Opusul lui "a crede" este "a stii", opusul lui "a te ruga" este " a râde". Stiu ca discutiile pe teme religioase sunt fara final si de cele mai multe ori se lasa cu injurii si paruieli si totusi nu ma pot abtine sa nu ma amuz, macar de pe margine.Una din intrebarile existentiale ale umanitatii (nici pe forumuri nu scapam de ea) este ce se intampla cu noi dupa moarte. Toate religiile au oferte exceptionale pentru aceasta perioada, campii verzi, fecioare, bauturi, cantece de harpa etc. E cel putin bizar insa ca nici una nu sufla vrun cuvintel despre ce se intampla cu sufletul nostru in perioada de dinaintea nasterii . Nu v-ati intrebat niciodata de ce?
O alta discutie incepe de la oportunitatea botezului pentru necredinciosi si deriva la "salvari de suflete". "Dilema" botezului e una falsa, usor de dezlegat. E de ajuns sa punem intrebarea corecta:
Ce e mai important pentru noi: sa indeplinim o dorinta a parintilor si a celor apropiati, facandu-le astfel o bucurie sau parerea noastra despre existenta strumfilor portocalii cu tichii albastre? Pentru mine raspunsul a fost limpede, de strumfii portocalii sau orice alta entitate superioara care ar trebui sa-mi dicteze ce sa fac putin imi pasa insa pe parintii si prietenii mei imi face placere sa-i bucur.
Nu e vorba de lasitate cum se grabesc sa acuze religiosii ci doar de un alt sistem de valori: pe primul loc in or
dinea importantei este viata de aici si oamenii din jur si nicidecum vreo entitate superioara pe care ar trebui s-o multumesc, imbunez, sa-i fac pe plac in vederea unei presupuse recompense intr-o viata viitoare.
Ceea ce nu pot pricepe crediniosii e ca 'ritualurile' si personajele religioase nu au mai multa substanta decat Mos Craciun si Mickey Mouse, aceeasi valoare are si baia din biserica ca si deghizamentul in strumf la vreo serbare scolara.
Cat despre ceea ce ar putea 'reprosa' mai tarziu copilul ajuns adult, asta ma face sa zambesc, eu sper sa reusesc sa-i insuflu suficient spirit critic, suficienta incredere in sine si destula libertate de gandire ca sa radem impreuna de acest moment tragi-comic in care adulti in toata firea canta pe nas si se imbraca in straie femeiesti dintr-o alta epoca iar cei din jurul lor fac semne ciudate cu mainile si pupa tablouri...
Pentru copil, exista totusi un beneficiu al botezului, singurul: nasii si legatura care se creeaza intre noua fiinta si o alta familie.
Discutia asta ma face sa ma gandesc la o serie de articole aparute in 2005 in revista Science et vie si care spuneau ca, din pacate, 'religia nu va disparea niciodata' pentru simplul motiv ca o parte a creierului nostru e 'programata' sa creada (caracter care a avantajat evolutia speciei) iar credinta are baze biochimice...
Cercetarile unei suedeze, Jacqueline Borg, au aratat ca persoanele religioase au un nivel crescut de serotonina (botezata "molecula credintei"). Serotonina este un neurotransmitator, in cantitati mari poate provoca aceleasi efecte ca si drogurile psihedelice (LSD etc) adica halucinatii, sentiment de fuziune cu lumea,modificarea perceptiei ... exact
ceea ce credinciosii afirma ca 'simt' in stare de exaltare religioasa. Pana la urma "spiritul" are origine strict biochimica iar Dzeu nu e decat un elefant roz.
Concluzia cercetatoarei este ca:
"Sistemul de productie al serotoninei ar putea sa fie considerat ca una din bazele biologice ale credintei religioase, chiar daca rezultatul studiului trebuie precizat cu extinderea cercetarilor pe un panel mai mare de voluntari."
Un alt articol din aceeasi serie vorbeste despre studiile asupra structurii creierului uman, se pare ca o anumita zona a cortexului functioneaza mai lent in timpul rugaciunilor si a celebrelor "fuziuni mistice" cu lumea. Acest rol a fost pus in evidenta de un neurobiolog, Andrew Newberg, atunci cand a analizat activitatea cerebrala a unor calugari budisti in timpul meditatiilor. Acesta nu e insa singura zona a creierului implicata, alte cercetari au aratat ca stimularea electromagnetica a lobilor temporali declanseaza senzatia de a avea alaturi o prezenta divina...
Credinta pe post de anxiolitic!
aceasta este tema unui alt articol din acelasi nr al Science et Vie. Se pare ca dupa atentatele din 2001 a avut loc o crestere a religiozitatii populatiei americane, crestere ce a fost pusa pe seama cresterii anxietatii.
Acest fenomen face parte dintr-un mecanism mai complex, pus in evidenta in anii '70 si care se numeste "iluzie de control": atunci cand un individ e expus unei situatii in care evenimente negative incontrolabile pot surveni in orice clipa utilizeaza aceasta stratagema numita 'iluzie de control'. Aceasta consta in a se convinge pe sine insusi ca are o putere asupra lumii inconjuratoare si ca ea ii va permite sa evite evenimentul negativ. Iluzia de control se manifesta de exemplu cand un sportiv isi imbratiseaza medalionul inaintea unei competitii. Religia e deci o "iluzie de control" ca toate celelalte. Prin aceasta "pirueta cognitiva", omul cauta sa evite o stare psihologica defavorabila. Cu alte cuvinte incearca prin toate miloacele sa evite... frica.
