mercredi 27 août 2008

Un oras inteligent

"Daca m-ar intreba cineva ce are Ungaria de exceptional, as raspunde: Budapesta. E un oras inteligent"
Gyorgy Konrad

"Orientul incepe la portile Vienei", zicea un om politic austriac in secolul trecut. Azi e mai corect sa spunem ca Occidentul se sfarseste la portile Budapestei.
Ce idee bizara sa petreci concediul din august intr-un mare oras si inca intr-unul din europa de est... Cand exista atatea oferte la all inclusive in Europa sau Asia sau Caraibe, cand esti la o aruncatura de bat de Coasta de Azur sau de soarele Italiei... Asa o fi, insa noua ne plac orasele. In special orasele mari, acolo unde se simte pulsul vietii, acolo unde se observa esenta unei natiuni.

Am aterizat intr-o dupa amiaza de sfarsit de august si de cum am atins asfaltul aeroportului am simtit (in grade Celsius) ca am ajuns in Mitteleuropa.
Stam pe o strada cu nume sexy, "Izabella utca", dealtfel si hotelul se numeste la fel de sexy "Residence Izabella". Se afla la doi pasi de bulevardul "patrimoniu UNESCO", Andrassy utca, si la cateva statii de metrou de Dunare, interiorul arata exact ca in pozele de la rezervare.

Nu pierdem prea mult timp sa admiram apartamentul, vrem sa luam contact cu orasul si mai ales... vrem prajituuuri.
O instalam pe Aca in carucior si ne repezim pe jos la Gerbeaud insa suntem dezamagiti asa ca in zilele urmatoare o sa cautam pomi mai putin laudati. Pana la urma insa nu am dat de "delicioasele prajituri" (cum zic ghidurile), sau in orice caz, nu am gasit de ceea ce cautam, o spumoasa de bezea pe care o gustasem cu cateva luni in urma la Szeged. Se pare ca aceea era o specialitate exclusiv locala.:(

Am intrat apoi intr-un restaurant specific, laudat de toatre ghidurile, "Bohemtanya", situat undeva pe "Broadway"-ul local. Din peisajul interior cu mese si banci de lemn facea parte si nelipsitul taraf. Ne-am bucurat cand i-am vazut, ne gandeam ca o sa incepem sejurul cu oarecare muzica traditionala sau vreo tiganeasca macar... si cand colo orchestra s-a apucat sa ne cante din Claude François ("comme d'habituuuudeee"...). "Quelle horreur", am batut atata drum ca sa mancam cu Cloclo... insa din fericire la masa alaturata au mai aparut niste italieni iar "taraful" a schimbat placa pe O sole mio:)

Mancarea insa a fost ireprosabila, drept urmare ne-am mai intors odata acolo si am mai suportat odata taraful (de data asta l-au lasat pe cloclo sa se odihneasca in pace si ne-au asasinat cu Piaf. ma intreb ce le canta unor chinezi ?)
Insa ajunge pentru azi, aca trebuie sa se refaca din calatoriile cu "aionul maie" si noi trebuie sa ne incarcam bateriile pentru urmatoarele descoperiri.

A doua zi am baut cafeaua undeva pe traseul tuturor turistilor adica la una din numeroasele terase din piata Franz Liszt si apoi ne-am continuat viata noastra de turisti luand pulsul Dunarii in plimbare cu vaporasul. Mai tarziu am iesit sa vedem seara luminile podurilor peste Dunare si am nimerit bine, in plina sarbatoare populara pe podul cu lanturi.

Duminica am decis s-o distram pe Aca si asa am ajuns in Vidampark, un fel de Disneyland local aflat in parcul Varosliget. Ne-a induiosat vetustetea manejurilor, cu trenuletul groazei alergand pe sine de lemn si casa fantomelor care nu reusea sa sperie nici macar sugarii... insa Aca a fost incantata sa se invarta in toate tiribombele pentru varsta ei. Tot acolo am aruncat o privire vizavi, la baile termale Szechenyi si atmosfera de inceput de secol ne-a facut sa ne promitem ca revenim. Asta am si facut in zilele urmatoare in ciuda primirii glaciale a unei "amabile doamne" care vindea bilete si care se incapatana sa ne spuna ca "no children" desi prin fereastra se vedeau bebelusi balacindu-se in cele 3 bazine. Din pacate atitudinea asta ostila am mai intalnit-o, din fericire nu foarte des, cel putin nu atat de des ca in Romania.

