samedi 30 août 2008

Enigma nr 2: Cum a aparut viata pe Terra?


Poate cea mai extraordinara si cea mai veche dintre enigme. Toate civilizatiile poseda propria "geneza" prin care incearca sa explice cum a aparut viata pe pamant. Stiinta s-a pus si ea serios pe treaba, atat de serios ca multa vreme au existat chiar doua teorii care se bateau cap in cap. Pe de-o parte 'vitalismul' care presupunea existenta unui fluid vital cu ajutorul caruia materia inerta se deosebea de cea vie si pe de alta parte, 'generatia spontana' care gasea firesc ca mici animale sa se formeze in mediul lor traditional. Numai ca in secolul 19 experientele chimiei vor demonstra ca materia inerta poate produce compusi proprii vietii. In acelasi timp Pasteur arata ca micro-organismele nu apar spontan ci doar colonizeaza mediul de viata.

Enigma ramane intreaga. Unde se afla insa cheia, de unde ar trebui sa inceapa cautarea? Din cele mai vechi urme de viata de pe Terra? Ideea a fost deja pusa in practica si la sfarsitul anilor 80 s-au descoperuit stromatolitii, un fel de bacterii fosilizate care au permis fixarea datei de existenta a vietii pe Terra in urma cu 3.8 miliarde de ani adica 800 de milioane de ani dupa formarea planetei. Da, numai ca aceasta data e inscrisa pe certificatul de nastere al unor bacterii arhaice ce au putut fi identificate pentru ca aduceau vag cu descendentele lor actuale. E posibil insa sa existe urme de viata si mai vechi care sa nu mai aiba nimic de a face cu ceea ce cunoastem noi azi. Cum sa o aflam?

In paralel stiinta mai are si alte piste, chimistii si biologii incearca de peste un secol sa descrie "caramizile" vietii, sa determine mecanismul prin care materia se organizeaza si prinde viata. Un prim raspuns a venit in 1920 cand cativa cercetatori rusi si britanici au indraznit sa emita ipoteza "supei primitive", ipoteza confirmata mai tarziu de experienta lui Stanley Miller. In 1953 acesta a reusit sa obtina aminoacizi pornind de la o reproducere in laborator a conditiilor extreme existente pe terra la inceputuri. De atunci cercetatorii au reusit sa obtina toti cei 20 de aminoacizi care intra in compozitia organismelor, glucidele, lipidele si bazele azotate. Adica toate caramizile din care e alcatuita lumea vie. Insa asta nu rezolva problema caci se pune acum intrebarea cum s-a realizat trecerea de la aceste elemente separate la caramizile esentiale vietii, adica proteinele si acizii nucleici ADN si ARN?

ARN-ul este cheia enigmei?
In 1965 Sidney Fox a reusit sa sintetizeze compusi asemanatori proteinelor pe care i-a numit "proteinoide". Insa aceste molecule sunt totusi departe de compexitatea proteinelor produse de organismele vii. Si in plus obtinerea lor nu raspunde la intrebarea "cine a aparut primul ?" ADN-ul care codeaza formarea proteinelor sau proteinele care recopiaza ADN-ul asigurand transmiterea lui? Un fel de dilema a oului si a gainii.
Nici unul nici altul, spun Leslie Orgel, un chimis britanic din anii 60. Probabil ca primul a aparut ARN-ul, pana atunci considerat doar un intermediar intre ADN si proteine. De unde si ideea unei lumi de ARN primitiv, idee care pare a fi confirmata de existenta ribozomilor, un amestec de ARN si proteine cu capacitate de catalizator. ARN-ul e deci cheia enigmei?

Problema e insa ca nu numai ARN-ul si ADN-ul au capacitatea de a se replica. Chimistii au pus in evidenta si alte mecanisme de replicare a moleculelor organice, mecanisme ce nu includeau acizii nucleici. Replicarea si cataliza nu sunt deci proprii organismelor vii. Aici lucrurile incep sa devine confuze in asa masura ca azi co-exista peste 300 de definitii al vietii! Asta fara sa mai amintim virusurile despre care nu se poate afirma cu certitudine ca sunt vii. Sunt inerti in general dar se activeza cand se replica, sunt purtatori de informatie genetica dar fara sa poata sa o transmita singuri... Originea vietii isi pastreaza misterul.

