mardi 5 août 2008

De ce sa NU indoctrinezi copiii


"Christianity may be OK between consenting adults in private but should not be taught to young children."
Francis Crick (descoperitorul ADN)

In marea majoritate a cazurilor oamenii nu-si aleg religia ci o urmeaza pe cea primita in familie. Un sondaj realizat printre intelectualii si stiintificii credinciosi a aratat ca 90% dintre ei primisera o educatie religioasa in copilarie.

Pentru unii aceasta educatie primita timpuriu exclude orice schimbare ulterioara, orice simt critic vizavi de credinte. Puterea educatiei religioase a fost demonstrata de chiar de savantii religiosi. In cartea "Psihologie religioasa", Antoine Vergote, profesor la o universitate catolica explica motivatiile psihologice ale credintei si influenta mediului cultural si familial. Acesta recunoaste ca in absenta educatiei religioase, credinta nu mai apare! Mai spune el ca "disponibilitatea religioasa a copilului ia forma doar cu conditia sa fie impusa cat mai timpuriu. Gesturile si limbajul religios al parintilor, celebrarea sarbatorilor religioase marcheaza ireversibil amintirile din copilaria adultilor si determina sentimentul de apartenenta religioase."
Dzeu trebuie prezentat mai intai ca "protector", ca "tata iubitor" iar apoi trebuie sa devina o prezenta "autentica", iar credinta trebuie sa fie "o pasiune, o suferinta acceptata", ne mai arata dansul bazele manipularii afective a copiilor.

Creierul copilului e ca o foaie alba iar educatia religioasa precoce, bazata pe afectiv (pentru ca e fondata pe exemplu si pe increderea in parinti) lasa urme in "creierul afectiv".
Nu din intamplare in lacasurile de cult au existat intotdeauna "excitanti" ai celor 5 simturi: mirosuri de tamaie, decor, orga, cantece sau rugaciuni ritmate, paine muiata in vin, atingerea pe frunte, sarutul icoanelor etc. Toate aceste mesaje senzoriale se transmit hipotalamusului si de acolo ajung in cortex. Aceste urme ale educatiei religioase vor impiedica mai tarziu aparitia spiritului critic, a libertatii de gandire si de alegere ale propriilor convingeri.

Psihologii spun ca spiritul critic apare in adolescenta, undeva intre 15 si 18 ani. Copiilor din familiile de credinciosi li se vorbeste insa foarte devreme despre Dzeu, sfinti si profeti pe care sunt invatati ca trebuie sa-i iubeasca. Sunt invatati de asemenea ca rugaciunea de seara e o necesitate la fel ca spalatul pe dinti. Copilul isi va insoti parintii la biserica unde i se va spune ca e in vizita la "Dzeu acasa".

Pentru un copil la varste mici tot ceea ce ii spun parintii e litera de lege. Va crede automat ca toate aceste povestiri sunt adevarate si va fi fermecat de aceasta lume magica asa cum e fermecat de lumea povestilor. Nimeni nu se va indura sa ii spuna ca aceste personaje nu sunt reale si ca lumea nu a fost creata in 6 zile.

Mai tarziu, pe la 10-12 ani, copii incep sa discearna fantasticul din povesti, remarca analogia pildelor religioase cu basmele (pe acestea din urma insa toti parintii au grija sa le prezinte drept 'fantezii' de teama sa nu cumva sa creada in 'supranatural'!). Tot atunci apar si indoielile legate de anumite teme despre care invata si la scoala: creatia pamantului in 6 zile, geneza, adam si eva etc. Dincolo de aceste indoieli ii raman insa in minte scenele umane, cele cele apropiate vietii de zi cu zi si care fac apel la sentimente.
Daca e sentimental (si majoritatea suntem astfel la varsta asta) nu va putea sa nu fie impresionat de cel despre care i s-a spus din frageda copilarie ca s-a sacrificat pentru noi, ne iubeste, a suferit pentru pacatele noastre, etc etc. Latura asta sentimentala de care sunt impregnate legendele religioase ramane in subconstient si va face dificila alegerea rationalului, va anihila actiunea spiritului critic care, asa cum am spus, apare doar la adolescenta. Asa se explica si de ce putini sunt cei ca isi schimba religia mostenita din familie.