Din intamplare am nimerit sarbatoarea de Sf Stefan, pe 20 august zi care e sarbatoare nationala prin partile alea. Am asistat deci la procesiuni religioase, spectacole de strada si focuri de artificii gigantice, trase de pe 2 poduri plus un vapor. Tot in ziua aia am ramas muti de uimire la cursa de avioane pe dunare (redbull air race), habar n-aveam ca exista asa ceva, de fapt nici nu credeam ca e posibil. Pilotii aia nu cred ca sunt oameni ca toti oamenii, trebuie ca au ceva in plus (sau in minus mai degraba) ca altfel nu se explica, mie imi ingheta sangele in vine numai cand ii vedeam cum se rotesc in cadere libera. Pana si pe Aca au impresionat-o, ea si acuma zice de cate ori aude vreun zgomot de motor :cade-cade-cade-cade":)
Am intrat in inconturnabila biserica Matias, am coborat pe jos colinele, am cascat gura la decorul Art Nouveau al bailor Gellert. Am luat o doza de racoare in labirintul de sub coline, am vizitat sinagoga, zice-se a doua ca marime din lume dupa cea din new york, am ascultat istoriile despre bogatul si generosul Tony Curtis. Ne-am plimbat cu trenuletul copiilor, ramasita simpatica din epoca comunista (in afara de mecanic toti "angajatii" trenului si ai garilor sunt copii intre 10 si 12 ani). Am dus-o pe Aca la Palatul minunilor stiintifice unde a facut cunostinta cu teoria relativitatii, am cascat gura la sirurile de paprika din piata centrala am batut strada Vaci in lung si in lat etc.
Am reusit sa facem in fiecare zi ceva diferit si inca ne-au mai ramas obiective si pentru o "data viitoare". Nu am mai avut timp sa intram in parlament (totusi primul pe lista obiectivelor turistice) pentru ca n-am avut rabdare sa stam la cozile imense si nici nu am vazut parcul statuilor (se pare ca toate statuile de pe timpul comunistilor au fost duse intr-un parc la marginea orasului) si nici nu am facut turul complet cu tramvaiul galben. Nu am intrat in nici un muzeu (exceptie sinagoga si palatul minunilor)

Mancarea prin partile alea e savuroasa, "cu-multa-grasime-cum-nu-gasesti-pe-la-noi", iar portiile din restaurante sunt imense. Singura obiectie e limba care nu seamana cu absolut nimic cunoscut si nici ghidurile nu sunt de mare ajutor, probabil ca nici aia care le-au scris nu au inteles mare lucru din dialectul local. In primele zile , cand intram intr-un restaurant parca jucam la loto, comandam ceva si asteptam cu interes sa vedem ce:). In una din seri, in aceeasi piata Liszt (restaurantul Menza), ne-am trezit cu o ditmai portie de varza cu carne desi de data asta fusesm convinsi ca am comandat cartofi prajiti cu carnat unguresc (faimosii kolbasz)... Nu ar fi fost o problema "diferenta" numai ca portia respectiva era pentru Aca care a trebuit sa se multumeasca cu varza acra la ora 9 seara:)
La desert am indraznit sa incerc "turo-gomboti" convinsa fiind ca sunt un fel de papanasi . De fapt erau niste bile de urda cu iaurt pe deasupra de care nu am putut sa ma ating mai ales dupa ce A. le-a numit "chisturi":)
Incet incet insa am inceput insa sa ne obisnuim si cu denumirile si cu dimensiunile portiilor. Ca sa inchiei subiectul mancare, trebuie sa mai spun ca in multe menu-uri revine mereu numele Gundel, tocana Gundel, sos Gundel, supa Gundel, ficat de gasca Gundel, clatite Gundel. Exista si un restaurant Gundel, cel mai chic din Budapesta dar din cate se pare nu mai e decat umbra a ceea ce a fost acum un secol. Cel putin asa zic criticile ca noi nu l-am incercat. Dl Gundel era un celebru bucatar care a revolutionat bucataria ungureasca la fel cum au facut-o Escoffier sau Carême in Franta. Cea mai faimoasa reteta a sa sunt clatitele Gundel (Gundel palacsinta), pe astea le-am incercat si noi si au rascumparat cumva deceptia celorlalte dulciuri. Sunt clatite umblute cu un sos de nuci, alune, stafide , fructe seci si innecate in sos de ciocolata. Excelente.
Din cauza de canicula, bautura de baza a fost berea, e la discretie, ii spune sör (iar berariilor le zice söröző) insa din pacate am aflat prea tarziu ca nu e politicos sa ciocnesti halbele... cica din cauza austriecilor care astfel si-au sarbatorit victoria asupra Ungariei. Asta e, sper ca nimeni nu s-a simtit vexat si chiar de ar fi asa, s-au abtinut sa ne atraga atentia.
A. s-a incumetat doar o singura data la Unicum si Abszint si dupa aceea a decretat ca a terminat cu specificitatile locale in materie de bauturi tari.
Intre restaurantele incercate mentiunea speciala revine lui Cafe Kor, pentru mancare, serviciu si atmosfera oarecum locala.
N-am lipsit bineinteles nici de la Sir Lancelot, ca orice turist care se respecta trebuia sa-l incercam si pe asta. Nu am fost dezamagiti, adica a fost exact ceea ce ne asteptam, mancare buna si atmosfera destinsa, de vacanta.