Sau poate ca originea ar trebui doar cautata in alte parti. In spatiu sau pe meteoriti au fost descoperite azi molecule organice deci e posibil ca viata sa fi venit din alte galaxii? Ipoteza aceasta e numita "panspermie" si ridica o serie de alte intrebari: mai exista viata si pe alte planete? sub ce forma? Pana la urma poate ca dupa ce a fost cautata intre fosile si eprubete solutia va fi descoperita cu telescopul...

Cele 10 enigme ale stiintei

Enigma nr 1: De ce exista "ceva" mai degraba decat "nimic"?

Sau explicatia ratiunii lucrurilor. Formularea din titlu a fost facuta in secolul al 18lea de matematicianul si filosoful Gottfried Wilhelm von Leibniz.

Bineinteles, religia si filosofia si-au spus deja demult parerile fara sa aduca insa nici o dovada in sprijinul propriilor afirmatii.
Stiinta inca mai cauta. Pana acum a reusit sa intoarca intrebarea intr-un unghi mai favorabil ei: "de ce Universul, care prin definitie inglobeaza tot ceea ce exista, exista"?
Pana acum nimeni nu a raspuns la aceasta intrebare. Pe de o parte pentru ca stiinta are nevoie de ceva care exista deja, de un punct de plecare explicit: un principiu, o lege sau un obiect. Modelul Big Bangului care explica cu precizie tot ceea ce s-a intamplat in Univers dupa secunda 10^-43 ramane discret cu privire la momentul 0, atunci cand temperatura, densitatea si curbura spatio temporala tind catre infinit.
In conditiile extreme de temperatura din timpul Big Bangului materia si antimateria (care este "anti" doar datorita semnului opus) au trebuit sa apara in cantitati egale. Insa atunci cand se afla in contact, materia si antimateria se dezintegreaza producand fotoni. Azi astrofizicienii estimeaza ca o particula de materie dintr-un miliard a supravietuit bataliei cu antimateria. Pare putin si totusi este de un miliard de ori mai mult decat ceea ce prevede modelul fizcii particulelor care stipuleaza o asimetrie foarte scazuta intre particule. Altfel spus, daca ne bazam pe teorie, Universul ar fi trebuit sa fie vid, fara planete si fara galaxii, populat doar de fotoni. Insa realitatea observabila este cu totul si de aici enigma care ia forma unei avalanse de intrebari

Exista insa cateva teorii alternative, aflate inca la nivel de speculatie.

Exista anti-gravitatie?
Materia a aparut deci de la inceput in cantitate mai mare decat antimateria? Si daca da, de ce? Fizica nu are inca raspuns dar nu e nici foarte departe, acceleratoarele de particule incearca sa refaca momentul 0 si sa studieze asimetriile particulelor.

O alta intrebare este : ce s-a intamplat cu antimateria primordiala? A ramas concentrata undeva in Univers, a format poate un anti-Univers?
Unii cercetatori spun ca antimateria se supune unei legi a antigravitatiei care ii permite sa scape intalnirii fratricide cu materia. Pentru a testa aceasta ipoteza o experienta a CERN numita AEGIS are drept scop masurarea actiunii gravitatii asupra atomilor de anithidrogen. Daca s-ar dovedi ca actiunea e negativa (adica un anti-marul lui Newton s-ar ridica la cer in loc sa cada) asta ar explica cum de materia si antimateria au evitat intalnirea si nu s-au distrus reciproc.
De asemenea daca s-ar reusi observarea unui nucleu de antimaterie in oceanul de materie in care inotam ar lamuri enigmele: este scopul experientei AMS (Anti Matter Spectrometer) de pe statia spatiala internationala (ISS)

Stiinta ar explica astfel nu "cum a aparut totul din nimic" ci mai "de ce exista ceva mai degraba decat nimic"...

Cele 10 enigme ale stiintei

Cele 10 mari enigme ale stiintei

Pentru omul din caverne fulgerul si ploaia erau inexplicabile. Tot ceea ce nu intelegea era pus pe seama unui zeu si aceasta credinta devenea 'axioma" nedemonstrabila. Axiomele omului din caverne erau nenumarate pentru ca nu-si putea explica mai nimic din lumea din jur. Acum 5000 de ani "creatorul" era in spatele fiecarui rasarit de soare. Astazi "creatorul" se mai ascunde in spatele erei lui Planck si a altor cateva enigme nerezolvate inca de catre stiinta. Astazi, datorita stiintei, numarul "axiomelor" s-a redus considerabil. In plus, s-a dovedit ca de fiecare data, la toate intrebarile pe care si le-a pus omul in legatura cu lumea inconjuratoare, religiile au avut un raspuns care mereu s-a dovedit gresit.