Psihologii spun ca cei care scapa indoctrinarii religioase pana la varsta de 15 ani au mult mai putine sanse sa creada mai tarziu in supranatural. Mai mult, ei nu vor putea intelege cum de ceilalti, la fel de inteligenti ca si ei, s-au lasat amagiti de asemenea fantezii.
Daca insa spiritul critic apare prea tarziu, ideile sunt deja inradacinate si , la 18 ani, tanarul va considera ca orice nu-i impartaseste ideile face o mare greseala. Dupa aceea orizontul i se va inchide inexorabil , va citi numai operele care ii confirma ideile imogatind arsenalul de argumente favorabile. Se va adanci in fiecare zi, din ce in ce mai mult in propriile convingeri. Omul se instaleaza in propriile credinte: e o consecinta a functionarii spiritului si a influentei sentimentelor asupra ratiunii.
Ideal ar fi ca o convingere sa fie fructul unei gandiri personale, plecand de la optiuni diferite si nu acela al traditiei culturale, a facilitatii si a conformismului.

De aceea copiilor ar trebui sa li se spuna ca Dzeu e o ipoteza emisa de mintea umana pe de o parte pentru a 'explica' tot ceea ce nu a reusit cunoasterea stiintifica a unei epoci si pe de alta parte pentru a calma angoasele legate de moarte. Ca pentru orice alta ipoteza exista o oarecare probabilitate ca aceasta sa fie adevarata insa sansele sunt extrem de mici. Probabilitatea ca Mickey Mouse sa existe e mult mai mare decat cea a existentei unei entitati atotputernice care ar fi creat Universul pentru simplul fapt ca Mickey nu este o fiinta atat de complexa, nu necesita atat de multe puteri supranaturale si nici nu presupune atat de multe incalcari ale legilor fizicii.

Sau altfel spus, avem mult mai multe sanse sa aflam ca am castigat la loto in momentul in care suntem muscati de un rechin care la randul lui tocmai e traznit de un fulger decat sa aflam ca exista Dzeu.

E adevarat ca Aca are avantajul de a locui intr-o tara cu invatamant laic in care nu numai ca religia nu e predata in scoli dar si insemnele religioase sunt interzise (tocmai am citit in regulamentul gradinitei ca nici macar parintii care vin sa-si recupereze odraselele nu au voie sa intre in curtea scolii cu basmale pe cap sau cruci la gat sau orice alt insemn de natura religioasa). Prin urmare sunt sanse ca ea sa afle despre legendele religioase intr-un cadru scolar strict rational (istoria religiilor etc) unde ii vor fi prezentate drept ceea ce sunt, adica ideologii inventate de mintea umana.

Nu vreau sa ii impun alegerile mele personale in schimb as vrea s-o las sa-si dezvolte spiritul critic inainte de a face propriile alegeri, adica acea atitudine prin care analizeaza orice propozitie/fapt inainte de a-l accepta drept adevar. Iar sansele unei alegeri constiente cresc daca de la inceput i se spunr adevarul si anume ca nici una din ipotezele avansate de diferitele religii nu e dovedita.

Un copil ar trebui sa mai stie ca unul din cele mai inteligente raspunsuri ale unei fiinte umane este: Nu Stiu. Nu stiu sa raspund la unele intrebari, nu stiu daca Dzeu exista, nu stiu cum a aparut Universul, nu stiu ce se intampla dupa moarte. Insa in asteptarea acestor raspunsuri prefer sa tac si sa caut explicatii rationale. Nu ma grabesc sa cred ce spun unii sau altii doar pentru ca poarta barba sau coif auriu sau cruce la gat.





16 commentaires:

TLP a dit…

Super tare postul. Azi l-am promovat la greu, ba am facut si o varianta podcast (printr-un motor text-to-speech), check it out la mine pe blog :D

Alexandra a dit…

Am vazut, merci!:)

Radu Oltean a dit…

felcitari Alexandra pt acest post!!!!!. E de bun simt, logic si frumos spus. Sotia mea o cam pune pe fii-mea sa spuna "tatal nostru" la culcare. Eu nu prea marsez pe ideea asta. Ma rog, cel putin sotia mea nu e habotnica si bigota (adica nu crede in Adam&Eva, Creationism etc). dar ii cam place sa aprinda lumanari, mai ales cand e deprimata.
Buna postarea (ma repet)...

sburator a dit…

Mda... nu m-a convins. Studiile care pleaca din start cu/de la prejudecati nu fac decat sa incerce sa-i confirme autorului propriile convingeri. Prin vorbe multe.

