumita varsta exista sansa ca EU-ul constient sa fie afectat grav de boli ca senilitatea sau alzeheimer. Care din aceste "EU"-uri se continua dupa moarte? nu de alta da' nu as vrea sa ma trezesc acolo nici cu mintea de adolescenta si nici pe jumatate senila in scaun cu rotile ca nu ar fi deloc o "fericire" sa-ti petreci astfel eternitatea (si nici nu stiu daca or fi echipati?)

Mai ales ca asa cum zice Woody Allen: "Eternitatea e lunga... mai ales spre sfarsit"

1 commentaire:

Radu Oltean a dit…

Bune argumente de combatere a Raiului/iadului. Si mie mi-ar place sa stau cu fii-mea in Rai si as fii tare trist in Rai sa stiu ca ea a ajuns la subsol. Sau invers. Mda, si care Eu va fii pe lumea ailalta? Poate o medie a tuturor varstelor (greu de imaginat, ha, ha).