Datorita stiintei am aflat azi cum se nasc si cum mor stelele, datorita ei putem manipula atomii, inregistra activitatea neuronilor si masura varsta Universului. Acumularea extraordinarelor cunostinte de care dispunem azi s-a facut in secole de observatii, intrebari, reflexii, experiente. Cunoasterea stiintifica este diversa, precisa iar cei ce o construiesc azi beneficiaza de inteligenta si descoperirile tuturor predecesorilor lor. Asta nu inseamna ca umanitatea a raspuns la toate intrebarile si ca a descris in intregime complexitatea lumii.

Au mai ramas cateva enigme dintre care unele ii framanta pe savanti inca de acum cateva secole. De fiecare data cand stiinta ataca intrebari majore ale umanitatii descopera lucruri nebanuite , isi perfectioneaza metodele si mai ales ajuta omenirea sa-si inteleaga lumea. O inteligenta colectiva in serviciul umanitatii.

Marile enigme la care stiinta incearca sa raspunda au constituit subiectul numarului din august al revistei Science et vie:

Enigma nr 1:
De ce exista "ceva" mai degraba decat "nimic"?

Enigma nr 2:
Cum a aparut viata pe Terra?
Enigma nr 3:
Exista mai multe Universuri?
Enigma nr 4:
Diferentierea celulara sau cum devine oul gaina?
Enigma nr 5:
Ce este constiinta?
Enigma nr 6:
Lumea noastra este cuantica?
Enigma nr 7:
Care este natura timpului?
Enigma nr 8:
De unde vin ideile?
Enigma nr 9:
Ce deosebeste omul de animal?
Enigma nr 10:
Cum se va termina totul?

mercredi 27 août 2008

Un oras inteligent

"Daca m-ar intreba cineva ce are Ungaria de exceptional, as raspunde: Budapesta. E un oras inteligent"
Gyorgy Konrad

"Orientul incepe la portile Vienei", zicea un om politic austriac in secolul trecut. Azi e mai corect sa spunem ca Occidentul se sfarseste la portile Budapestei.
Ce idee bizara sa petreci concediul din august intr-un mare oras si inca intr-unul din europa de est... Cand exista atatea oferte la all inclusive in Europa sau Asia sau Caraibe, cand esti la o aruncatura de bat de Coasta de Azur sau de soarele Italiei... Asa o fi, insa noua ne plac orasele. In special orasele mari, acolo unde se simte pulsul vietii, acolo unde se observa esenta unei natiuni.

Am aterizat intr-o dupa amiaza de sfarsit de august si de cum am atins asfaltul aeroportului am simtit (in grade Celsius) ca am ajuns in Mitteleuropa.
Stam pe o strada cu nume sexy, "Izabella utca", dealtfel si hotelul se numeste la fel de sexy "Residence Izabella". Se afla la doi pasi de bulevardul "patrimoniu UNESCO", Andrassy utca, si la cateva statii de metrou de Dunare, interiorul arata exact ca in pozele de la rezervare.

Nu pierdem prea mult timp sa admiram apartamentul, vrem sa luam contact cu orasul si mai ales... vrem prajituuuri.
O instalam pe Aca in carucior si ne repezim pe jos la Gerbeaud insa suntem dezamagiti asa ca in zilele urmatoare o sa cautam pomi mai putin laudati. Pana la urma insa nu am dat de "delicioasele prajituri" (cum zic ghidurile), sau in orice caz, nu am gasit de ceea ce cautam, o spumoasa de bezea pe care o gustasem cu cateva luni in urma la Szeged. Se pare ca aceea era o specialitate exclusiv locala.:(

Am intrat apoi intr-un restaurant specific, laudat de toatre ghidurile, "Bohemtanya", situat undeva pe "Broadway"-ul local. Din peisajul interior cu mese si banci de lemn facea parte si nelipsitul taraf. Ne-am bucurat cand i-am vazut, ne gandeam ca o sa incepem sejurul cu oarecare muzica traditionala sau vreo tiganeasca macar... si cand colo orchestra s-a apucat sa ne cante din Claude François ("comme d'habituuuudeee"...). "Quelle horreur", am batut atata drum ca sa mancam cu Cloclo... insa din fericire la masa alaturata au mai aparut niste italieni iar "taraful" a schimbat placa pe O sole mio:)

Mancarea insa a fost ireprosabila, drept urmare ne-am mai intors odata acolo si am mai suportat odata taraful (de data asta l-au lasat pe cloclo sa se odihneasca in pace si ne-au asasinat cu Piaf. ma intreb ce le canta unor chinezi ?)
Insa ajunge pentru azi, aca trebuie sa se refaca din calatoriile cu "aionul maie" si noi trebuie sa ne incarcam bateriile pentru urmatoarele descoperiri.