In ceea ce o priveste pe Aca, ea s-a adaptat rapid noului stil de viata. Ca de obicei. De cum facea ochi se instala (in pijama) in carucior si ne cerea sa "megem la pimbaie". Cand i se facea foame voia "caie cu tatof" si apoi il solicita pe "dodo" si trecea la somn in carucior (asta in cazul in care nu era nimic mai interesant de vazut sau de facut ca o baie in piscina, o ascensiune cu funicularul, o plimbare cu trenuletul sau invarteala in masinute). Aca dealtfel a dormit neintoarsa si printre sabiile si bataliile de la Sir Lancelot, probabil ca din seara aceea au trebuit sa-si schimbe programul artistic contra unuia mai zgomotos din moment ce cu toate stradaniile lor (urcat pe mese, cantece, dueluri si tipete urlete) nu au reusit sa o trezeasca:)
Ca tot am amintit de searea aceea, de fapt eram gata sa ratam distractia de la Sir Lancelot si sa compromitem sfarsitul sejurului si asta pentru ca Aca gasise momentul sa foloseasca cartea de credit pe post de jucarie. Cand am descoperit ca nu e de gasit (in momentul in care ieseam pe usa, bineinteles) mi-am amintit ca o vazusem mai devreme jucandu-se cu ea drept urmare am tabarat asupra copilului cu intrebarile "unde a pus Aca cartea lui papa"? Bucuroasa de noul "joc" pe care il inventase mama, ne raspundea senina:"pe canapea" sau "pe fotoiu" sau "pe televizou" iar noi ne repezeam ca doi nebuni sa mutam casa din loc la indicatiile ei.
Intr-un final mi-am amintit ca ii spusesem sa lase cartea pentru ca "papa are nevoie de ea ca sa scoata banii din aparat". Dupa care o vazusem jucandu-se cu niste monezi.
Mergand pe firul logicii de 2 ani jumate am gasit cartea in sertarul unui dulapior deasupra caruia se aflau cele cateva monezi. Fetita nu facuse decat sa puna in practica ceea ce i se spusese, si daduse cartea in schimbul banilor asa cum "face papa"...

Revenind insa la orasul inteligent si fara sa mai lungesc povestea si asa prea lunga, mie mi-au placut locurile acelea si as reveni oricand.
Orasul il mai vazusem odata, pe vremuri, in timpuri imemoriale, insa nu mai tineam minte decat franturi, un colt de strada, un pasaj, o statuie (memoria umana ne joaca feste ... insa astfel ne permite sa ne bucuram de mai multe ori de acelasi lucruri:)
Important este ca am reusit sa facem fiecare zi altceva si pentru noi asta e reteta unei vacante perfecte.

In concluzie, pot sa spun ca nu-i inteleg pe cei care se supara ca strainii confunda Budapesta cu Bucurestiul, nici nu incape comparatie intre cele 2, ca si cum ai confunda bazarul din Istanbul cu calea Victoriei. Mai degraba ar trebui sa fim incantati de asa confuzie.










1 commentaire:

Stefan a dit…

Ma bucur ca v-a placut asa de mult Budapesta. Eu stau acolo de 2 ani si simt ca e un oras in care se poate trai, desi nu ma dau in vant dupa orasele mari. E cel mai apropiat oras european (cam 800 km si de Bucuresti, si de Iasi), dar ne facem ca nu vedem asta (in Iasi, in fata Palatului Culturii, este un indicator cu distantele pana la orase europene, dar Budapesta lipseste). Cu toate lipsurile sale, edilii romani ar avea multe de invatat de la budapestani (si orasenii la fel).