Culmea, am ajuns pe blogul tau tocmai gratie "TLP"-ului, un domn pe care, si pe el acum descoperindu-l, il cainam din cauza faptului ca-i lipseste abilitatea de a... vedea, pur si simplu.
De a-l vedea pe Dumnezeu, neingreunat de religii, asa cum e el, maret si simplu, pretutindeni.

Am incarcat, special pt. tine, o carte despre un copil. E scrisa de un francez, sper c-o sa-ti placa.
Iat-o aici:
http://www.scribd.com/doc/4596756/EricEmmanuel-Schmitt-Oscar-si-Tanti-Roz

Ganduri bune fetitei tale. Am impresia ca e norocoasa avand o mama ca tine. Numai sa nu o indoctrinezi, din greseala, cu necredinta :)

dan a dit…

Cum poti indoctrina pe cineva cu necredinta?!?

Este absurd sa afirmi asa ceva...
De fiecare data sunt amuzat cum reuseste mintea unui credincios sa faca astfel de proiectii psihice si sa vada lucrurile numai in termenii deliranti ai religiei.

O afirmatie asemanatoare ar fi sa zici ca ateismul este o religie. WTF?!?

Anonyme a dit…

Draga Alexandra,
Observ ca esti preocupata de cauterea unor raspunsuri convingatoare cu privire la existenta sau nonexistenta lui dumnezeu si m-am oprit pe blogul tau pentru ca mi se pare un demers foarte interesant.
Gasirea unui raspuns care sa satisfaca o persoana inteligenta din punct de vedere rational si sanatoasa din punct de vedere emotional mi se pare o miza incredibila...
Pentru inceput, inteleg ca dispui de rationalul "Nu Stiu" si de emotionalul "sansele sunt extrem de mici", acest din urma argument anticipand deja o optiune.
Sincer sa fiu, eu pot afirma cu convingere ca... "nu stiu":) si parca nu ma vad in stare sa cantaresc nici sansele pentru ca, emotional vorbind, nu tin neaparat nici sa existe, nici sa nu existe...:)
Tu cand vorbesti de "sansele" de a exista, e clar ca te referi la ceea ce inseamna "sansa", adica "oportunitate". Te dezamageste faptul ca simti ca sunt extrem de mici sanse?

Alexandra a dit…

@radu, nu cred ca doar rugaciunea de seara e 'periculoasa' pt dezvoltarea viitorului spirit critic al fetitei tale, e doar un ritual de culcare, si noi avem unul, iesim la fereastra si gonim "sânsaul" (tantarul) ("peaca sânsaul, peaca! du-te la foafoa!!").
Asa cum toti avem un 'remediu' pentru deprimare, unii aprind lumanari, altii ies la o bere, altii se indoapa cu ciocolata (ca mine:D). Ceea ce scriam mai sus se refera de fapt la adevarata indoctrinare, adica la cei care-si duc copiii in fiecare saptamana la biserica, le spun de mici povestioare religioase prezentandu-le ca pe adevaruri absolute etc.

@sburator, e interesant ca mai intai spui ca argumentele din articol nu te-au convins dar apoi folosesti exact aceeasi tehnica descrisa acolo, adica apelul la sentimental recomandandu-mi cartea aceea;)
merci pt gandurile bune

@dan, bine ai revenit:)

@anonim , cand am spus "sanse" am gandit in termen de "probabilitati" si nu de oportunitate. Asta cu siguranta din cauza "furculitioanelor" cu limba franceza si nicidecum a unei dezamagiri ascunse. Daca maine s-ar demonstra existenta vreunei entitati superioare, in afara de faptul ca mi-as pierde clar vreo cateva ore holbandu-ma la stiri in rest viata mea nu s-ar modifica cu absolut nimic:)