A doua zi am baut cafeaua undeva pe traseul tuturor turistilor adica la una din numeroasele terase din piata Franz Liszt si apoi ne-am continuat viata noastra de turisti luand pulsul Dunarii in plimbare cu vaporasul. Mai tarziu am iesit sa vedem seara luminile podurilor peste Dunare si am nimerit bine, in plina sarbatoare populara pe podul cu lanturi.

Duminica am decis s-o distram pe Aca si asa am ajuns in Vidampark, un fel de Disneyland local aflat in parcul Varosliget. Ne-a induiosat vetustetea manejurilor, cu trenuletul groazei alergand pe sine de lemn si casa fantomelor care nu reusea sa sperie nici macar sugarii... insa Aca a fost incantata sa se invarta in toate tiribombele pentru varsta ei. Tot acolo am aruncat o privire vizavi, la baile termale Szechenyi si atmosfera de inceput de secol ne-a facut sa ne promitem ca revenim. Asta am si facut in zilele urmatoare in ciuda primirii glaciale a unei "amabile doamne" care vindea bilete si care se incapatana sa ne spuna ca "no children" desi prin fereastra se vedeau bebelusi balacindu-se in cele 3 bazine. Din pacate atitudinea asta ostila am mai intalnit-o, din fericire nu foarte des, cel putin nu atat de des ca in Romania.

Din intamplare am nimerit sarbatoarea de Sf Stefan, pe 20 august zi care e sarbatoare nationala prin partile alea. Am asistat deci la procesiuni religioase, spectacole de strada si focuri de artificii gigantice, trase de pe 2 poduri plus un vapor. Tot in ziua aia am ramas muti de uimire la cursa de avioane pe dunare (redbull air race), habar n-aveam ca exista asa ceva, de fapt nici nu credeam ca e posibil. Pilotii aia nu cred ca sunt oameni ca toti oamenii, trebuie ca au ceva in plus (sau in minus mai degraba) ca altfel nu se explica, mie imi ingheta sangele in vine numai cand ii vedeam cum se rotesc in cadere libera. Pana si pe Aca au impresionat-o, ea si acuma zice de cate ori aude vreun zgomot de motor :cade-cade-cade-cade":)
Am intrat in inconturnabila biserica Matias, am coborat pe jos colinele, am cascat gura la decorul Art Nouveau al bailor Gellert. Am luat o doza de racoare in labirintul de sub coline, am vizitat sinagoga, zice-se a doua ca marime din lume dupa cea din new york, am ascultat istoriile despre bogatul si generosul Tony Curtis. Ne-am plimbat cu trenuletul copiilor, ramasita simpatica din epoca comunista (in afara de mecanic toti "angajatii" trenului si ai garilor sunt copii intre 10 si 12 ani). Am dus-o pe Aca la Palatul minunilor stiintifice unde a facut cunostinta cu teoria relativitatii, am cascat gura la sirurile de paprika din piata centrala am batut strada Vaci in lung si in lat etc.
Am reusit sa facem in fiecare zi ceva diferit si inca ne-au mai ramas obiective si pentru o "data viitoare". Nu am mai avut timp sa intram in parlament (totusi primul pe lista obiectivelor turistice) pentru ca n-am avut rabdare sa stam la cozile imense si nici nu am vazut parcul statuilor (se pare ca toate statuile de pe timpul comunistilor au fost duse intr-un parc la marginea orasului) si nici nu am facut turul complet cu tramvaiul galben. Nu am intrat in nici un muzeu (exceptie sinagoga si palatul minunilor)