In acelasi timp, apartenenta la o comunitate religioasa permite integrarea intr-un grup social si astfel contribuie si ea la reducerea anxietatii. Originea acestui fapt trebuie cautata in timpurile de inceput ale umanitatii unde oamenii traiau in grupuri mici. "Astfel se explica de ce o fiinta umana se simte bine in interiorul unui grup", spune Boris Cyrulnik, profesor de etologie.
Se pare ca pe plan psihologic, fiziologic si social totul pare a incita la credinta... din pacate.
Pana la urma religia nu e opiumului poporului ci vitamina celui slab...
Ce e mai important pentru noi: sa indeplinim o dorinta a parintilor si a celor apropiati, facandu-le astfel o bucurie sau parerea noastra despre existenta strumfilor portocalii cu tichii albastre? Pentru mine raspunsul a fost limpede, de strumfii portocalii sau orice alta entitate superioara care ar trebui sa-mi dicteze ce sa fac putin imi pasa insa pe parintii si prietenii mei imi face placere sa-i bucur.
Nu e vorba de lasitate cum se grabesc sa acuze religiosii ci doar de un alt sistem de valori: pe primul loc in or
dinea importantei este viata de aici si oamenii din jur si nicidecum vreo entitate superioara pe care ar trebui s-o multumesc, imbunez, sa-i fac pe plac in vederea unei presupuse recompense intr-o viata viitoare.Ceea ce nu pot pricepe crediniosii e ca 'ritualurile' si personajele religioase nu au mai multa substanta decat Mos Craciun si Mickey Mouse, aceeasi valoare are si baia din biserica ca si deghizamentul in strumf la vreo serbare scolara.
Cat despre ceea ce ar putea 'reprosa' mai tarziu copilul ajuns adult, asta ma face sa zambesc, eu sper sa reusesc sa-i insuflu suficient spirit critic, suficienta incredere in sine si destula libertate de gandire ca sa radem impreuna de acest moment tragi-comic in care adulti in toata firea canta pe nas si se imbraca in straie femeiesti dintr-o alta epoca iar cei din jurul lor fac semne ciudate cu mainile si pupa tablouri...
Pentru copil, exista totusi un beneficiu al botezului, singurul: nasii si legatura care se creeaza intre noua fiinta si o alta familie.
Discutia asta ma face sa ma gandesc la o serie de articole aparute in 2005 in revista Science et vie si care spuneau ca, din pacate, 'religia nu va disparea niciodata' pentru simplul motiv ca o parte a creierului nostru e 'programata' sa creada (caracter care a avantajat evolutia speciei) iar credinta are baze biochimice...
Cercetarile unei suedeze, Jacqueline Borg, au aratat ca persoanele religioase au un nivel crescut de serotonina (botezata "molecula credintei"). Serotonina este un neurotransmitator, in cantitati mari poate provoca aceleasi efecte ca si drogurile psihedelice (LSD etc) adica halucinatii, sentiment de fuziune cu lumea,modificarea perceptiei ... exact
ceea ce credinciosii afirma ca 'simt' in stare de exaltare religioasa. Pana la urma "spiritul" are origine strict biochimica iar Dzeu nu e decat un elefant roz.Concluzia cercetatoarei este ca:
"Sistemul de productie al serotoninei ar putea sa fie considerat ca una din bazele biologice ale credintei religioase, chiar daca rezultatul studiului trebuie precizat cu extinderea cercetarilor pe un panel mai mare de voluntari."
Un alt articol din aceeasi serie vorbeste despre studiile asupra structurii creierului uman, se pare ca o anumita zona a cortexului functioneaza mai lent in timpul rugaciunilor si a celebrelor "fuziuni mistice" cu lumea. Acest rol a fost pus in evidenta de un neurobiolog, Andrew Newberg, atunci cand a analizat activitatea cerebrala a unor calugari budisti in timpul meditatiilor. Acesta nu e insa singura zona a creierului implicata, alte cercetari au aratat ca stimularea electromagnetica a lobilor temporali declanseaza senzatia de a avea alaturi o prezenta divina...
Credinta pe post de anxiolitic!
aceasta este tema unui alt articol din acelasi nr al Science et Vie. Se pare ca dupa atentatele din 2001 a avut loc o crestere a religiozitatii populatiei americane, crestere ce a fost pusa pe seama cresterii anxietatii.
Acest fenomen face parte dintr-un mecanism mai complex, pus in evidenta in anii '70 si care se numeste "iluzie de control": atunci cand un individ e expus unei situatii in care evenimente negative incontrolabile pot surveni in orice clipa utilizeaza aceasta stratagema numita 'iluzie de control'. Aceasta consta in a se convinge pe sine insusi ca are o putere asupra lumii inconjuratoare si ca ea ii va permite sa evite evenimentul negativ. Iluzia de control se manifesta de exemplu cand un sportiv isi imbratiseaza medalionul inaintea unei competitii. Religia e deci o "iluzie de control" ca toate celelalte. Prin aceasta "pirueta cognitiva", omul cauta sa evite o stare psihologica defavorabila. Cu alte cuvinte incearca prin toate miloacele sa evite... frica.
In acelasi timp, apartenenta la o comunitate religioasa permite integrarea intr-un grup social si astfel contribuie si ea la reducerea anxietatii. Originea acestui fapt trebuie cautata in timpurile de inceput ale umanitatii unde oamenii traiau in grupuri mici. "Astfel se explica de ce o fiinta umana se simte bine in interiorul unui grup", spune Boris Cyrulnik, profesor de etologie.
Se pare ca pe plan psihologic, fiziologic si social totul pare a incita la credinta... din pacate.
Pana la urma religia nu e opiumului poporului ci vitamina celui slab...