TLP a dit…

Acum si in varianta video: http://www.youtube.com/watch?v=VHmJMPLN1IQ

Viata e minunata a dit…

Cred ca ce voia sburatorul sa zica prin acea "indoctrinare cu necredinta" este a-i prezenta toate doctrinele religioase ca fiind produse ale mintii umane, individuale sau colective, la fel cum sunt legendele si basmele roamnilor, ale grecilor, ori harry potter.
Adica, sa nu crezi decat ce stii ca este demonstrat (dar, de-a lungul vremii, unele teorii au fost infirmate de altele si tot asa - cum e actiunea fluorului asupra dintilor, spre exemplu, ori discutiile contradictorii despre aparitia planetelor, carora inca nu li s-a pus un punct, ci doar punct si virgula). Adica, prin anii 70 ca e bun piramidonul pentru copii, pentru ca apoi sa fie scos cu totul de pe piata.
Sa nu-i oferi copilului nicio radacina, ci sa-l lasi sa pluteasca intr-o imponderabilitate mentala, pe care orice "dovada stiintifica" sa se imprime foarte bine, deoarece e "stiintifica"; sa nu aiba o anume fermitate in gandire, si, ajunsa la acel moment de depresie al "aprinsului lumanarilor" sa imbratiseze fara discernamant orice elucubratie a vreunui guru eliberator, daca nu o ia singurica pe panta psihedelicelor.
Este foarte bine sa nu-i arati copilului ce nu stii, caci e mai bine sa nu-i zici nimic decat sa-ii zici prostii preconcepute despre o religie sau alta. DAR asta inseamna chiar nimic, adica asa cum nu i-ai spune nimic despre faptul ca a aparut mai intai oul sau gaina, pentru ca nu stii un raspuns dovedit stiintific, la fel sa nu-i spui ca exista oameni "redusi" la minte pentru ca accepta existenta vreunui Dumnezeu, pentru ca ar trebui sa-i explici ce e cu acei oameni de stiinta care cred in asa ceva.
Si, pentru ca cercetarile si rationalismul tau sa fie "fair" pana la capat, ar trebui sa-i cauti si sa le cercetezi tu insati acele credinte, pentru ca, daca nu, ai fi ca un cercetator care nu ia in considerare TOATE datele atunci cand porneste la cercetare, ajungand astfel la rezultate indoielnice si partiale.

Alexandra a dit…

> a-i prezenta toate doctrinele religioase ca fiind produse ale mintii umane, individuale sau colective, la fel cum sunt legendele si basmele roamnilor, ale grecilor, ori harry potter.<<

si nu asta sunt? pe ce te bazezi cand afirmi contrariul?

>sa nu crezi decat ce stii ca este demonstrat (dar, de-a lungul vremii, unele teorii au fost infirmate de altele si tot asa<<

Stiinta nu e dogma, teoriile ei sunt tot timpul puse la incercare, reformulate, imbunatatite. Rareori o teorie dovedita ca 100% falsa, de obicei i se restrange doar aria de actiune. Einstein nu l-a scos pe Newton din manuale doar a precizat mai bine campul unde se aplica teoriile lui. Stephen Jay Gould nu l-a contrazis pe Darwin doar a descoperit si alte mecanisme ale evolutiei etc. Toate medicamentele au efecte adverse, principalul este ca beneficiul sa fie mai mare decat efectul secundar. Atunci cand se descopera medicamente cu aceeasi arie de actiune dar cu efecte secundare mai mici e normal ca primele sa fie inlocuite. Faptul ca stiinta isi corecteaza tot timpul teoriile ma face sa ma simt mult mai in siguranta decat daca as crede orbeste in dogme imuabile neschimbate de mii de ani...

>Sa nu-i oferi copilului nicio radacina, ci sa-l lasi sa pluteasca intr-o imponderabilitate mentala, pe care orice "dovada stiintifica" sa se imprime foarte bine, deoarece e "stiintifica"; sa nu aiba o anume fermitate in gandire,<<

Credinta in dogme nedovedite inseamna "fermitate in gandire"? eu i-as spune mai degraba incremenire in proiect...

>si, ajunsa la acel moment de depresie al "aprinsului lumanarilor" sa imbratiseze fara discernamant orice elucubratie a vreunui guru eliberator, daca nu o ia singurica pe panta psihedelicelor.<<

sa inteleg deci ca toti scepticii sunt sortiti alunecarii pe panta psihedelicelor? Sunt curioasa ce parere au oamenii de stiinta despre asta (sondajele arata ca 95% dintre cercetatorii din marile academii ale lumii nu cred in Dzeu)
De vreun "guru eliberator" nu mi-e teama, daca spiritul critic nu ii va permite sa creada in povestile religiilor clasice cu atat mai putine sanse vor avea energiile stelare, Oznurile, homeopatia sau alte bazaconii. Neindoctrinarea copiilor presupune faptul ca spiritul critic sa va dezvolta liber astfel incat sa poata sa discearna singur la un moment dat intre realitate si imaginatie, adevar si manipulare .