Mancarea prin partile alea e savuroasa, "cu-multa-grasime-cum-nu-gasesti-pe-la-noi", iar portiile din restaurante sunt imense. Singura obiectie e limba care nu seamana cu absolut nimic cunoscut si nici ghidurile nu sunt de mare ajutor, probabil ca nici aia care le-au scris nu au inteles mare lucru din dialectul local. In primele zile , cand intram intr-un restaurant parca jucam la loto, comandam ceva si asteptam cu interes sa vedem ce:). In una din seri, in aceeasi piata Liszt (restaurantul Menza), ne-am trezit cu o ditmai portie de varza cu carne desi de data asta fusesm convinsi ca am comandat cartofi prajiti cu carnat unguresc (faimosii kolbasz)... Nu ar fi fost o problema "diferenta" numai ca portia respectiva era pentru Aca care a trebuit sa se multumeasca cu varza acra la ora 9 seara:)
La desert am indraznit sa incerc "turo-gomboti" convinsa fiind ca sunt un fel de papanasi . De fapt erau niste bile de urda cu iaurt pe deasupra de care nu am putut sa ma ating mai ales dupa ce A. le-a numit "chisturi":)
Incet incet insa am inceput insa sa ne obisnuim si cu denumirile si cu dimensiunile portiilor. Ca sa inchiei subiectul mancare, trebuie sa mai spun ca in multe menu-uri revine mereu numele Gundel, tocana Gundel, sos Gundel, supa Gundel, ficat de gasca Gundel, clatite Gundel. Exista si un restaurant Gundel, cel mai chic din Budapesta dar din cate se pare nu mai e decat umbra a ceea ce a fost acum un secol. Cel putin asa zic criticile ca noi nu l-am incercat. Dl Gundel era un celebru bucatar care a revolutionat bucataria ungureasca la fel cum au facut-o Escoffier sau Carême in Franta. Cea mai faimoasa reteta a sa sunt clatitele Gundel (Gundel palacsinta), pe astea le-am incercat si noi si au rascumparat cumva deceptia celorlalte dulciuri. Sunt clatite umblute cu un sos de nuci, alune, stafide , fructe seci si innecate in sos de ciocolata. Excelente.
Din cauza de canicula, bautura de baza a fost berea, e la discretie, ii spune sör (iar berariilor le zice söröző) insa din pacate am aflat prea tarziu ca nu e politicos sa ciocnesti halbele... cica din cauza austriecilor care astfel si-au sarbatorit victoria asupra Ungariei. Asta e, sper ca nimeni nu s-a simtit vexat si chiar de ar fi asa, s-au abtinut sa ne atraga atentia.
A. s-a incumetat doar o singura data la Unicum si Abszint si dupa aceea a decretat ca a terminat cu specificitatile locale in materie de bauturi tari.
Intre restaurantele incercate mentiunea speciala revine lui Cafe Kor, pentru mancare, serviciu si atmosfera oarecum locala.
N-am lipsit bineinteles nici de la Sir Lancelot, ca orice turist care se respecta trebuia sa-l incercam si pe asta. Nu am fost dezamagiti, adica a fost exact ceea ce ne asteptam, mancare buna si atmosfera destinsa, de vacanta.


In ceea ce o priveste pe Aca, ea s-a adaptat rapid noului stil de viata. Ca de obicei. De cum facea ochi se instala (in pijama) in carucior si ne cerea sa "megem la pimbaie". Cand i se facea foame voia "caie cu tatof" si apoi il solicita pe "dodo" si trecea la somn in carucior (asta in cazul in care nu era nimic mai interesant de vazut sau de facut ca o baie in piscina, o ascensiune cu funicularul, o plimbare cu trenuletul sau invarteala in masinute). Aca dealtfel a dormit neintoarsa si printre sabiile si bataliile de la Sir Lancelot, probabil ca din seara aceea au trebuit sa-si schimbe programul artistic contra unuia mai zgomotos din moment ce cu toate stradaniile lor (urcat pe mese, cantece, dueluri si tipete urlete) nu au reusit sa o trezeasca:)
Ca tot am amintit de searea aceea, de fapt eram gata sa ratam distractia de la Sir Lancelot si sa compromitem sfarsitul sejurului si asta pentru ca Aca gasise momentul sa foloseasca cartea de credit pe post de jucarie. Cand am descoperit ca nu e de gasit (in momentul in care ieseam pe usa, bineinteles) mi-am amintit ca o vazusem mai devreme jucandu-se cu ea drept urmare am tabarat asupra copilului cu intrebarile "unde a pus Aca cartea lui papa"? Bucuroasa de noul "joc" pe care il inventase mama, ne raspundea senina:"pe canapea" sau "pe fotoiu" sau "pe televizou" iar noi ne repezeam ca doi nebuni sa mutam casa din loc la indicatiile ei.
Intr-un final mi-am amintit ca ii spusesem sa lase cartea pentru ca "papa are nevoie de ea ca sa scoata banii din aparat". Dupa care o vazusem jucandu-se cu niste monezi.
Mergand pe firul logicii de 2 ani jumate am gasit cartea in sertarul unui dulapior deasupra caruia se aflau cele cateva monezi. Fetita nu facuse decat sa puna in practica ceea ce i se spusese, si daduse cartea in schimbul banilor asa cum "face papa"...

