"Christianity may be OK between consenting adults in private but should not be taught to young children."
Francis Crick (descoperitorul ADN)
In marea majoritate a cazurilor oamenii nu-si aleg religia ci o urmeaza pe cea primita in familie. Un sondaj realizat printre intelectualii si stiintificii credinciosi a aratat ca 90% dintre ei primisera o educatie religioasa in copilarie.
Pentru unii aceasta educatie primita timpuriu exclude orice schimbare ulterioara, orice simt critic vizavi de credinte. Puterea educatiei religioase a fost demonstrata de chiar de savantii religiosi. In cartea "Psihologie religioasa", Antoine Vergote, profesor la o unive
rsitate catolica explica motivatiile psihologice ale credintei si influenta mediului cultural si familial. Acesta recunoaste ca in absenta educatiei religioase, credinta nu mai apare! Mai spune el ca "disponibilitatea religioasa a copilului ia forma doar cu conditia sa fie impusa cat mai timpuriu. Gesturile si limbajul religios al parintilor, celebrarea sarbatorilor religioase marcheaza ireversibil amintirile din copilaria adultilor si determina sentimentul de apartenenta religioase."Dzeu trebuie prezentat mai intai ca "protector", ca "tata iubitor" iar apoi trebuie sa devina o prezenta "autentica", iar credinta trebuie sa fie "o pasiune, o suferinta acceptata", ne mai arata dansul bazele manipularii afective a copiilor.
Creierul copilului e ca o foaie alba iar educatia religioasa precoce, bazata pe afectiv (pentru ca e fondata pe exemplu si pe increderea in parinti) lasa urme in "creierul afectiv".
Nu din intamplare in lacasurile de cult au existat intotdeauna "excitanti" ai celor 5 simturi: mirosuri de tamaie, decor, orga, cantece sau rugaciuni ritmate, paine muiata in vin, atingerea pe frunte, sarutul icoanelor etc. Toate aceste mesaje senzoriale se transmit hipotalamusului si de acolo ajung in cortex. Aceste urme ale educatiei religioase vor impiedica mai tarziu aparitia spiritului critic, a libertatii de gandire si de alegere ale propriilor convingeri.
Psihologii spun ca spiritul critic apare in adolescenta, undeva intre 15 si 18 ani. Copiilor din familiile de credinciosi li se vorbeste insa foarte devreme despre Dzeu, sfinti si profeti pe care sunt invatati ca trebuie sa-i iubeasca. Sunt invatati de asemenea ca rugaciunea de seara e o necesitate la fel ca spalatul pe dinti. Copilul isi va insoti parintii la biserica unde i se va spune ca e in vizita la "Dzeu acasa".
Pentru un copil la varste mici tot ceea ce ii spun parintii e litera de lege. Va crede automat ca toate aceste povestiri sunt adevarate si va fi fermecat de aceasta lume magica asa cum e fermecat de lumea povestilor. Nimeni nu se va indura sa ii spuna ca aceste personaje nu sunt reale si ca lumea nu a fost creata in 6 zile.
Mai tarziu, pe la 10-12 ani, copii incep sa discearna fantasticul din povesti, remarca analogia pildelor religioase cu basmele (pe acestea din urma insa toti parintii au grija sa le prezinte drept 'fantezii' de teama sa nu cumva sa creada in 'supranatural'!). Tot atunci apar si indoielile legate de anumite teme despre care invata si la scoala: creatia pamantului in 6 zile, geneza, adam si eva etc. Dincolo de aceste indoieli ii raman insa in minte scenele umane, cele cele apropiate vietii de zi cu zi si care fac apel la sentimente.