>ai spune nimic despre faptul ca a aparut mai intai oul sau gaina, pentru ca nu stii un raspuns dovedit stiintific<<

Oul.
Oul sau gaina

>Si, pentru ca cercetarile si rationalismul tau sa fie "fair" pana la capat, ar trebui sa-i cauti si sa le cercetezi tu insati acele credinte,<<

Poate ca am s-o fac si pe asta intr-o zi insa marturisesc ca sunt asa de multe lucruri interesante de aflat (si care pe deasupra mai sunt si explicabile!) ca deocamdata nu as vrea sa-mi pierd vremea cu fanteziile unor oameni care au trait acum cateva milenii.

Elena a dit…

a-i prezenta toate doctrinele ...

si nu asta sunt? pe ce te bazezi cand afirmi contrariul?


Nu afirm contrariul; pun problema.
Sunt in cautare. Faptul ca descoperirile stiintifice sunt pana la un moment dat imbratisate, apoi sunt imbunatatite, din ce in ce mai imbunatatite, pana ce se ajunge... la ce?
Ma intreb, daca toate descoperirile stiintifice vor ajunge, in cele din urma, la acel Dumnezeu al lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, ori la acele vieti succesive orientale, pe care doar diferenta de limbaj si de bagaj de concepte i-a facut pe oamenii acelor vremuri trecute sa perceapa si sa conserve cunoasterea intr-un anume fel... Sau daca nu... poate nu...
Vom fi multumiti ca existenta lui Dumnezeu ori a Nirvanei e dovedita stiintific?

Alexandra a dit…

>Nu afirm contrariul; pun problema.
Sunt in cautare. <<

in general cei care fac o afirmatie trebuie sa o si dovedeasca. Pana acum, din partea religiilor nu a trecut nimic care sa aduca macar pe departe cu vreun inceput de dovada. Daca spunem ca "e adevarat ceea ce nu s-a dovedit fals" facem o eroare de rationament care poarta numele de Argumentum ad Ignoratiam (ex: "eu cred in spiridusi dovedeste-mi tu ca nu exista.") Nu gasesc ca e corect sa spunem copiilor ca "nu se stie" daca legendele religioase sunt adevarate sau nu, ca "nu se stie" daca Moise a despicat marea in doua cu toiagul sau ca "nu se stie" daca intradevar mohamed a calatorit in spatiu calare pe o iapa. Asta ar insemna sa spunem si ca "nu se stie daca Mickey Mouse exista".

>faptul ca descoperirile stiintifice sunt pana la un moment dat imbratisate, apoi sunt imbunatatite, din ce in ce mai imbunatatite, pana ce se ajunge... la ce?<<

la cunoastere si la intelegerea rationala a lumii inconjuratoare. La satisfacerea curiozitatii umane. Nu e suficient? Daca vreo entitate superioara se dovedeste a fi parte a realitatii atunci care ar fi motivul pentru care n-ar trebui sa o cunoastem si pe aia?

Elena a dit…

"Sau altfel spus, avem mult mai multe sanse sa aflam ca am castigat la loto in momentul in care suntem muscati de un rechin care la randul lui tocmai e traznit de un fulger decat sa aflam ca exista Dzeu."
Si DACA exista?
Daca vreo entitate superioara se dovedeste a fi parte a realitatii atunci care ar fi motivul pentru care n-ar trebui sa o cunoastem si pe aia?

Faptul ca nu avem inca instrumentele cu care sa cunoastem ar fi suficient?
***
Nici ca NU ar exista acea entitate superioara nu s-a demonstrat inca. (adica, chiar acel argument). Totusi, acesta se ia ca fiind adevarul: NU EXISTA DUMNEZEU.
De ce nu se porneste de la "EXISTA DUMNEZEU, sa vedem cum putem dovedi asta"?
Pentru ca daca lumea stiintifica ar fi cinstita si ar spune: "OK se poate sa existe si o entitate spirituala superioara, ceva pe care vechii oameni (si actualii religiosi) numeau/numesc Dumnezeu ori oricum, (nu stau eu acum sa dau toate numele care se pot da divinitatii, folosesc termenul generic de Dumnezeu) DAR noi inca nu am descoperit."