Revenind insa la orasul inteligent si fara sa mai lungesc povestea si asa prea lunga, mie mi-au placut locurile acelea si as reveni oricand.
Orasul il mai vazusem odata, pe vremuri, in timpuri imemoriale, insa nu mai tineam minte decat franturi, un colt de strada, un pasaj, o statuie (memoria umana ne joaca feste ... insa astfel ne permite sa ne bucuram de mai multe ori de acelasi lucruri:)
Important este ca am reusit sa facem fiecare zi altceva si pentru noi asta e reteta unei vacante perfecte.

In concluzie, pot sa spun ca nu-i inteleg pe cei care se supara ca strainii confunda Budapesta cu Bucurestiul, nici nu incape comparatie intre cele 2, ca si cum ai confunda bazarul din Istanbul cu calea Victoriei. Mai degraba ar trebui sa fim incantati de asa confuzie.










jeudi 14 août 2008

"Stranii" coincidente


Tuturor ni s-a intamplat sa ne gandim la un prieten si in acel moment sa sune telefonul si sa se afiseze pe ecran numarul amicului nostru . Cu siguranta ne-a trecut atunci prin cap ca cine stie ce forta superioara ne-a ghidat gandul spre el. Sau ca puterea gandului nostru a facut ca telefonul sa sune. Sau ca avem un al saselea simt vizionar. Sau alte fantezii de acest gen.

De fapt e vorba doar de simple coincidente, aceste fenomene fac parte din viata noastra de zi cu zi fara sa aiba vreo semnificatie. Omului ii place sa creada ca fiecare efect trebuie sa aiba o cauza intentionata, isi aminteste rareori ca exista o lege a probabilitatilor. Memoria noastra este selectiva (ne amintim cu precadere evenimentele incarcate de continut emotional) si suntem inclinati catre o validare subiectiva adica ne amintim de momentul pentru care am facut o corelatie dar uitam celelalte momente unde nu s-a petrecut nimic semnificativ.
De data asta e usor insa sa ne verificam puterile supranaturale, e suficient ca de fiecare data cand observam ca ne gandeam la un prieten si acesta suna la usa... sa ne amintim si de toate datile in care ne-am gandit la el si nu s-a intamplat nimic.

Legea probabilitatilor si cea a numerelor mari ne spun ca evenimentele pe care le percepem ca extrordinare n-au de fapt nici un sens intentionat. Exemplul clasic este acela pentru care din 23 de persoane reunite intr-o camera exista 50% (!) sanse ca 2 dintre ele sa aiba exact aceeasi data de nastere. Daca numarul de persoane creste, probabilitatea asta creste si ea foarte rapid.
Legea numerelor mari spune ca atunci cand e vorba de un esantion foarte mare si cel mai improbabil lucru devine probabil.

Daca cineva spune ca e imposibil ca un fenomen sau altul sa se produca si pentru asta invoca spiritele sau vreo forta supranaturala, e de ajuns sa-i amintim ca are mai mari sanse sa castige de 3 sau 4 ori la loto decat de a se aseza la o masa cu alte 10 persoane imbracate asa cum sunt in acel moment.


Acum ceva timp pe la o televiziune franceza se difuza o emisiune numita "Mistere" in care au invitat un 'telepat' ce sustinea ca prin puterea gandului o sa arda becurile din casele telespectatorilor. S-a concentrat si... surpriza! au inceput sa zbaranaie telefoanele care spuneau ca 'minunea' s-a intamplat in casa lor. de fapt calculul era simplu: audienta era estimata la 10 milioane de telespectatori, dintre acestia 5-6 milioane aveau cel putin un bec aprins, tinand de durata de viata a unui bec calculele probabilitatilor aratau ca cel putin 2000 de becuri se vor arde in ora respectiva. Bineinteles ca la emisiune suna doar cei carora evenimentul 'supranatural' li s-a intamplat, nu si ceilalti, care de fapt sunt mult mai numerosi.

Pe aceleasi fenomene se bazeaza si astrologii si prezicatorii, avanseaza o sumedenie de presupuneri stiind ca daca macar una se va adeveri oamenii isi vor aminti cu precadere de aceea si vor uita ca cele neadeverite au fost mult mai numeroase.