Daca e sentimental (si majoritatea suntem astfel la varsta asta) nu va putea sa nu fie impresionat de cel despre care i s-a spus din frageda copilarie ca s-a sacrificat pentru noi, ne iubeste, a suferit pentru pacatele noastre, etc etc. Latura asta sentimentala de care sunt impregnate legendele religioase ramane in subconstient si va face dificila alegerea rationalului, va anihila actiunea spiritului critic care, asa cum am spus, apare doar la adolescenta. Asa se explica si de ce putini sunt cei ca isi schimba religia mostenita din familie.
Psihologii spun ca cei care scapa indoctrinarii religioase pana la varsta de 15
ani au mult mai putine sanse sa creada mai tarziu in supranatural. Mai mult, ei nu vor putea intelege cum de ceilalti, la fel de inteligenti ca si ei, s-au lasat amagiti de asemenea fantezii.Daca insa spiritul critic apare prea tarziu, ideile sunt deja inradacinate si , la 18 ani, tanarul va considera ca orice nu-i impartaseste ideile face o mare greseala. Dupa aceea orizontul i se va inchide inexorabil , va citi numai operele care ii confirma ideile imogatind arsenalul de argumente favorabile. Se va adanci in fiecare zi, din ce in ce mai mult in propriile convingeri. Omul se instaleaza in propriile credinte: e o consecinta a functionarii spiritului si a influentei sentimentelor asupra ratiunii.
Ideal ar fi ca o convingere sa fie fructul unei gandiri personale, plecand de la optiuni diferite si nu acela al traditiei culturale, a facilitatii si a conformismului.
De aceea copiilor ar trebui sa li se spuna ca Dzeu e o ipoteza emisa de mintea umana pe de o parte pentru a 'explica' tot ceea ce nu a reusit cunoasterea stiintifica a unei epoci si pe de alta parte pentru a calma angoasele legate de moarte. Ca pentru orice alta ipoteza exista o oarecare probabilitate ca aceasta sa fie adevarata insa sansele sunt extrem de mici. Probabilitatea ca Mickey Mouse sa existe e mult mai mare decat cea a existentei unei entitati atotputernice care ar fi creat Universul pentru simplul fapt ca Mickey nu este o fiinta atat de complexa, nu necesita atat de multe puteri supranaturale si nici nu presupune atat de multe incalcari ale legilor fizicii.
Sau altfel spus, avem mult mai multe sanse sa aflam ca am castigat la loto in momentul in care suntem muscati de un rechin care la randul lui tocmai e traznit de un fulger decat sa aflam ca exista Dzeu.
E adevarat ca Aca are avantajul de a locui intr-o tara cu invatamant laic in care nu numai ca religia nu e predata in scoli dar si insemnele religioase sunt interzise (tocmai am citit in regulamentul gradinitei ca nici macar parintii care vin sa-si recupereze odraselele nu au voie sa intre in curtea scolii cu basmale pe cap sau cruci la gat sau orice alt insemn de natura religioasa). Prin urmare sunt sanse ca ea sa afle despre legendele religioase intr-un cadru scolar strict rational (istoria religiilor etc) unde ii vor fi prezentate drept ceea ce sunt, adica ideologii inventate de mintea umana.
Nu vreau sa ii impun alegerile mele personale in schimb as vrea s-o las sa-si dezvolte spiritul critic inainte de a face propriile alegeri, adica acea atitudine prin care analizeaza orice propozitie/fapt inainte de a-l accepta drept adevar. Iar sansele unei alegeri constiente cresc daca de la inceput i se spunr adevarul si anume ca nici una din ipotezele avansate de diferitele religii nu e dovedita.
Un copil ar trebui sa mai stie ca unul din cele mai inteligente raspunsuri ale unei fiinte umane este: Nu Stiu. Nu stiu sa raspund la unele intrebari, nu stiu daca Dzeu exista, nu stiu cum a aparut Universul, nu stiu ce se intampla dupa moarte. Insa in asteptarea acestor raspunsuri prefer sa tac si sa caut explicatii rationale. Nu ma grabesc sa cred ce spun unii sau altii doar pentru ca poarta barba sau coif auriu sau cruce la gat.