A pune in opozitie cunoasterea stiintifica cu existenta divinitatii, respectiv, "ori esti adeptul cunoasterii stiintifice, ori crezi in existenta lui Dumnezeu - si, si nu se poate", iar nu e corect, la fel cum nu e corect a pune semnul egal intre stiinta si evolutionism vs. creationism.
Din punct de vedere logic nu e corect. Or, un spirit critic, cred eu, nu poate fi in afara logicii. Caci daca e... inseamna ca se bazeaza tot pe credinta si nu pe dovezi palpabile. Crede ca e asa si nu altfel. Nu are dovezi pentru asta - iar asta nu se refera la acel principiu de care aminteati, la care exemplificati cu spiridusii. Desi, poate, in viitor - sau poate chiar acum - cu ajutorul instrumentelor stiintifice omenirea - sau divinitatea, nu-i asa, va face sa existe siridusi sau orice fel de lucruri. Si atunci?
Probabil ca existenta lui Dumnezeu va fi dovedita stiintific, deci va fi recunoscut, acceptat ca orice fapt stiintific.
Va fi invatat la scoala, asa cum inveti despre orice lucru.
Poate ca doar in zilele noastre mai poate fi vorba de credinta - respectiv acceptare a unui fapt ca fiind real fara a avea dovada pentru asta - in Dumnezeu.
Iar cei care au negat cu vehementa toata viata lor, vor spune doar ca "nu au crezut, pentru ca pe baza a ceea ce se stia pana atunci, nu se putea dovedi".
I-as intreba pe cei care se bazeaza doar pe rezultatele cercetarilor stiintifice, daca ei chiar cred ca Galilei a avut de luptat doar cu inchizitia si cu proasta tagma preoteasca atunci cand si-a expus teoria. Oare lumea stiintifica de atunci era de acord cu el? Stia despre ce vorbea el? Sau era singurul om de stiinta de pe specialitatea lui? Doar fusese Copernic inainte, avusesera de la ce rezultate sa porneasca anumite cercetari, nu? De ce oare, pana la Galilei si Kepler, nu au mai fost altii care sa se ocupe de rezultatele cercetarilor la care ajunsese copernic? De ce nu au fost de acord cu el, doar era om de stiinta, iar cercetarile sale au dus la rezultate valoroase pana si astazi.
Se atrage atentia doar asupra inchizitiei, ca biserica le-a taiat macaroana. Dar ei, oamenii de stiinta, erau liberi in cercetarile lor, de vreme ce a putut exista un copernic, un galilei, un kepler in perioada inchizitiei. Nu am citit nicaieri sa fi lucrat in ascuns la cercetarile lor. Si totusi, ceilalti oameni de stiinta NU AU ACCEPTAT rezultatele lui Copernic.
Ei STIAU ca pamantul era in centru, soarele se misca in juru lui.
NU SE BAZAU ACEI OAMENI DE STIINTA PE CREDINTA?!?!?! (dar nu spune ca pe credinta bisericii, ca nu cred. spiritul cercetator e cercetator, indiferent care e "trendul" credintelor)
Nu porneau acei oameni de stiinta de la acea premisa gresita?
Acesta este un blog pe care sunt prezentate niste rezultate ale unor cercetari stiintifice. Dar acele rezultate nu spun daca cel care a ajuns la ele CREDE in existenta lui Dumnezeu sau nu.
Poate ca unii dintre ei nu cerceteaza existenta lui Dumnezeu pentru ca ei STIU ca exista.
***
Si acel descoperitor al adn-lui care se exprima in ceea ce priveste educatia copiilor. articolul incepe cu afirmatia unui specialist intr-o stiinta care ISI DA CU PAREREA cu privire la O ALTA STIINTA.
Nu e ca si cum un preot din vremea inchizitiei - ori din ziua de azi si-ar da cu parerea cu privire la Big Bang - ca tot e acum la moda cercetarea asta?
Nu se numeste acesta cumva "argumentul autoritatii"? (Nu stiu cum ii zice in latina)
Studiile respective arata "cum se poate preveni credinta in randul tinerilor", de parca aceasta ar fi o boala. Dar nu spune daca acei tineri ar ajunge oameni cu spirit critic daca nu ar avea credinta.
Pentru ca, principiul credintei functioneaza si apropo de mos craciun. Apropos, fetita dvs. "crede" in mos craciun?