Capacitatea noastra de a detecta coincidentele s-a perfectionat de-a lungul timpului prin selectie naturala. Faptul ca suntem capabili sa facem corelatii semnificative intre diverse evenimente e un avantaj pentru supravietuirea speciei. Cultura moderna activeaza si mai mult aceste capacitati, indemnandu-ne sa cautam explicatii fanteziste si sa vedem forte stranii acolo unde nu e nevoie de ele.

Nu vreau sa spun ca totul e coincidenta si ar trebui ignorat insa cele mai multe astfel de intamplari sunt lipsite de o cauza intentionata. Cele care nu sunt coincidente si sunt cu adevarat cazuri improbabile... probabil ca au o alta explicatie adiacenta care ramane de descoperit.

dimanche 10 août 2008

Societatea de soricei

Intr-un laborator de biologie comportamentala al Universitatii din Nancy un cercetator studiaza sobolanii, mai precis aptitudinile lor de inotatori. Cand unul singur e pus in cusca iar hrana se afla la capatul unui tunel plin cu apa sobolanul nu are nici o problema sa-si plonjeze mustatile pana ajunge la cutia cu graunte. Cand insa in cusca sunt mai multi sobolani, lucurile se schimba radical.

Cercetatorii au reunit in aceeasi cusca 6 sobolani care trebuiau sa se hraneasca trecand prin tunelul cu apa. Dupa cateva zile au observat ca aparusera doi sobolani exploatatori, doi exploatati, un independent si unul pe care il bateau ceilalti si care trebuia sa se multumeasca cu firimituri.

Cei doi exploatati inotau dupa graunte insa odata reveniti in cusca mancarea le era permanent luata de catre exploatatori. Exploatatorii nu inotau niciodata, ii terorizau pe ceilalti ca sa le dea mancarea.Sobolanul independent era suficient de robust ca sa inoate si sa se si bata cu exploatatorii pentru a-si pastra grauntele. Ciuca batailor nu voia nici sa inoate dar nu era nici suficient de bataus ca sa treaca in tabara exploatatorilor asa ca se multumea cu firimituri.

Cercetatorii s-au gandit apoi sa puna in aceeasi cusca 6 exploatatori. Dupa o noapte de batalii a doua zi lucrurile erau neschimbate: in cusca aparuserea doi exploatatori, doi exploatati, un independent si un amarat care se hranea cu resturile celorlalti. Acelasi fenomen s-a repetat si in custile in care fusesra pusi 6 exploatati sau 6 independenti.
Apoi experienta a fost refacuta in custi mari in care incapeau peste 200 de indivizi. Dupa o crunta batalie, dimineata cercetatorii au gasit 3 sobolani morti, cu pielea smulsa iar intre exploatati si exploatatori se crease deja o ierarhie cu sublocotenenti care terorizau exploatatii in locul principalilor exloatatori. Moralitate: cu cat societatea e mai numeroasa cu atat crese cruzimea fata de amarati.
Se poate spune totusi ca sobolanul cel mai descurcaret este independentul caci acesta va supravietui in orice situatie. Pe cand exploatatorii pot ramane fara mancare daca exploatatii se raresc.
Dealtfel acest lucru s-a confirmat cand cercetatorii din Nancy au masurat nivelul de stress din creierele sobolanilor si au constatat ca cei mai stresati nu erau exploatatii si nici amaratii "ciuca batailor" ci... exploatatorii care se temeau sa nu-si piarda privilegiile :)


Multe animale (printre care si omul?) au o "organigrama", o schema sociala pe care incearca sa o respecte. De indata ce se aduna mai mult de 2 indivizi din aceeasi specie incepe batalia pentru respectarea 'grilei de incadrare'.


Experienta cu sobolanii plonjori in imagini

_

vendredi 8 août 2008

Ipoteza stupefianta

Acum cateva decenii un individ din Arizona, James Kidd, si-a lasat toata averea celui ce va dovedi existenta sufletului. Tribunalul a primit atunci cele mai traznite "dovezi", un popa a venit cu tone de volume de "cercetari teologice", altii sustineau ca sunt in contact permanent cu prietenii lor disparuti. Insa unul a propus urmatoarea experienta 'stiintifica': "se ia un om pe moarte se depune intr-o camera unde se incuie usile si ferestrele . Sufletul va sparge geamul ca sa iasa si veti avea dovada":)
Pana la urma banii au fost impartiti intre doua institute de cercetare in fenomene paranormale insa e inutil sa mai spun ca acestea nu au descoperit nimic si ca bietul James Kidd e singurul care trebuie sa fi aflat deja ce e acela suflet.