Alexandra a dit…

>"... fulger decat sa aflam ca exista Dzeu."
>Si DACA exista?<<

Si daca exista ce? ar fi strict problema lui:)

>Faptul ca nu avem inca instrumentele cu care sa cunoastem ar fi suficient? <<

In acest caz la fel putem sa credem si in existenta lui Mickey Mouse, bazandu-ne doar pe faptul ca nu avem inca instrumetele necesare sa-l detectam.
Daca un vraci spune ca ne putem vindeca de raceala cu extract de purici de catel, ca medicamentul e eficient dar stiinta nu are inca metodele necesare pentru a o dovedi... e asta un motiv sa vindem fiertura de purici in farmacii?

>>Nici ca NU ar exista acea entitate superioara nu s-a demonstrat inca. (adica, chiar acel argument). Totusi, acesta se ia ca fiind adevarul: NU EXISTA DUMNEZEU.
De ce nu se porneste de la "EXISTA DUMNEZEU, sa vedem cum putem dovedi asta"? <<

Aici iarasi sunt cateva erori:
1) Nu stiu cine sunt cei care fac afiramtia "nu exista Dzeu", in nici un caz oamenii de stiinta. Un sondaj facut printre membrii academiilor din mai multe tari spune ca la intrebarea “Ce rol au pentru dvs. dovezile in stabilirea credintei in Dumnezeu?” marea majoritate au raspuns ca "nu exista suficiente dovezi care sa o justifice" ceea ce e cu totul altceva decat "se ia ca fiind adevarul: NU EXISTA DUMNEZEU".
Aici: http://www.cornellevolutionproject.org/results.pdf

“Ce rol au pentru dvs. dovezile in stabilirea credintei in Dumnezeu?”
- 4,03% au raspuns “Cred ca exista un Dumnezeu oricat de lipsite de substanta ar fi dovezile”;
- 70,47% au raspuns “Cred ca nu exista suficiente dovezi care sa justifice credinta in Dumnezeu”;
- 15,44% au raspuns “Nu aplic metode stiintifice in stabilirea credintelor mele”;
- 10,07% nu au raspuns.

2) Am mai spus mai sus cum functioneaza cercetarea stiintifica, in general ea porneste de la un fenomen observabil pe care incearca sa-l reproduca, explice etc. Pana acum Dzeu a fost "observat" doar in imaginatia umana. Putem afirma ca stiintele care studiaza creierul si comportamentele umane se ocupa printre altele si cu cautarea originii divinitatii. Aceste stiinte (neurobiologia, neuropsihologia, etologia etc) au pus deja in evidenta mecanisme de aparitie a "ideii de divinitate" (prin stimularea unei parti a creierului) si sunt capabile sa explice pana la nivel biochimic multe din procesele mentale care stau la baza credintelor (cum se produc halucinatiile divine, care zona a creierului e responsabila pentru credinte, de ce educatia religioasa e indispensabila achizitiei credintelor, de ce creierul zis afectiv primeaza asupra celui rational etc). Prin urmare nu se poate spune ca stiinta "nu ia in considerare ideea de Dzeu" doar ca il cauta in singurul loc din Univers unde acesta s-a manifestat: mintea omului.

3) Desigur ca stiinta poate si sa nu porneasca de la un fenomen observabil, ea poate emite ipoteze teoretice pe care incearca apoi sa le dovedeasca. Este cazul bosonului lui Higgs, sau al teoriei corzilor despre care s-a tot vorbit zilele astea. Insa doar emiterea ipotezei nu e suficienta, e necesara si imaginarea unui experiment in care ea sa poate fi verificata. Pentru bosonul Higgs de ex, experimentul este LHC-ul pus in functiune azi. Ce experiment poate fi imaginat pentru a afla existenta lui Dzeu? Nici unul, caci Dzeu e in afara timpului si spatiului deci in afara realitatii noastre observabile, dupa cum zic cei ce "il cunosc". De aceea aceasta ipoteza nu este una stiintifica, ea e echivalenta cu spiridusul despre care ziceam mai sus sau cu existenta dragonului din garajul lui carl sagan