Credinta in existenta "sufletului" e probabil la fel de veche ca si omul insusi, din momentul in care omul preistoric a inceput sa-si ingroape mortii e foarte probabil ca in mintea lui s-a format o credinta in existenta unei entitati apropiata de ceea ce numim azi "suflet".

Ideea a evoluat in timp pastrandu-si insa aceeasi baza dualista in care sufletul e o entitate separata de corp si care supravietuieste intr-un fel sau altul dupa moarte.
De-a lungul secolelor religiile plus o gramada de filosofi au emis teorii despre suflet. Majoritatea pornesc insa de la certitudinea ca el exista si ca nu mai ramane de stabilit decat din ce e facut, unde se afla, de cate feluri e, unde se duce dupa moarte, cine il intampina, unde a fost inainte de a se naste si tot felul de alte asemenea bazaconii fara absolut nici o legatura cu vreo observatie din lumea reala. Si fara sa-si puna mai intai intrebarea (pe care si un copil o pune!) daca aceasta entitate exista.

E adevarat insa ca nu toti filosofii au avut acest discurs, au mai fost si voci impotriva curentului general care incercau sa spuna ca sufletul e un produs al mintii umane insa acestia erau in minoritate.

In 1882, la Londra se infiinteaza Society for Psychical Research (SPR) care are drept obiectiv studiul stiintific al spiritului uman si al altor "spirite" imateriale. Spiritismul era la moda pe vremea aceea insa in mod ciudat moda asta s-a stins cam in aceeasi perioada in care Kodak a scos pe piata promul film sensibil la raze infrarosii.

De atunci stiinta a progresat dar si ideile despre suflet deasemenea. La moda este azi e reincarnarea sau credinta ca "sufletul" face parte dintr-o entitate suprema care ne mai trimite din cand in cand pe terra in diverse scopuri.
Au aparut si tot felul de hipnotizori care pretind ca pot sa ne "regreseze" pana in vietile anterioare si tot felul de "marturii" ale celor deja "regresati" care au facut cunostinta cu EU-l lor din alte epoci. (Ceea ce pare interesant este faptul ca niciodata nici una din aceste marturii nu a venit cu ceva nou din trecut, o informatie care sa duca la o descoperire arheologica, un fapt istoric necunoscut etc. Nimic altceva decat lucruri care se stiau deja. Dar asta e alta poveste)

Si care e "ipoteza stupefianta"? o sa intrebe cei ce au avut rabdarea sa ajunga pana aici cu cititul. E numele unei carti, scrisa de Francis Crick, cel care a descoperit ADN-ul. Se numeste
Ipoteza stupefianta, in cautarea stiintifica a sufletului. si reuneste cercetarile in neurologie pe care autorul le-a facut in ultimii 20 de ani. Studiile prezentate in carte se refera mai ales la vedere si sustin ca datorita perfectiunii ei, rezultatul a miliarde de ani de evolutie, avem azi impresia aceasta de dualitate. Iar ipoteza stupefianta este aceea ca aceasta impresie ca suntem la"volanul" unui corp efemer e o iluzie fara nici o baza in realitatea observatiilor functionarii creierului.
Constiinta umana si personalitatea sunt rezultatul unei actiuni combinate dar independente a unei multitudini de procese complexe fara ca sa existe neaparat un "sediu central".

"Ceea ce este stupefiant", scrie Dr Crick, este asemanarea intre cautarea sufletului intr-o fiinta umana si cautarea notei sau acordului care face ca o simfonie de Beethoven sa fie o capodopera. Spiritul uman este suma spiritelor noastre si aceasta impresia de a fi EU ca o unitate pe care toti o resimtim intens e mai degraba o iluzie innascuta, conservata de catre evolutie pentru ca a fost favorabila supravietuirii individului"

Si e foarte bine ca e asa, altfel ne-am putea ingrijora de coclaurile pe unde umbla "Eu-l" nostru noaptea, in timpul somnului profund fara vise. Sau unde a "plecat" Eu-l bolnavilor de Alzheimer sau ce s-a intamplat cu "Eu-l" celor ce au avut o operatie pe creier care le-a anihilat centrii afectivi (aceia nu mai sunt capabili de nici un sentiment, nici macar de teama) sau centrii vointei etc .
E mult mai sanatos sa ne imaginam ca natura ne-a dotat cu un organ capabil de constiinta (dar si de personalitate, memorie, imaginatie etc) tot la fel cum tot natura ne-a dotat de inima, ochi sau plamani ..decat sa ne vedem pe noi insine ca pe niste zombie, reincarnati sau nu.