>>Si totusi, ceilalti oameni de stiinta NU AU ACCEPTAT rezultatele lui Copernic.
Ei STIAU ca pamantul era in centru, soarele se misca in juru lui.
NU SE BAZAU ACEI OAMENI DE STIINTA PE CREDINTA?!?!?! <<<

In stiinta nu e valabil argumentul de autoritate (ca tot s-a adus vorba despre el), oricate premii Nobel ar avea un savant nici cel mai amarat dintre oamenii de stiinta nu-l va crede pe cuvant cand emite teorii, mai trebuie sa le si dovedeasca. Si in ziua de azi (cu atat mai mult in evul mediu!) validarea unei noi teorii (mai ales una revolutionara) necesita timp indelungat de cercetari, incercari de reproducere, infirmare, contraziceri etc. Dupa cum ziceam mai sus, o noua teorie are nevoie de ani buni pana sa-si faca drum in lumea stiintei (presupunand ca ea e valida). Iar metodele si mijloacele de validare de care dispune stiinta astazi sunt incomparabile cu cele din vremea inchizitiei. Drept urmare eu nu vad ce e asa de extraordinar in faptul ca acum cateva secole un om de stiinta nu a reusit din prima sa-si convinga confratii?
Cat despre "inofensiva" inchizitie... nu pot sa zic decat ca mi se pare o afirmatie extrem de hazardata ca sa ma exprim elegant.

>*Si acel descoperitor al adn-lui care se exprima in ceea ce priveste educatia copiilor. articolul incepe cu afirmatia unui specialist intr-o stiinta care ISI DA CU PAREREA cu privire la O ALTA STIINTA<<

Daca va referiti la francis crick, acesta a lucrat in neurobiologie din 1972 pana aproape de moartea sa in 2004. Avea toata autoritatea de a vorbi despre constienta si manipulare in orice caz mai mare decat autoritatea pe care o are papa cand se exprima in privinta teoriei evolutioniste ca sa nu mai zic de cei tot felul de "sfinti parinti" si alti "nascuti din nou" ortodocsi gen Tutea, Puric & co care o iau de-a dreptul pe aratura cand e vorba de delir pseudostiintific.

>Apropos, fetita dvs. "crede" in mos craciun?<<

fetita mea e la varsta la care crede absolut tot ce ii spun parintii. De aceea ma feresc sa-i povestesc legende despre tatuci care locuiesc in cer si care ar spiona-o tot timpul, mi se pare extrem de periculos pentru mintea ei in formare. Ma multumesc cu basmele copilariei, cu feti frumosi, lupul cel rau, alba ca zapada inclusiv cu mos craciun care aduce cadouri tuturor copiilor (indiferent daca sunt cuminti sau nu :). Povestile cu zane transmit un mesaj necesar dezvoltarii personalitatii copilului deci nu va fi privata de legende si basme. Nu e nevoie deocamdata sa-i spun ca acestea sunt fictiuni, o sa o afle ea, nu cred ca mai exista adulti care sa creada ca scufita rosie bantuie si azi prin padure chiar daca nimeni nu i-a prevenit ca e doar un basm. Din pacate nu acelasi lucru se poate afirma si despre legendele religioase:)

Elena a dit…

Multumesc pentru raspunsuri. Bucurie.

maris a dit…

Sa fim sanatosi si sa ne reauzim, pardon, citim, peste vreo 20- 25 de ani ! Ce-o sa mai rad atunci...Cine poate stabili pentru mine ce este bine si ce este rau ? Copilului meu ii spun eu ce-i bine si ce-i rau . Dupa ce criterii ? Poate ce-i bine pentru mine , nu-i ,,bine" din punctul lui de vedere, si atunci ce fac ? Ii explic stiintific de ce trebuie sa faca asa cum zic eu si nu cum vrea el ?
Entuziasmul acesta rationalist si nihilist ,in care ne amagim ca putem explica si intelege cu mintea noastra superba , orice, puah ...miroase a mare ingamfare ...Sa ne reintalnim la batranete !